
Salut!
Azi m-am gândit să redau o poezie din trecut pe care am scris-o pe la 20 de ani, din câte îmi amintesc.
Mda, a trecut și vârsta aia…
Poezie
E iarnă, pentru a suta oară în acest an în orașul meu, frigul de afară s-a transformat într-o clipită în ger.
Sufletul îmi este plăpând și suferă de dor după căldura, căldura ta.
Încerc să fac un efort să îmi amintesc cum este căldura însa cerul plouă cu fulgi de nea peste casa mea. Un zgomot ca de pași razbate de afară iar eu întreb de ce nu vii bunăoară.
Focul în sobă se stinge treptat, simt cum ninge în mine tare și vânturat.
E noapte și e vremea ca iarna să-mi creeze flori pe geam
Privesc o imagine de cleștar și îmi amintesc de tine
Mă afund într-o mare imaginară și te zăresc
Inchisă într-o cușca de aur te vad aproape
Aproape de mine, căldura trupului tău răzbate către mine în valuri
Înca un efort, de aș putea întinde mâna grea ca de plumb peste trupul tău lânced
E un vis, mă voi trezi și voi cutreiera lumea întreagă căutându-te
Deloc, luna nu este prezentă în noaptea asta
Supărată că tu ești lângă mine și că nu o voi privi pe ea
S-a făcut cu totul nevazută și plânge pe undeva
De n-ar veni ziua aia, ucigașa de visuri
Visez, e tot ce a ramas în urma acestui val de căldura de care fost’am cuprinși amândoi
Eu în tine, tu în mine…
Acum lipsiți de simțiri.
Vina acum își face lucrul ei
Da, nemiloasa VINĂ!
Două creaturi ce din structura genetică uzează din plin de voluptatea trădării!
Amăgiți că suntem umani, ne târâm unul către altul suferind în lipsa
Visez…
Să explic despre ce este vorba în aceste rânduri stinghere pe alocuri dar relevante din punctul meu de vedere? Noo… cred că înțelegeți și singuri.
Succes!
Spune-mi ce crezi...