Salutare, salutare!

Deunăzi am citit un articol interesant (citiți-l aici), a-l Cătălinei de la www.linamua.it despre Moș Nicolae și tradițiile care îl înconjoară și mi-am amintit că, cu câțiva ani în urmă am scris un raport cu privire la Crăciun.

Este Crăciunul adevărat?

Este Moș Crăciun o persoană adevărată?

De curând am primit o provocare din partea Mirelei de la Unique by MM (Îți mulțumesc frumos, Mira!), care mă întreabă dacă cred în magia Crăciunului.

Well, acesta este răspunsul meu…

Moș Crăciun este un personaj, și da în realitate este și o persoană adevărată, reală, din carne și oase. După părerea mea, sărbătoarea Crăciunului este singura sărbătoare adevărată. După cum tot Cătălina, amintită mai sus, spune într-un alt articol al ei, „nimic nu e mai important decât bunătatea”.

Asta este sărbătoarea de Crăciun, o amintire a omului bun din noi. E plăcut să îți amintești că ești bun. În momentul ăla un zâmbet ți se întinde pe față și simți căldura celor din jur radiind către tine.

Când eram mic așteptam sărbătorile de iarnă în ciuda anotimpului rece și a frigului din calorifere și camerele de apartament. Chiar dacă locuiam la bloc unde frigul își făcea de cap în fiecare iarnă, pentru mine era cald.

Adoram să ne strângem toți copiii din cartier în cete și să plecăm la colindat. Covrigii și nucile, merele și biscuiții erau răsplata muncii noastre pe care o depuneam cu tot efortul cântând și mergând din casă în casă. Dar mai mult decât atât, era bucuria pe care o vedeam pe fețele gazdelor noastre care ne întâmpinau de fiecare dată în pragul ușii cu un coș plin din care ne puneau la fiecare în trăistuță (ups, nu știți termenul, arhaic, huh?), din bunătățile pe care fiecare casă le avea în acele zile.

Sigur, Scrooge exista și el în persoana câte unui moșneguț morocănos, dar era bine că aveam motive să ne tot bucurăm și să râdem de mutra acestuia care ne vedea în fața ușii lui și căsca ochii mari, amenințându-ne cu bastonul să nu-i mai stricăm liniștea.

Da, totul era veselie, asta îmi amintesc. Și probabil că tot acesta este și motivul pentru care Crăciunul este sărbătoarea mea preferată din an.

Nu vreau să fac comparații, dar atunci aveam tot ceea ce nu avem acum. Așteptam 25 Decembrie cu speranță, cu încrederea că lumina avea să se pogoare încă o dată peste lume și că măcar pentru o zi, două sau trei, aveam să ne privim cu îngăduință și cu zâmbete pe buze.

Îmi amintesc de Crăciunurile copilăriei mele pentru că în timpuri de restriște eram oameni, în abundență, suntem mai puțin (Victor Hugo).

Cred în Magia Crăciunului și cred în Moș Crăciun pentru că știu că acesta există. Și el este în fiecare dintre noi, că fiecare dintre noi poate fi bun.

Magia Crăciunului există și ea se află în speranța pe care ne-o acordăm la final de an.

Când eram mic, aveam o pușculiță făcută dintr-o cutie de bere în care din când în când puneam câte un bănuț. Speram să îmi cumpăr această orgă la care tot visam (da, visam să devin muzician). Amuzant e că deși mă străduiam să tot umplu cutia aia în speranța că atunci voi fi strâns deja suma necesară cumpărării acelui instrument, cutia era tot timpul mai ușoară. Și nu pentru că cineva ar fi luat din ea, nu. Număram de fiecare dată monedele și erau în același număr.

Când a venit ziua sfântului Nicolae, am golit cutia și am numărat monedele adunate care au ieșit întocmai la număr cu câte numărasem că pusesem în cutie.

Numai că suma nu era nici pe departe cea pe care sperasem să o strâng.

Astfel a venit și ziua Ajunului Crăciunului și eu îmi tot număram monedele și dezamăgirea era mare.

Pe 25, se spune că miracolele chiar au loc. În ziua aceea însă s-a întâmplat ceva (ca să vezi Magia Crăciunului), am desfăcut cadoul meu de sub brad și iată, acolo era orga mea. Moș Crăciun venise.

Mai târziu am aflat că soră-mea, care era ceva mai isteață ca mine, îmi schimbase monedele cu unele de valoare mai mică și bineînțeles că restul…

Nu a mai contat însă, a fost cel mai frumos Crăciun.

Crăciunul este speranța că putem fi buni. Este singura sărbătoare care ne acordă această șansă.

Îți mulțumesc, Mirela că mi-ai dat această oportunitate să îmi amintesc încă o dată de vremuri frumoase.

Acum, știu că bloggerii sunt ocupați în această perioadă a anului. Mult de scris, înțeleg asta, dar am să arunc această provocare în eter pentru cine e receptiv și îndrăzneț să o ia.