paste băneasa Arhive - Neguțătorul de Visuri

Ooops, deschid ușa la cameră și intrăm sărutându-ne! Scap de pantaloni până lângă pat și ea rămâne în centru camerei cu ochii la mine și un deget între dinți.

– Boxeri? Și pushup… credeam că ești italian, îmi zice și nivelul meu descrește de la maxim la minim în clipe.

Trebuie să mă reculeg, îmi zic încercând să-mi șterg cumva mutra tâmpă de pe față.

Hei, încă nu m-am prezentat, sunt Giovani, spion și asasin.

Știu cum sună, dar nu vă speriați, asta e povestea Pastelor Băneasa, paste cu un gust criminal.

Cu câteva zile în urmă…

O umbră îmi stăruia în minte și mă urmărea din colțul ochiului, ca și cum mi-ar fi fost atașată.

Alergam aruncând câte o privire peste umăr strângând o mână de braț, încercând să țin sângele înăuntru.

Țeava puștii ieșind din turla bisericii îmi va rămâne în amintire ca singura dată când am fugit din fața inamicului fără să trag un foc. La naiba, eram la peste doi kilometri distanță de biserică. Cine ar fi reușit o astfel de lovitură? Știam doar trei persoane. Una e în America, cealaltă e în Rusia, și încă una care pare mai degrabă desprinsă din fanteziile unui bătrân nebun cu Sindrom Post Traumatic din al doilea război mondial, în România.

Ana Venețiana. Era o poveste, la naiba, sau așa credeam.

Am ajuns în România fix în Postul Paștelui și știam că va fi greu să găsesc o modalitate să duc misiunea asta până la capăt.

Detaliile misiunii spuneau că doar trebuia să supraveghez și să raportez date despre o rețetă de paste considerate comoară națională și revendicată atât de Statele Unite ale Americii cât și de statul Italian. Dar desigur, niciodată lucrurile nu sunt atât de simple.

Ca întotdeauna, o femeie frumoasă apare să complice lucrurile în viața mea.

Două zile mai târziu am primit noi instrucțiuni. Trebuia să recuperez un pergament și să îl predau mai departe.

O văzusem acolo, în colțul cafenelei de peste drum. Venise în fiecare dimineață. La nouă fix, trecea prin fața hotelului meu și se oprea pentru un moment ca și când ar fi uitat ceva undeva și se întreba dacă era o idee bună să se întoarcă.

O blondă înaltă cu părul bogat, clasic strâns în coc mare și un zâmbet care nu putea decât să mă cucerească înainte de a scoate un cuvânt.

Venea și se așeza pe scaun. Își punea picior peste picior și aștepta să-i vină cafeaua. Între timp scotea un pachet de țigări din gentuță și aprindea una în timp ce punea telefonul la ureche.

Vorbea 43 de secunde de fiecare dată, iar la final zâmbea și închidea. Când sorbea prima dată din cafea, avea mereu fum în plămâni și îl scotea ca un verdict enunțat asupra gustului cafelei, după care zâmbea satisfăcută ca și cum tocmai i se luminase de ziuă.

În dimineața asta i-am luat-o înainte însă. Am ieșit din hotel la 8 și 45 și m-am așezat exact la masa ei, sperând să nu își întrerupă obiceiul.

Mă uit la ceas și număr secundele până la nouă fix și bum, o văd îmbrăcată într-o rochie roșie sub o haină crem, lungă până sub genunchi ce complimenta niște pantofi cu toc subțire, înalt, aceeași culoare crem.

– Mulțumesc, îmi zice în timp ce mă ridic să trag scaunul să se așeze.

Blonda își reia ritualul și pune picior peste picior, uitându-se peste umărul meu, ca și cum nici nu aș fi existat, în timp ce îi face semn chelneriței.

Când ridică ceașca de cafea de pe farfuriuță ridicând degetul mic de la mâna dreaptă, lung și subțire ce se termină într-o unghie lungă de culoare roșie, pot jura că mă privește în ochi spunându-mi parcă, „te așteptam, știam că ai să vii.”

– Trebuie să vorbim, zic, învârtind ceașca de cafea, cu ochii la chipul blondei, ce zâmbește și dă să spună ceva, dar o întrerup. Dacă ea e Ana Venețiana, astăzi am s-o ucid în stil italian.

Mă aflu aici pentru pergament, zic și ridic privirea în ochii ei.

