Nu mai pot cu proștii…
Mă uitam aseară la Victor Ciutacu și la Dana Budeanu, care discutau pe tema transsexualilor, și care au ajuns ei la concluzia că bărbații pot rămâne însărcinați și chiar alăpta.
Cum?
S-au uitat ei la americani, care în majoritate nu știu să numească trei țări în afară de america (cu a mic, da…), și nu știu să spună în ce țară se află Marele Zid Chinezesc, dar știu pe de rost numele tuturor surorilor Kardashian.
Știți care e definiția prostului după părerea (cacofonie intenționată), mea? Ia luați de aici…
„Prost e ăla care având ocazia să se informeze (lucru care e la îndemâna oricui în ziua de azi), nu o face, dar își dă cu părerea, că deh, e democrație și are dreptul la opinie”, tată.
Și da, mă puteți cita…
Nu, mai simplu de atât… prost e ăla care vorbește fără să fie stăpân pe subiect, iar în lumea de azi, e, ca să fiu îngăduitor, cam 90% din populație.
Continuați să mă citați, da…
Mi s-a întâmplat și mie să mă aflu în compania unor astfel de persoane, până m-am săturat să tolerez prostia și am făcut curat în jurul meu. Dar hei, ăsta sunt eu…
Revenind la inculpații zilei de azi…
Lăsând proștii ăștia care își dau cu părerea despre lucruri pe care nu le cunosc, pot afirma cu o siguranță mare, că atât Victor Ciutacu cât și Dana Budeanu sunt implicați în propaganda progresiștilor.
Spun asta pentru că mi se pare mai degrabă viclenie decât prostie din partea ăstora doi.
Și unul și celălalt au lăsat-o moale cu privire la atacurile asupra progresiștilor, descentraților și degeneraților și pot bănui cu o probabilitate mică de a greși că și-au luat dreptul deja.
Ok, există aceia, chiar și pe lângă mine, care au pus botul și au crezut că Dana Budeanu e deșteaptă, reducând ideea de deșteptăciune la nivelul de mediocritate. Am auzit-o, o singură dată, cu ceva ani în urmă vorbind și mi-am format opinia despre cumătra asta. De câte ori am dat cu ochii de ea ulterior, am întors privirea.
Cu Ciutacu e o altă chestie, ăsta nu e un băiat prost, aș zice… e unul cu interese însă. Interesul său este legat de fapt de ce am afirmat mai sus, pentru că nu mă pot gândi că Acest Monument de Conștiinciozitate Jurnalistică, ar putea în vreun fel să facă afirmații fără să fie pe deplin informat în legătură cu lucrurile la care face referire.
Ciutacu propune teme de dezbatere în emisiunea sa, lucruri care de multe ori par interesante și demne de a fi discutate. Lucruri precum transgenderismul (un englezism infect, care în realitate nu indică nimic), sau cum îi spun eu mai corect și mai pe românește, transsexualitatea, subiect care ar putea fi discutat, dacă ar exista și o definiție pentru așa ceva.
Dar pentru că nu există o definiție pentru a denumi o persoană „transsexuală”, Victor Ciutacu și invitata sa de marcă, Dana Budeanu, încearcă și ei, asemeni celor mai mulți să explice chestii, punând întrebări cu sens retoric de cele mai multe ori, dar care adesea au sens așa-zis peiorativ, că deh, trebuie să arate și ei pisica și că ar fi capabili să o decapiteze, dar e atât de clar că habar nu au despre ce vorbesc, încât faptul că sunt vânduți reiese tocmai din acest comportament afazic.
Cum viclenia este inteligența omului mediocru, și Victor Ciutacu și Dana Budeanu au câte o formă de inteligență, de aceea, mi-e greu să spun despre ei că sunt cu adevărat proști (cu sensul de neștiutori), ei sunt de fapt vicleni în încercarea lor de a epata în fața vulgului. Și nu mă îndoiesc că sunt mulți și multe care salivează, sorbindu-le cuvintele de pe buze.
Și asta nu e tot…
Problema lui Victor Ciutacu e aceeași ca în cazul tuturor (și nu o afirm destul de explicit – TUTUROR), emisiunilor de televiziune, anume, aceea că invitații, cel mai adesea sunt complet neavizați și își dau cu presupusul, generalizând, sărind în alte subiecte, în încercarea de a împăca și capra și varza, dar și pentru a părea interesanți.
De aceea, m-am gândit, ca în cazul în care mă înșel (lucru după cum știți, cam imposibil…), și atât Ciutacu cât și Budeanu sunt proști de nu îți vine să crezi, să încerc să îi educ, pe ei și pe toți aceia care cred că un bărbat poate rămâne gravid și poate chiar alăpta.
Voi adresa lecția aceasta, sub forma unei scrisori ca o poveste…
Așadar, dragii mei proști, Victor Ciutacu și Dana Budeanu, vă scriu această scrisoare pentru că am văzut că vă chinuie talentele…
Dragilor, voi sunteți „formatori de opinie” și ar trebui să știți despre ce vorbiți și în genere ce să spuneți atunci când scoateți cuvinte pe gură.
De exemplu:
Ia spuneți-mi voi, ce e acela un transgender și cum se face că acesta poate alăpta?
… Ciutacu, ridică-te în picioare.
Ciutacu se ridică și trece la tablă.
Da, Victor, te ascult. Uite, și Dănuța e cu ochii pe tine.
