Se împlinea un an de când părinții lor îi părăsiseră și iată că, copii erau pe cale de a rămâne mai singuri ca oricând.
„Geluțu, să fii cuminte și bun cu surioara ta, că ai văzut că ea are grijă de tine și nu e nimeni să te îngrijească în afară de ea când nu sunt eu aici. În plus, știi că Moș Crăciun nu vine la copii neascultători iar la cei răi vine fratele lui cel rău ca și ei.
Tu nu vrei să fii rău, așa e?” Femeia îl fixă cu privirea și-și trecu degetele pe sub șuvița lui de păr împingând-o sub fesul de pe capul copilului.
„Nu, nu, nu vreau să fiu rău!” Zise băiețelul plimbând cuvântul pe limbă de câteva ori.
Surioara lui își aruncă ochii la el din bucătărie și ridică din sprânceană. Bunica întoarse o clipă capul spre ea și continuă întorcându-și atenția la băiețel.
„Bine atunci, că știi cine vine în loc de Moș la copii răi…” Zise ea uitându-se în ochii lui.
Copilul lăsă capul în jos și strânse din maxilar. Chipul i se făcu roșu ca puloverul de pe el.
„Moș… Moș Gheară…” Zise el strângând pumnii și ridicându-se pe vârfuri. Dinții îi clănțăniră un moment copilului.
„Da, Moș Gheară, care îi ia pe copii răi și îi pune în sac și îi duce în cușca lui, pe care o ține ascunsă în muntele de gheață, unde e frig și umezeală și unde părinții lor nu-i pot auzi să vină să-i salveze.” Îi zise bunica înainte să îl sărute pe frunte.
„Da, da!” Se bâlbâi el.
„Mulțumesc, buni!” Îi răspunse copilul cu o umbră în privire.
Anuța veni imediat lângă el și-l mângâie pe cap.
„Să încuiați ușa și să nu deschideți la nimeni.” Zise bătrâna cu gândul la părinții copiilor, care pieriseră cu exact un an în urmă.
„Vin acum, copii mei!” Gândi ea cu ochii la tabloul cu fiul ei de pe hol. Aceasta oftă.
„Pa, buni. Să vii repede, că afară este frig și e bine să fii la căldură, bunica.” Zise copila în rochiță albă cu șorț roș pe după gât ca o adevărată gospodină. Apoi se întoarse și merse înapoi la oala cu mâncare de pe foc.
Bunica își strânse degetele în jurul mânerului bastonului, se întoarse și închise ușa în urma ei făcându-și drum prin zăpadă cu bastonul către poartă iar cei doi copii rămaseră singuri.
Fata se uită în oala cu cele câteva sărmăluțe făcute de ea la îndrumarea bunicii ei și se gândi că e momentul să o pună în cuptor.
Geluțu însă avea alte planuri. Surioara lui decisese să o ajute pe bunica, cu treburile casei. De la moartea părinților lor, copilul de numai 6 anișori se răzvrătise mai mult ca oricând. Iar de data asta planul lui era clar. Trecuse un an și înțelegea că mama și tatăl lui nu aveau să mai vină acasă la el niciodată.
Acesta ridică privirea către sora lui mai mare și zâmbi. Ceva în ochiul lui sclipi.
Anuța nu își dădu seama ce era, dar simțea că băiatul avea să facă iar o boacănă.
Fetița trase de pleoape cu toată puterea încercând să-l sperie, să-l facă să renunțe la ceea ce știa că avea de gând.
„Nuu, nu, nu, nu… Geluțu, nu!” Zise ea, dar când termină, băiețelul făcuse deja „poc!” cu oala din mâinile ei, care căzu pe podea, la picioarele fetei.
Copila se uită la oala care printr-o minune nu se vărsase pe jos, și se uită apoi la fratele ei.
„Hih, ești bine, Geluțu?” Zise ea lăsându-se pe genunchi lângă copilul care era lat pe podea acum.
„Gelu! Ești bine?” Strigă ea de data asta ținându-se cu mâinile de piept.
Copilul deschise ochii și-i închise la loc.
Fata oftă și-l ridică în picioare. Îi prinse mâna pe după gâtul ei și-l înconjură pe după mijloc.
