Salutare, salutare
Iată-mă în căutare
Nu de-o fată, nu de-o floare
Ci de-o pată de culoare
De-o părere, oarecare
Ok, în ultimele luni am citit o mulțime de povești scurte. Am făcut asta pentru că am rămas impresionat când am văzut cărți în Apple Books de 80, 35 și chiar 25 de pagini și am vrut să știu de ce ar publica cineva o astfel de carte și ar mai cere și bani pe ea.
Cele mai multe au fost bunicele din punctul meu de vedere, dar unele au fost cu adevărat stupide și m-au scos din minți.
Am citit cred câteva zeci de astfel de cărți și la unele m-am bucurat iar la altele îmi venea să mă urc pe pereți de nervi.
În primul rând, vreau să fac clar că iubesc cărțile, iubesc de fapt poveștile din interiorul acestora, dar în ultimul timp am simțit nevoia să mă radicalizez cumva, să dezaprob cumva avalanșa de literatură la mâna a doua (de fapt literatură progresistă cum i se spune în realitate), de care sunt invadate librăriile în zilele noastre.
Niciodată povestea
Cu ceva vreme în urmă am pus o întrebare la finalul unui articol (nu mai știu care), care suna cam așa:
— Preferați cărțile lungi sau scurte?
Ceea ce voiam să aflu era o preferință în ceea ce privește investirea timpului. O carte mai lungă necesită mai mult timp pentru a fi citită și înțeleasă.
Aș fi putut să întreb cât timp investiți în citit, dar la momentul acela mi s-a părut o întrebare cam personală.
Așa că am întrebat cititorii blogului meu ce preferă neluând în calcul povestea pentru că voiam să stabilesc un număr maxim de pagini pentru unul din manuscrisele la care lucram atunci.
Răspunsul pe care l-am primit, din câte îmi amintesc singurul, (pe care îl anticipasem deja) a fost că nu contează numărul de pagini.
Nu critic niciodată povestea ci stilul. Este singurul lucru pe care îl critic când vine vorba de literatură în general.
Cu toate astea m-am întristat să văd câte lucruri neinteresante (de fapt în realitate stupide), se vând sub formă de cărți digitale, dar e cum se spune, nu, fiecare scriitor își are cititorii săi.
În felul acesta am ajuns la convingerea că e o idee bună să public o poveste scurtă cel puțin pentru a vedea cum funcționează lucrurile în Apple Books. Asta s-a dovedit o idee bună pentru că am învățat o mulțime de lucruri utile și am făcut o grămadă de greșeli mai ales de formatare a cărții.
De ce am publicat povestea lui Ghiocel
În realitate ideea mi-a fost sugerată de prieteni bloggeri. Așa că am rescris-o.
Maculatura din librăriile digitale nu a făcut decât să mă convingă (până la urmă ce contează încă o poveste de 3 EURO în Apple Store, huh)?
Cred însă că povestea în varianta finală a meritat publicată sub formă de carte pentru că aduce o pată de culoare/ceva diferit calitativ, ceva ce aș fi vrut să citesc eu însumi.
Pentru cititor doar povestea contează, dar în calitate de scriitor nu pot să trec cu vederea stilul scriitorului pe care îl citesc.
Este și motivul pentru care refuz să scriu recenzii la cărți sau să dau titluri pe care le-am citit, deși cred că am făcut asta o dată sau de două ori în trecut.
Cât despre cărți, mari sau mici, lungi sau scurte, citiți, citiți zilnic pentru că în felul ăsta veți înțelege lumea mai bine.
Vă mulțumesc pentru lecturare și vă invit și data viitoare.
Cu rimă sau fără rimă, citiți, povestea e sublimă.
Aveți grijă de voi!