Ea trage un fum din țigară și se dă peste masă cu gura la urechea mea.

– Știu de ce ești aici, Giovani, dar va trebui să o câștigi, îmi șoptește cu o voce asmr, ce trezește toate simțurile în mine.

– Ce trebuie să fac? întreb și sorb o gură de cafea.

Chicotește un moment cu o mână la gură și se așează la loc. Ia gentuța de pe masă și scoate o hârtie din ea.

– Asta e rețeta, pergamentul e doar dovada că rețeta aparține poporului italian. Va trebui să îmi dovedești că ești un italian adevărat. De restul ne vom ocupa după aceea.

– Mă pui să îți gătesc, zic cu reproș în voce.

– Orice italian care e dispus să își trădeze originile, mă gândesc că e capabil să le recunoască înainte.

Blonda îmi zâmbește și îmi pune hârtia în mână.

– Diseară, la orele 19:00 sunteți invitată la cină la Intercontinental. La recepție nu uitați să menționați numele meu.

Mă uit un moment la rețetă, mă ridic și mă îndrept spre hotel.

– Să fie de post, o aud pe blondă în spatele meu, dar adevărul e că și eu aveam aceeași idee. O porție bună de paste cu castraveți și sos picant de arahide numai bună pentru postul acesta, sănătoasă și hrănitoare, ca la madre Italia acasă.

După nume pare o rețetă italiană.

Merg direct în bucătăria lui Giani Montalvo, bucătarul șef, să mă asigur că voi găsi toate Ingredientele, în timp ce citesc rețeta.

– Oho, don Giovani, cunosc rețeta asta de când eram mic, zice italianul, care nu și-a pierdut deloc accentul.

– Ok, Giani, de ce anume avem nevoie?

– Ma non si preoccupi signor Giovani. Cu pastele Băneasa avem paste calitatea întâi, ceea ce contează cel mai mult la o masă în stil Madre Italia. În rest avem rețeta asta, care poate face parte din rețetele Băneasa, e delizioso, ti assicuro. Una ricetta di pasta per tutta la famiglia, don Giovani, otto porzioni. Ce v-am spus? Madre Italia, don Giovani, he-he, râse Giani. Era ca și cum se umpluse de energie și însăși sufletul lui prinsese o viață nouă.

Giani Montalvo a pregătit toate ingredientele pe masă și până la orele cinci după-amiaza m-a învățat cum să prepar pastele să iasă cina perfectă pentru întâlnirea cu Ana Venețiana.

Paste Băneasa, don Giovani, ce v-am spus? Calitate superioară, îmi spune acesta, veritabile, din cereale integrale, s-a lăudat bucătarul șef pe lângă mine.

Când blonda a venit, precum mă așteptam, m-a obligat să prepar sub supravegherea ei cina de care ne-am bucurat împreună nu numai noi, ci întreaga echipă a bucătarului hotelului, opt persoane.

Secretul constă desigur în ingredientele principale, care sunt cu siguranță și vedetele acestei povești, pastele Băneasa. O pungă de Paste Băneasa, Spaghetti de 500 de grame.

Prepararea sosului de arahide credeam că îmi va da de furcă, dar chef Montalvo e un profesor excelent.

Am luat astfel o oală și un blender și am combinat 3/4 dintr-o cană de unt de arahide cu trei linguri de sos de soia, trei linguri de suc de lămâie, o linguriță de zahăr, doi căței de usturoi până s-au omogenizat.

Am curățat castraveții de coajă și tăiat cubulețe de câte jumătate cm fiecare. Am tăiat o ceapă.

Între timp am pus la fiert pastele Băneasa cu sare până s-au înmuiat, după care le-am trecut printr-un jet de apă rece în strecurătoare. Am luat un castron încăpător și am amestecat sosul de arahide cu pastele, castraveții, ceapa și ardeiul roșu tăiat feliuțe subțiri, lungi de 2,5 cm fiecare Am adăugat sare și piper după gust și blonda a fost satisfăcută de rezultat.

– Acum, cum facem? Am întrebat-o eu.

– Păi, de ce nu negociem la tine în cameră Giovani? m-a întrebat ea.

Astfel am ajuns la moaca mea tâmpă.

Din asta nu există cale de scăpare, mi-am zis și am privit-o fix în ochi.

Am apucat-o de mână și am lăsat-o să mă atingă.

M-a privit în ochi și a zis:

Oh, ăla chiar nu era pushup… interesant.