„Hai în pat, că nu te mai astâmperi!” Zise ea împingând ușa la dormitor.
„Trebuie să o ajut pe buni cu mâncarea. Mâine ne jucăm, da?” Zise ea.
„Hai, așează-te și odihnește-te un pic până termin și eu mâncarea, că nu o să mai avem ce mânca mâine, de Crăciun!” Băiatul se așeză pe pat și își închise ochii. Un zâmbet îi lumină chipul și întoarse capul după ea.
Anuța se întoarse și ridică oala de pe preșul roșu cu alb ca de sărbătoare și o puse în cuptor.
După câteva minute un ciocănit în ușă se auzi și inima Anuței zvâcni în pieptul ei micuț ca un buldog în lanț.
„Hih, cine o fi? Buni a zis să nu deschid.” Gândi ea.
„E cineva acasă? Ho, ho, ho!” O voce de bărbat pe care fetița nu o recunoscu.
Fetița de 10 anișori tresări și se îndreptă cu pași mărunți către ușă. Imediat însă ea se opri în loc și capul i se întoarse înapoi către frățiorul ei care tocmai deschisese ușa la cameră.
„Geluțu, vino lângă mine. Ștt!” Șopti ea întretăindu-și buzele cu un deget.
„E Moșu!” Zise el.
Băiatul se uită la ea lăsând capul în jos și zâmbi.
Copilul însă se uită la ea și apoi la ușă. La ea și apoi la ușă. La ea și la ușă, la ea și la ușă. Un zâmbet larg pe chipul lui în timp ce se uită încă o dată la ea pe sub pleoape.
Atunci îi fu foarte clar Anuței ce avea de gând să facă Geluțu.
„Nuu! Nu e Moșu, Geluțu. Te rog!” Zise ea în șoaptă uitându-se la el și apoi la ușă însă nici nu apucă ea să întoarcă privirea la el că acesta o porni în viteză către ușă.
„Bum!” copilul își repezi capul înainte ca un tăuraș nou în coridă în ușa de lemn și se prăbuși.
Clanța fu apăsată sub privirea fetei și sângele începu să plece din chipul ei. Anuța se albi toată la față.
„Hih!” Zise ea punând mâna la gură. Fata se repezi la fratele ei și-l ridică în picioare.
„Gelu, vino încoace!” Anuța îl luă de mână și îl băgă în bucătărie făcându-i semn să tacă.
Clanța se lăsă în jos și se ridică o dată și încă o dată, de câteva ori, ca de o mână invizibilă.
„Cine e?” Zise copila cu vocea întretăiată.
„Cine este?” zise ea încă o dată ceva mai cu forță.
„Moș Crăciun! Eu sunt Moș Crăciun! Deschide ușa că vin cu, cadouri.” Răspunse o voce răgușită din spatele ușii.
„Îl scol acum pe tata!” Zise fetița cu inima strânsă.
„Ana deschide ușa că vă aduc cadouri. Bunica ta m-a trimis. Știu despre părinții voștri, sunt Moșu! Eu știu tot!” Insistă vocea de partea cealaltă a ușii. Și de data asta clanța se lăsă în jos și ușa fu împinsă.
„Hih!” tresări fetița dându-se doi pași mici în spate până în cadrul ușii bucătăriei.
„Acum, acum se scoală tata!” Zise Anuța cu respirația pe jumătate reținută în piept.
Fetița se uită la clanța apăsată și la lumina ce pătrunse înăuntru prin crăpătura ușii și nu știu ce să facă.
„Moș Crăciun?” Zise ea făcând un pas mic înainte. Poate că la altcineva ar fi mers, dar ea știa mai bine.
Moș Crăciun nu mai venise la ea de când rămăsese orfană. Așa că acesta nu putea fi el oricât de mult și-ar fi dorit ea.
Fetița se dădu înapoi până ce mâna îi atinse peretele. Apoi își luă avânt și se repezi cu umărul în ușă închizând-o.
„Oh, bunico! Unde ești?” Se întrebă ea împingându-se în picioare cu umărul proptit în clanță.
