Salutare, salutare!
După ce am retras de la vânzare cartea Khthelyon – Oameni și Demoni, mi-am amintit că ne aflăm în plin PREPTOBER și falca mi s-a lăsat încet în piept.
— Luna care vine e NANOWRIMO, tată, zic și-mi trag o palmă peste frunte.
— Ce fac eu, ce fac eu?
— Păi în primul rând mă pun pe tânjeală să îmi limpezesc mințile după stresul la care m-am supus singur singurel și de pe întâi, în pâine, că nu există altă cale.
Adevărul este că acest concurs este perfect și particip cu o așa plăcere încât nici nu îmi dau seama când trece timpul (ca să vezi relativitate…), și coechipierii sunt fabuloși toți.
E minunat.
Astfel, dragilor, m-am gândit la un nume de poveste nouă, și ca să mă și motivez în sensul ăsta, (că sunt eu și chiar e posibil ca pe 31.10 să mă decid că nu mai particip, că poate/cică sunt plictisit…), am creat și o copertă pentru noua carte.
Pe aceasta, pe copertă vreau să v-o prezint aici, dar asta mai încolo.
Povestea la care mă gândesc este una cu temă de Crăciun și în acest moment se numește „Crăciun pentru Frați”. Nu este definitiv, însă mi-ar plăcea să scriu o poveste despre Crăciun, mai ales că am mai făcut-o, dar de data asta vreau să o transform într-o carte.
Acum, vreau să vă prezint coperta și să îmi spuneți ce credeți despre ea.
Este atrăgătoare, sugestivă, interesantă?
Pe copertă se află fetița, pe care bănuiesc că o cheamă Luna și mămica ei. În rest nu știu mai nimic, voi vedea de pe 01.11.2020. Acum nu știu cu siguranță nici dacă voi participa, deoarece mă simt destul de obosit.
Aștept cu nerăbdare 01 Noiembrie și intrarea în concurs.
Dar voi rezista să îmi anunț proiectul, doar în caz că mă voi răzgândi și voi alege un alt subiect sau o altă temă. O altă copertă sau cine știe, poate că voi prelungi pauza.
Dar nu, în acest moment chiar îmi doresc să particip, ceea ce probabil se va și întâmpla.
Cam atât pentru azi. În caz că vor apărea noutăți, fiți pe fază că le voi anunța.
Vă mulțumesc pentru lecturarea acestui articol și vă invit în comentarii să îmi spuneți părerile voastre.
Vă mulțumesc anticipat!
Aveți grijă de voi!