Salut!
Ce anume vă pasionează?
Ce anume vă motivează?
Întrebarea e aceeași de fapt, ”ce anume vă face să vă treziți de dimineață cu zâmbetul pe buze”?
Este interesant faptul că, în realitate, fiecare dintre noi ar putea răspunde diferit la această întrebare. Ceea ce mă interesează pe mine de fapt, este să știu, cu precizie, ce anume mă face fericit. În felul acesta pot face pași către împlinirea acestei fericiri. Din punctul acesta de vedere, ceea ce este interesant în ceea ce privește răspunsul la întrebarea noastră de mai sus, este că cei mai mulți dintre oameni, au idei foarte vagi cu privire la ceea ce îi poate face fericiți, fapt pentru care nici măcar nu reușesc să formuleze o idee cu privire la un răspuns. Ăsta este motivul pentru care cei mai mulți dintre oameni sunt nefericiți și rătăcesc pe diferite căi.
Cee ce cred eu, este că majoritatea acestor persoane, nu vor nimic, cu adevărat. De pildă, până astăzi (nu mai e cazul..), am avut o persoană în lista mea de prieteni pe Facebook dar, această persoană cu toate că era clar că voia să atragă persoane de sex opus, tot ceea ce face, este să posteze imagini jignitoare cu privire la persoanele pe care vrea să le atragă.
Fericirea nu e o întâmplare, din punctul meu de vedere, este esențial să știm ce vrem pentru a putea obține, nu te poți duce la pescuit cu o undiță în gând, îți trebuie o undiță adevărată. Confuzia în care, acest gen de persoane se zbat e interesantă de asemenea, prin prisma faptului că le crează, aparent, un fel de plasă de siguranță, care, în mintea lor, le apără de suferință. În realitate însă, se întâmplă pe dos, deoarece, sunt ca niște orbi care se ghidează către destinație, mergând pe șina de tren.
Plasa de siguranță la care fac referire este constituită de ideea că, evitând să dorească ceva anume și să ducă la bun sfârșit acel ceva, vor evita și eventualul eșec de care dorința vine automat însoțită.
Aceste persoane, sunt acelea care, în genere cred în destin și în ideea că, ”ce e al meu e pus de-o-parte, sunt alea care-L implică pe Dumnezeu în toate intreprinderile lor cu afirmații de genul, ”dac-o vrea Dumnezeu” și ”să dea Dumnezeu”.
În cazul în care credeți că și voi faceți parte dintre aceste persoane, este bine să vă întrebați dacă vă simțiți bine cu ceea ce faceți. Întrebați-vă, de exemplu, ”fac ceea ce fac pentru a da bine în fața celorlalți sau chiar mă face fericit(ă) ceea ce fac, pozez sau fac ceea ce e corect”? Este bine să vă priviți pe voi înșivă ca persoane depline și distincte și să căutați răspunsul vostru la întrebarea, ”ce anume mă face, cu adevărat fericit(ă)”?
În cazul în care nu găsiți un răspuns, puneți-vă următoarea întrebare:
– Fac suficiente lucruri pentru mine însămi?
No, nu e vorba de un răspuns egoist, gândiți-vă că, fiind voi fericiți, veți ști cum să îi ajutați și pe ceilalți să devină fericiți.
Este posibil ca, urmărirea propriei voastre fericiri să presupună schimbări, de aceea, nu vă faceți griji cu privire la schimbare deoarece este unul dintre cele mai sigure lucruri cu, care ne confruntăm toți în viață.
Succes!
Spune-mi ce crezi...