„Ana! Lasă-mă să intru, deschide ușa că vă aduc cadouri. Uite, avionul pe care îl dorește fratele tău. Deschide ușa, Anuța!” Zise bărbatul din spatele ușii bătând cu pumnul în ea.
Ana strânse din ochi și prinse clanța în mânuța ei.
„Pleacă și vino mâine! Mâine e Crăciunul!” Zise ea împingând cu toate puterile clanța în sus.
„Nu știi că în noaptea asta vine Moșul, fetițo? Vin de la vecinii tăi. Le-am dus și lor cadouri. Hai deschide-i Moșului, că e obosit de pe drum.” Anuța știa însă că vecinii ei erau la fel de săraci ca ea și la ei Moșul nu venise niciodată.
Deodată însă presiunea în mâna ei crescu și fetița strânse din dinți încercând să o oprească.
Un „bum!” în ușă o sperie și mai că o trânti la pământ.
„Intru, vă aduc cadouri, dragi copilași!
Ho-ho-hou! Vine Moșul cu, cadouri!” Zise bărbatul împingându-se iar în ușă.
Anuța se uită în sus ca și cum ar fi implorat toate puterile cerești.
„De ce Doamne, de ce?” Păru a se întreba cu privirea în tavan. Ușa se deschise un pic și un vârf de bocanc intră prin crăpătură.
Portrait of Santa Claws the Serial Killer. This stock image has a horizontal composition.„Hih! Oh, Doamne a intrat!” își zise ea împingându-se cu toate puterile în ușă. Dar puterea copilei era pare-se prea mică și bocancul se împinse puțin câte puțin mai înăuntru când fetița se lăsă în jos și se împinse în picioare, că încă un „bum!” și șocul o trânti pe preș în fața ușii.
Atunci a știut. Atunci fetița a știut că o va prinde.
Totul era pierdut. Nu avea timp de irosit în detalii așa că strânse din dinți și scutură din cap. Anuța ridică privirea de jos de pe preș și îl căută pe Gelu în bucătărie. Copilul rămăsese împietrit în mijlocul încăperii cu ochii la surioara lui. Un lac mic se formă la piciorușele lui și mânuțele tremurânde îi erau strânse în pumni.
Anuța își aruncă privirea la el.
„Nu îți fie frică Geluțu!” Zise ea.
Ochii ei se deschiseră ca două lacuri de lapte înghițind fiecare detaliu din micuța încăpere. Cei doi tabureți nu i-ar fi putut ascunde sub masă.
Sub aceasta nu se puteau ascunde, i-ar fi văzut de cum ar fi intrat. Inima copilei bătea ca o tobă de război. Teama îi ridică broboane mici pe ceafă, dar fata lăsă capul încă o dată în jos și se scutură.
„Buni, unde ești!” Își zise încercând să se gândească la ce era de făcut. Ridică iar capul și îl întoarse în stânga. După ușă, frigiderul îi putea ascunde pe amândoi. În spatele acestuia era suficient loc.
Pe chipul fetei se văzu speranța și Anuța aproape că zâmbi.
„Gelu!” Zise ea împingându-se pe genunchi până în bucătărie, și ridicându-se în picioare făcu un pas în fața lui.
„Vino aici, Geluțu!” Zise ea către băiețel trăgându-l de mânuță în spatele ei.
Fetița făcu repede un pas înainte și luă cuțitul de pe masă și îl puse tremurând între dinți. Fata își strânse mâinile amorțite și apucă apoi mânerul cuțitului cu mâna dreaptă. Degetuțele îi tremurau pe bucata de lemn ros de cari și de timp.
Încă un „bum!” cumplit în ușă îi întoarse privirea în hol și imediat la frățiorul ei.
„Treci acolo, Geluțu!” Zise ea încet cu o șoaptă făcându-i semn copilului către frigider. Gelu se dădu în spatele frigiderului și se lăsă pe vine. Anuța se așeză în fața lui cu lama la nivelul feței tremurând în ritmul inimii ei.
„Bum, bum!” De două ori și cei doi copii auziră ușa lovindu-se de perete. Imediat o umbră invadă bucătăria.
„Hih, e înăuntru!” Își zise fetița uitându-se în spate la fratele ei.
