
Timpul a trecut și poezia aceasta mi sa șters din amintire, dar din când în când, versuri disparate îmi veneau în minte, ca și când poezia aceasta nu voia să moară, sau să fie uitată, fapt pentru care, sporadic, am mai publicat din ea. Niciodată în întregime însă.
Ieri stăteam și mă gândeam, când dintr-o dată am început să recit versuri în minte, ca dictate de o putere nevăzută și mi-am amintit… erau parte din ea.
Le redau aici în continuare, înainte să îmi dispară cu totul din minte.
Veniți și ajutați, credinței mele slute
Știu că nu sunt vrednic, de Iubirea-ți divină