Sedus sau seducător?

Salut!

Sursa vieții este apa, 80% suntem apă, se spune… desigur, soarele întreține viața dar, fără apă viața nu ar fi posibilă, nu în forma asta cel puțin.

Stăteam și mă gândeam la asta…

Și bum, la masa mea se așează această creatură gingașă cu chip de înger care îmi apucă, ceașca și soarbe cu sete o gură de cafea.

Nu am timp să gândesc sau să reacționez că-mi spune, ”știi?, de fiecare dată când te văd mă privești oarecum stânjenit de privirea mea. Ce ai de spus în apărarea ta?”.

Între timp eu, buimac de scena care tocmai avea loc în fața mea, observ o picătură de cafea pe buza ei inferioară, moment în care o alta îmi atrage atenția pe buza ceștii.

O cursă nebunească cauzată de forța gravitațională care apăsa asupra lor, avea să înceapă între acestea în așa fel încât nu mă puteam decide la care dintre ele să mă reped întâi.

Mintea mea e vraiște și mai că aș permite ca brobonița lichidă de cafea să ajungă pe bărbia ei oferindu-mi în felul acesta prilejul  de a o sorbi cu un sărut la fel de delicat ca ea. Nu puteam însă permite ca picătura ce alerga necontenit spre baza ceștii să-și atingă destinația.

Era clar, eram sedus de două și nu mă puteam decide între ele, în mintea mea răsuna un vechi proverb ”cine aleargă după doi iepuri…”

Cafea, despre asta crezi că e vorba?!, poate boabe…

Chipul ei luminos mă fascina și în acea clipă, când cuvintele erau încă pe buzele ei, i-am atins mâna, în timp ce am apucat ceașca pe care am dus-o la gură lăsându-mi limba liberă să culeagă perla neagră de pe marginea ceștii. Picătura de cafea alerga în jos pe bărbia ei deși știa că-și va găsi sfârșitul în mod tragic.

Nu puteam permite asta, așa că i-am împins capul pe spate cu mâna și i-am sărutat gâtul, lăsându-i răgaz perluței să-și adune puterile și să-și concentreze aroma adunată de pe pielea ei, într-o mare de cafea cât o lacrimă.

Atingerea mea a înfiorat-o, așa că ”ce ai de spus în apărarea ta?”, a fost mai mult o răzvrătire la adresa sărutului meu; știam și nu am lăsat-o să continue, în consecință am luat cu buzele picătura de cafea de pe bărbia ei și i-am spus:

– Ela, ești frumoasă, ai grijă de tine că s-ar putea să-ți răpesc inima!

Lăsând-o la masă, am mers la bar și am luat două monodoze de cafea pentru că beau cafea și la birou și mi-am văzut de drum.

Apa simplă este ca viața, ”plată/anostă”, de aceea aromele pe care i le adăugăm și întâmplările/viața de zi cu zi, ne dau speranța că e mai mult pentru noi pe planeta albastră.

Găsesc cafeaua ca fiind aventura de care îmi e permis să mă bucur în fiecare zi fără să mă simt vinovat pentru că după părerea mea, voluptatea nu e întotdeauna vinovată.

Succes!
P.S. – Acest articol participă la proba 23 a Superblog 2017.