Un uriaș de aer ca un strigoi ca acela despre care vorbea bunica lor se arătă pe perete iscodindu-i cu amenințarea lui.
„Ho, ho, ho! Haideți copii, veniți la Moșul să vă dea ce v-a adus!” Îi sună ca un răget cumplit în timpane copilei. Anuța se uită în spate la fratele ei și îl văzu cum tremură.
În ochii băiețelului fetița de zece anișori văzu moartea.
Anuța stătea acolo, în spatele frigiderului în fața frățiorului ei întinzând un braț în spate, la el.
„Hai liniștește-te, Geluțu!” zise ea încet pentru a se liniști mai mult pe sine.
Băiețelul se ghemui mic în spatele surioarei lui icnind și cu inima bătându-i în piept ca unui colibri.
„Oh nu, e vina mea! Moș Gheară a venit! A venit după mine, a venit după mine!” Zise Geluțu punând mânuțele peste ochișori.
„Taci!” Îi zise ea. „Că ne aude!”
„Moș Gheară a venit să mă ia!” Exclamă el luând o mână de pe ochi.
„Șșt, gura! Nu spune asta!” Zise fetița în șoaptă întorcându-se spre el încă o dată.
Dar atenția ei era împărțită. Cu un ochi Anuța era atentă la el și cu celălalt la umbra care se mărea în fața ei moment cu moment.
Bărbatul trecu de cadrul ușii și lumina din hol îi aruncă silueta în fața ei până sub masa de sub ochi. Acesta păru că se întoarse că umbra dispăru deodată și inima fetei se opri. Anuța puse mâna la gură pentru a-și opri un țipăt ce urla în ea spărgându-i pieptul ca o mie de bombe.
„Hai, hai copilași, că Moșul vă aduce cadouri frumoase! Uite, sacul Moșului e roșu și plin!” Un topor în mâna stângă . Acum îl putea vedea bine. Securea era la fel de mare ca umbra pe care o făcea pe podea.
„Oh, Doamne! Ce mă fac?” Se întrebă ea.
Picături roșii curgând de-a lungul lamei în timp ce bocancul negru ca un cărbune se mărea chiar sub ochii ei.
„Heh!” Un oftat prelung se auzi și fata văzu un bărbat îmbrăcat în roșu înaintând în bucătărie. În spatele lui văzu o dâră roșie ca un râu cu brațe în stânga și în dreapta și își închise ochii. Când îi deschise clipi de câteva ori dorind parcă să șteargă imaginea de pe retină.
Un sac de rafie fu pus de bărbat pe masă și ochii Anuței se umplură cu lacrimi. Fetița înghiți și își apăsă cu mâna pe stomac.
„Ia uite ce am eu pentru voi copii!” zise bărbatul vârând o mână în sacul alb-roșu. Acesta scoase un cap și îl puse pe masă.
„Haideți, copii! Ia uitați, bunica voastră e aici.” Zise acesta întorcând căpățâna fără gât pe masă. Râuri roșii se formară în toate părțile și se grăbiră în jos pe fața de masă albă creând lacuri mici pe preșul roșu.
„Iată, ce Crăciun frumos! Bunica voastră zâmbește cu toată gura.” Zise el făcând loc toporului în gura căpățânii fără gât și împingând pe rând lama în cei doi obraji.
„Ia uite, ce frumos! Un crăciun Roșu-Alb, așa cum trebuie să fie!”
Bărbatul se întoarse și făcu un pas în lateral, către ei.
„Ehi, sunteți gata să vă alăturați familiei?
Sigur că da, nu ar fi Crăciun fără voi!” Zise acesta.
Anuța ridică mânuța, dar bărbatul îi lovi cuțitul și i-l trânti din mână.
„Hih!” Făcu fetița dând din mâini și din picioare în mâna uriașă a bărbatului care o ținea de păr în aer.
Acum vedea copilul!
„Ha-ha, pe tine te căutam! Ești primul! Ia vino tu la Moș Gheară!”
„Nu, nu! O să fiu cuminte! Nu mai sunt rău!”
„Ești bine, Geluțu? Hai scoală-te, că s-a făcut mâncarea, am pus în farfurii…” zise Anuța.