Robert Gavrilescu – modelul meu

Salut!

Ce e timpul?

În opinia mea, timpul este un concept care ne permite măsurarea distanței dintre două evenimente.

După părerea mea viața este rezultatul a o serie de evenimente care au loc într-un interval de timp.

Extrapolând ideea, pot aprecia că viața este în realitate o călătorie atât în spațiu cât și în timp..

Modul în care ne raportăm la această ”călătorie”, ne conferă valoarea lucrurilor pe care le prețuim și implicit ne stabilește valoarea noastră ca ființe umane.

Ce vreau să spun?

Am întrebat deunăzi pe cineva, care îi este menirea pe acest pământ, pentru ce trăiește..

În mod deloc surprinzător răspunsul a fost ”nu știu”.

Aceasta este o problemă deoarece în opinia mea, cei mai mulți dintre noi, trăim la voia întâmplării fără perspective reale de a ajunge la un momentdat la o viață satisfăcătoare.

Ca exemplu pozitiv, îl am pe prietenul meu Gavrilescu Robert, care în ciuda dizabilității grave de care suferă, continuă să-și construiască un viitor în fiecare zi.

Robert este persoană cu dizabilități dar povestea lui este una de succes.

Povestea lu’ Robert

În 1977, în urma administrării unui vaccin contra Poliomielitei și din cauza faptului că exact în acea perioadă copilul Robert, în vârstă de numai 2 ani trecea printr-o răceală, acesta a suferit reacții adverse la administrarea vaccinului, ceea ce I-a cauzat o o paralizie generală și o stare de comă profundă.

Părinții săi, ambii lucrători în domeniul sanitar l-au dus la spitalul Grigore Alexandrescu unde acesta, a început să se recupereze.

Din nefericire, în urma paraliziei și a comei, Robert a rămas cu sechele, o distrofie musculară pe 50% din corp (distrofie musculară a membrelor inferioare).

De atunci până la vârsta de 5 ani, micuțul Robert a urmat un program de recuperare la Băile 1Mai. Ulterior părinții lui Robert au primit vestea că, copilul lor avea să rămână imobilizat într-un scaun cu rotile pentru tot restul vieții sale.

Din spitale în spitale și clinici de recuperare, printre chin în sălile de recuperare și tratament, Robert avea să încerce să se bucure de copilăria sa. La vârsta de șase ani, acesta a pășit în primul an de școală încrezător dar și temător în același timp.

Cel ce avea să-mi devină prieten peste ani, a terminat cu succes școala gimnazială și o școală profesională de meserii.

Acesta nu a fost tratat diferit de oamenii ce-l înconjurau în mediul familial sau de copii/prieten, lucru care l-a ajutat să se integreze bine în societate.

Astfel, Robert a putut să se integreze bine într-o școală pentru copii normali.

Atunci însă și-a dat seama că oportunitățile de care se poate bucura în viață, sunt limitate de dizabilitatea ce până în acel moment nu îl marcase.

Rămas fără mamă la vârsta de 12 ani și apoi părăsit de tată, Robert a rămas în grija bunicilor săi dar, Dumnezeu e Bun iar colegii mamei lui Robert îi dăruiesc un scaun mobil, scaun care îl ajută să parcurgă cei 8 kilometrii până la școală singur (până atunci, mama lui fiind cea care îi facilitase această deplasare de fiecare dată.

Îndrăgostindu-se de o colegă de școală, Robert resimte pregnant povara dizabilității sale dându-și seama că nu va putea să o țină de mână pe cea pe care o iubea în timp ce s-ar fi plimbat prin parc sau ar fi mers la un film. Ceea ce este încă și mai dramatic este că tot atunci, el realizează că nu va putea să participe la activitățile de care colegii, prietenii și ceilalți de-o vârstă cu el se bucurau pe deplin.

În mintea sa de adolescent, neputința sau mai bine spus necesitatea de a-și rula singur roțile scaunului mobil care îl condamna la o viață îl chinuia și mai mult.

La vârsta majoratului, Robert își descoperă adevărata vocație și se îndrăgostește iremediabil de muzică. Muzica avea în cele din urmă să-i confere resursele financiare care să îi permită să viseze la întemeierea unei familii. Acum, datorită tenacității sale și a pasiunii pentru muzică își căpătase respectul pe care fiecare din noi îl caută, fapt care îi conferă oportunitatea participării la un eveniment festiv unde întâlnește o fată cu, care leagă o relație. După ce i-a explicat acesteia situația sa în toate aspectele ei, fata îl acceptă și împreună decid să se căsătorească.

Visul lui avea să se realizeze întru totul odată cu nașterea fiului lor.

Prietenul meu Robert, vorbește cu atâta dragoste și ardoare despre nașterea și creșterea copilului său încât personal, simt cum lacrimile i se preling pe obraz, făcându-l și mai uman decât îl percepeam eu.

Robert se declară pe sine, fără echivoc ca fiind un om împlinit.

Eu îl descriu pe prietenul meu Robert, acum că îl cunosc mai bine, ca fiind un exemplu, el este modelul meu care nu se dă înlături de la înfruntarea greutăților. Este dacă vreți tipul de om care ar trebui să îi definească pe oamenii normali, este omul atitudinal care se bate pentru visurile lui.

Robert îmi spune ca un secret că acum, visul lui este să îi dăruiască Domnul și o fetiță care să-i mărească încă și mai mult pasiunea de a fi părinte.

Prietenul meu este conducătorul unei formații de muzică de succes care își trăiește viața așa cum dorește, fără a se lăsa oprit de dizabilitatea sa. Ba mai mult de atât, Robert se implică în ajutorarea persoanelor cu dizabilități și este un participant fervent la adunările pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, drepturi pe care le apără și despre care explică, că sunt foarte puțin, dacă nu deloc, respectate în România.

Aceasta este pe scurt povestea prietenului meu Robert Gavrilescu.

Acum, motivul pentru care am decis să scriu despre prietenul meu Robert Gavrilescu este acela că, doresc să scot în evidență faptul că la noi în țară există o populație trândavă care primește ajutor social de la stat fără să presteze muncă vre-un moment pentru banii primiți.

Mi-ar place ca fiecare dintre noi să ne dăm seama că viața trebuie și merită trăită așa cum ne dorim, superficialitatea și modul de gândire deșănțat și arbitrar îi scad din valoare însemnătății pentru care noi ne aflăm în viață azi.

Călătoria pe care noi o numim viață, poate să fie una cu însemnătate, depinde doar de noi.

Succes!
PS-Mulțumesc pe această cale Ionelei Aspra care este coautor de drept al acestui articol și lui Robert Gavrilescu de asemenea!

Etichete: , , Filled Under: Dezvoltare personală Posted on: 8 June 2017

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Responsabilitate

Acest Blog este proprietatea thaDomeron Projects SRL şi este utilizat de Alex Popa doar, ca un website Personal. Toate articolele sunt opiniile proprii ale autorului (Alex Popa) iar thaDomeron Projects SRL nu raspunde pentru acestea..

Detalii de Contact

  • thaDomeron Projects SRL
  • Strada Pictor Nicolae Grigorescu
  • Giurgiu, Numar 75
  • Giurgiu - Romania