Există câteva job-uri care pot fi îndeplinite de la distanță prin intermediul internetului, foarte ușor și care sunt foarte căutate atât de angajatori dar și de către cei aflați în căutare de un loc de muncă care să le pună în valoare creativitatea. Unul dintre aceste job-uri este cel de designer grafic. Într-un astfel de job am activat și eu o perioadă de timp dar după aceea m-am plictisit. Nu, nu a fost vina job-ului doar că eu eram într-o perioadă a căutărilor și am dat în același timp peste alte provocări pe care le-am acceptat pe rând.
De ce anume este nevoie pentru a deveni un artist în domeniul design-ului grafic?
Primul lucru pe care ați fi tentați să îl menționați este ”o școală în domeniu”, huh?! Puey no, nu este nevoie să îți dai doctoratul pentru a te dovedi un designer grafic excelent, ajută desigur dar nu, nu este imperios necesară o astfel de pregătire anterioară. Acest tip de job este în general pentru liber profesioniști și prin liber profesioniști țin să menționez faptul că traducerea din engleză este inexactă, ”freelancer” însemnând de fapt angajat pe cont propriu în diferite activități și pentru a întreprinde sarcini specifice (în general de la domiciliu).
Designeri?!
Defapt designerii în domeniul graficii sunt persoane care dispun de o creativitate debordantă, care în timp au învățat lucruri despre html ca limbaj esențial programării și design-ului web, ale căror abilități în ceea ce privește desenul sunt și ele oarecum notabile, care au învțat de asemenea să utilizeze unelte ca Photoshop, Gimp etc. și care au în mod sigur și alte abilități necesare în domeniu (să zicem un comportament și un mod de gândire permanent creativ).
În calitate de grafic designeri nu vă așteptați să fiți plătiți la adevărata voastră valoare dacă lucrați ca ”liber profesioniști”. Aici este unde v-ați putea pune în valoare eventuala pregătire formală în domeniu (diplome și certificări..), pentru care puteți solicita o plată proporțională cu importanța acesteia.
Importanța unei pregătiri formale
Cu certitudine poate fi important să ai o pregătire în graphic designing deoarece acest lucru vă permite să vă creați contacte în domeniu ceea ce este foarte important în ziua de azi, așa e? În general oamenilor le place să lucreze cu oameni pe care îi știu și în care au încredere că vor duce sarcinile la un bun final. În acest sens, o școală în domeniu se poate dovedi o resursă formidabilă de noi provocări în străduințele voastre de a deveni grafic designeri.
De știut
Ca în orice alt domeniu, există și oameni care inițiază o astfel de carieră fără o asumare reală a acesteia. Ideea este că trebuie să fiți determinați pentru a reuși în orice domeniu ați activa și să vă dedicați pasiunii voastre pentru respectivul domeniu. Dacă vă gândiți că este bine să începeți o carieră de grafic designer, atunci este bine să știți că trebuie să aveți disponibilitatea de a munci mult pentru asta, dacă vreți să excelați. Talentul este important dar a munci pentru ceea ce îți dorești este și mai important, deoarece un geniu care nu își pune în valoare capacitățile este inutil, dar un om muncitor, totdeauna își va câștiga pâinea.
Este nevoie să știți să vă puneți orgoliul deoparte pentru că nu întotdeauna clienții vă vor împărtăși viziunea în legătură cu proiectele.
Cum vă puteți certifica?
Există pe internet numeroase cursuri și programe care vă pot asigura o formalizare a cunoștințelor contra cost. Desigur asta presupune investire de timp și bani dar există soluții, școala de arte este și ea o opțiune viabilă. Efortul și resursele pe care le investiți în pregătirea voastră vor da roade cu siguranță dacă aceasta chiar este pasiunea voastră. Dacă însă considerați că este de ajuns că sunteți creativi și că vreți ”să vă puneți pe treabă” cât mai rapid atunci, puteți începe prin a vă promova serviciile online dar și offline.
Succes!