Salut!
Pentru că tot suntem atât de aproape de ziua, sau aș spune eu, de zilele Iubirii, m-am gândit că e o idee bună să las totul deoparte, și să scriu o carte privitoare la ce înseamnă iubirea și cum anume ne putem bucura mai bine de ea.
Îmi place ca din când în când să fac câte o reevaluare a cunoștințelor pe care le am în legătură cu anumite lucruri sau subiecte și să îmi aduc contribuția sau cel puțin punctul de vedere cu privire la acestea. Întotdeauna am fost fascinat de gândirea și de imaginația umană, lucru care m-a făcut să o pun sub lupă și să o găsesc tot mai atrăgătoare de fiecare dată. Problema este că mereu am simțit că-i lipsește ceva, că are un gol ce o face de rușine și nu-i permite să vadă posibilitățile care îi stau la îndemână.
Trăim vremuri confuze și din cauza diversificării informațiilor și a lipsei de acuratețe în domenii subiective precum psihologia, societatea umană bate pasul pe loc, blocată într-o buclă în care competitivitatea intelectuală lasă de dorit. Spun asta pentru că, te-ai fi așteptat ca subiecte precum iubirea, gelozia, ura, invidia să își fi găsit explicațiile logice și câte o portiță prin care să se fi aflat o rezolvare pentru fiecare dintre acestea. Dar nu, omenirea preferă să se afunde și mai mult în ignoranță și necunoaștere și relativizează tot ce ține de uman, ca un subterfugiu la o soluție reală în ceea ce privește sentimentele umane și nu numai.
Este rușinos faptul că omul se lasă condus de lucruri care, privite din afară, sunt atât de infime și pot avea un impact atât de mic asupra dezvoltării sale ca individualitate și de asemenea ca specie. Și ce este încă și mai rușinos, este faptul că glorifică sau aruncă în derizoriu sentimente precum iubirea sau gelozia, punându-le pe un piedestal, în cazul iubirii, sau anulându-le valoarea, sau chiar demonizându-le, în cazul geloziei.
Este tragic să constat că într-o lume precum cea de azi, mulți dintre oameni nu își pot evalua singuri sentimentele și nu pot lua decizii logice și obiective cu privire la acestea. Desigur acesta este principalul motor generator de probleme în societatea contemporană, lucru care e atât ilogic cât și inexplicabil.
De aceea, am decis să scriu o critică la adresa gândirii contemporane privitor la cele două sentimente, să ofer explicațiile necesare, care lipsesc, pentru a demonstra obiectivitatea acestora, și de asemenea să ofer soluțiile pentru integrarea obiectivă a iubirii și geloziei în viețile oamenilor.
În continuare vă prezint noua mea carte „Utilitatea Geloziei – Ce e iubirea și de ce îi este ea datoare geloziei?”, lucrare menită tuturor celor interesați de o privire obiectivă și întru totul logică asupra iubirii și geloziei și a legăturii indispensabile dintre acestea.
Extras:
„Am acoperit munți și piscuri înalte mi-au purtat povara. M-am pogorât cu tunet în văi și le-am umplut cu ape. Am săpat în cel mai sec deșert și l-am umplut cu seva mea cea mai roditoare.
Sunt marea în care toți se îneacă, sunt focul ce arde întreaga lume, sunt vântul ce te spulberă. Eu sunt cea fără de care nimic nu ar fi posibil, sunt seva lumii, măduva fiecărei acțiuni și fără mine nimic nu ar fi creat.
Eu sunt cea pe care o caută voinicul în calea sa, sunt visul fiecărei fecioare în miez de noapte, și sunt de asemenea sabia ce spintecă inima atunci când e trădată. Sunt moarte și viață deopotrivă și nimeni nu mi se poate împotrivi, așa că sunt mai presus de toate, cea de care se tem toți cei ce nu mă cunosc cu adevărat.
„Ce este iubirea?” este o întrebare pe care omul și-o pune de la căderea din Eden.
Ce este iubirea Lui Dumnezeu, de m-a izgonit din grădina Raiului? Ce este iubirea, de piere după un timp de parcă are termen de expirare? Ce este iubirea, de mă face uneori să par atât de egoist de parcă aș urî?
Unii spun că iubirea e o problemă ce ține de filosofie, de religie, de cultură și chiar de fiecare om în parte. Dar întrebarea care se pune este următoarea:
– Dacă iubirea e un subiect atât de complicat încât atinge metafizicul, spiritualitatea, viața de zi cu zi și societatea în ansamblu, cum se face că la un moment dat în viață, fiecare din noi o înțelege pe deplin, chiar și doar pentru un moment, o clipă în care ne simțim nemuritori, stăpânii întregului univers?
Răspunsul este, desigur, că iubirea e ceva atât de simplu de înțeles, că fiecare dintre noi refuză să își creadă vederii și rațiunii.”
Cartea e programată să apară undeva între cele două sărbători ale iubirii, ziua sf. Valentin și Dragobete, dar vom vedea.
Vă mulțumesc pentru lecturare și vă invit să reveniți oricând!
Toate cele bune!