– Ăp, domn învățător… un transgender, așa cum zic demenții ăia din america, e un bărbat, care s-a îndopat cu hormoni și apoi și-a făcut operație de schimbare de sex.
– Ciutacu, păi se poate?
– Păi se poate domn învățător, că așa scrie pe lista mea cu punctaje. Pentru asta se dau mulți bani, domn învățător, dacă ajung să o bifez. Dar nu vezi cu asta, Budeanca nici nu știe cum alăptează un bărbat… ea crede…
– Budeanu, ieși la tablă.
– Dom, domn învățător, eu nu… pentru mine chestiile astea nici nu există…
– Haide Dănuța, că suntem între noi aici, în emisiune la Ciutacu, nu trebuie să fii timidă. Știm cu toți că și ție îți place bănuțul. Spune, spune-ne ce crezi tu, poate bifezi înaintea lui Victor și-i șterpelești haleala de sub nas.
– Domn învățător și mămica și tăticul pot da lăptic
Este perfect adevărat
Ea de la sân, el de-un pic mai jos de buric
Ups, ce repede mi-a scăpat…
– Dănuța, mai ușor, că îl confuzezi pe Victoraș cu lirismul tău.
Victor, spune-ne tu ce crezi, băiete, că tu știi mai bine.
– Domn învățător, cum adică de sub buric? Eu am văzut cu ochii mei la televizor… sau era pe internet? Oh, uite, scrie aici, pe lista mea, că un bărbat poate să rămână gravid. Uite, e și o poză. Ăsta e bărbat, are și barbă…
– Victoraș, Victoraș, nu te prea uiți la EUROVIZION, huh?
Măi copii… oh, nu vă pot spune așa, copii sunt inteligenți…
Măi proștii mei, așezați-vă în bănci și ascultați la mine!
Un transsexual este o persoană, care vrea să lase impresia că e de sex opus. Atât.
– Dar domn învățător, eu, eu, dom…
– Da, Victoraș. Ai o întrebare, băiete?
– Da, domn învățător. Cum se face că bărbatul ăsta din poza asta e gravid?
– Gravid, Victoraș?
– Da, domn învățător, am văzut și eu și m-am mirat tare, dar eu tot nu cred, că eu am spus de mult timp chiar, că ăștia sunt niște fătălăi.
– Așa e, Dănuța, dar să-i răspundem întâi lui Victoraș. Da, scumpo? Hai, așează-te la loc în băncuță.
– Bine, dar să știi că prostul ăla nu știe nimic. Eu nu sunt ca el…
– Așa e, Dănuța…
– Victoraș, acela nu e un bărbat biologic, e o femeie din punctul ăsta de vedere.
Nu mai spune asta, chiar dacă ai punctaje pe care trebuie să le bifezi, că vor crede cei care te ascultă că ești prostuț și nu vezi adevărul.
Aceea este o femeie care s-a îndopat, cum spui tu, cu testosteron și alte tipuri de hormoni, meniți să-i ofere caracteristicile unui mascul uman. Vezi tu, băiete… un bărbat este bărbat până și în ultima părticică din el și o femeie este femeie în același fel, pentru că chiar ADN-ul lor țipă despre ei că sunt ori bărbat ori femeie.
Din punct de vedere genetic, un bărbat este definit de un cromozom XY care deține în sine întreaga sa moștenire genetică pe care o poate (de cele mai multe ori), transmite mai departe, iar o femeie de unul XX.
Ați înțeles, dragii mei? Victoraș, mai vrei să spui ceva?
– Da, da domn învățător, mai vreau. Eu am înțeles, dar pot să îi mai întreb pe proștii ăia care vin la mine în emisiune, că ei nu știu, și mai câștig și eu un ban…
– Poți, Victoraș, dar dragilor, faceți-mi loc și mie, în bancă, lângă voi.
Problema adevărată este că aceia care se numesc transgenderi, fie că sunt bărbați sau femei, biologic vorbind, vor să fie numiți (și ăsta este cel mai important lucru pe care vreau să îl rețineți), cu denumirea sexului opus, pe care vor să îl reprezinte.
– Cum adică, domn învățător?
– Adică, Victoraș… dacă e bărbat biologic, vrea să fie numit femeie, iar dacă e femeie, vrea să fie numită bărbat, iar asta nu se poate.
– De ce, de ce nu se poate, domn învățător?
– Oh, Dănuța, pentru că nu e conform cu adevărul. Ai vrea să trăiești în minciună, draga mea?
– Dar-dar, nu se poate, domn învățător!
– Nu, ce vrei să spui, Victoraș?
– Ce este Adevărul, domn învățător? Că aici scrie…
Atenție, cititorule, nu te lăsa păcălit, disforia sexuală e o tulburare de personalitate și nu trebuie tratată chirurgical sau medicamentos, ci psihologic și spiritual.
Ai observat că am zis disforia sexuală și nu de gen? Am făcut-o pentru că nu există genuri când vorbim de oameni. Gen este o categorie gramaticală și atât, aceasta nu poate fi aplicată ființelor, pentru că acestea sunt caracterizate de sexul căruia aparțin.
De aceea, oamenii și în general ființele, nu pot fi de gen… ci de sex…
Acum, aș putea să elaborez pe subiect și să vă dau mai multe detalii, dar aș prefera să îmi spuneți voi opiniile voastre și cum credeți voi că stau lucrurile.
Există dar transgenderi, și dacă da, pot aceștia fi transformați conform sexului opus?