Salut!

E aproape de neevitat în ziua de azi o ciocnire cu îndoiala asupra caracterului propriu și motivelor  pentru care acesta ne este așa cum este. Este inevitabil să nu ne uităm în oglindă și să ne întrebăm reflecția „Cine ești tu?”.

Există o mulțime de cauze care ne influențează starea de spirit și modul în care gândim despre propria persoană.

Problema este aceea că suntem rezultatul propriei gândiri și devenim exact ceea ce gândim despre noi înșine iar influența celorlalți asupra acestor gânduri nu este tocmai mică.

Am ajuns unde suntem ca urmare a colaborării tuturor indivizilor din societate. Cu toții suntem vinovați dacă ne merge rău (ca societate). Unii pentru că au acționat în dauna celorlalți și ceilalți pentru că au rămas pasivi neștiind cu adevărat ce să facă.

E inutil să mai spun că nu trăim în nici un fel într-o societate utopică și că idealurile societății moderne și globalizate sunt din ce în ce mai mici în comparație cu a majorității celorlalte dinaintea ei. Dacă acelea dinaintea ei doreau un progres al eticii și moravurilor, aceasta în care trăim pare să ceară cu totul abandonarea acestora în folosul unui instinct primar ce pare să sugereze că acestea nu au niciun un rost în viața noastră și că fiecare ar trebui să înțeleagă și implicit să aleagă doar ce e bine pentru el.

Noi am ales să ajungem aici. Fiecare dintre noi a ales binele propriu în dauna unui bine comun sau a unuia care să satisfacă o ordine morală oarecare.

De ce?

Se spune că fiecare perioadă din istoria omenirii are propriile valori.

Trăim încă în perioada comercialismului și tehnologizarea este în plin avânt ceea ce duce inevitabil la o sporire a dorinței de cumpărare iar metodele prin care aceasta este manipulată sunt multe și eficiența lor se face simțită peste tot.

Această perioadă a adus cu sine progres dar și regres. 

Exploatarea populației de către o masă mică de oameni care dețin un control aproape total asupra resurselor a indus o stare de necesitate în însăși natura umană. Lăcomia acestora a adus cu ea cinismul și iată-ne înapoi în 1700. Iată-ne înapoi în sărăcie în ciuda confortului în care rasa umană se desfată, de data asta una sufletească, care distruge însăși natura omului, sufletul lui.

E doar natural să apară schimbări și desigur că acestea au apărut în timp. Dar efectele acestor schimbări se reverberează în societatea confuză în care trăim azi.

Starea de necesitate este de fapt un gol în conștiința individului care se cere acoperit. 

O mare parte din oameni au căutat refugiu în religie și în credință, dar nesuportându-le exigențele, aceștia le-au perceput și pe acestea ca pe niște juguri și s-au eliberat de ele de asemenea.

Aparenta libertate face încă și mai pregnantă această nevoie și sufletul omului se tulbură și mai mult.

Libertatea nici nu mai contează și nesimțindu-se liberă caută refugiu în tot felul de deviații precum individualismul și libertinajul care au adus cu ele singurătatea.

Dar omul nu e făcut să trăiască singur așa că este în natura lui să caute înlocuitori care să îl salveze de această singurătate.

Astfel lăcomia unora și cinismul duc în ziua de azi la exploatarea individului, lucru care la rândul lui duce la nevoia de scuturare a jugului. 

Care e ideea?

Ideea este că libertatea pe care o clamează cei mai mulți, este una greșit înțeleasă. În realitate nimeni nu vrea să fie liber, toți ne dorim să fim legați emoțional de alți oameni. De aici nevoia de iubire.

De ce?

Primul lucru pe care e bine să îl înțelegem ca indivizi e că nu suntem singuri și că doar încredințându-ne fericirea celorlalți putem ajunge să fim fericiți. Apoi o înțelegere a faptului că suntem sclavii propriilor noastre vicii ne poate ajuta să găsim soluții de a scăpa de acestea. 

De ce e important? 

Pentru că fericirea este… 

Uh, asta sună a comunism „idealist”…

Nu chiar, omul este un animal social. El se adună în clanuri și se organizează pe ierarhii. Este nenatural pentru el să se separe de oameni.

Și individualismul și libertinajul duc în esență la același rezultat, la exact același lucru. O golire a sufletului/conștiinței uman/e.

Primul prin adoptarea în mod voit a unei atitudini egoiste și al doilea printr-o exacerbare a unor nevoi de tip mental în plan fizic. 

Ambele neagă necesitatea unei ordini morale fără a o înlocui cu principii superioare.

„E bine ce e bine pentru mine!”

Aceste lucruri se întâmplă pentru că și unii și ceilalți simt o lipsă în interior, un gol pe care nu îl pot umple singuri. Golul acesta se mărește însă cu fiecare acțiune, cu fiecare idee că „el” e centrul universului propriu.

Orice atitudine nihilistă duce însă  implicit la golirea sufletului. 

Ideea că viața nu are sens tulbură întreaga ființă umană. Asta se întâmplă datorită faptului că omul este și o creatură spirituală. Asta înseamnă că este o ființă cu, conștiință iar negarea unui scop mai înalt al existenței tulbură această conștiință. Ca urmare noi și noi cercuri vicioase apar în viața omului tulburat și confuz cu privire la propria existență care îl conduc la o cronicizare a ideii de neîmplinire.

Această neîmplinire are legătură directă cu fericirea. Sau mai degrabă cu lipsa acesteia.

Problema e că fericirea apare doar în prezența unui confort mental. 

Fericirea nu suportă starea de incertitudine și neliniștea pentru că după cum am spus, omul este o ființă cu, conștiință și este în natura lui să caute să se simtă bine cu sine. Așa apare nevoia de droguri și o alunecare încă și mai mare pe o pantă a viciilor care duc încă și mai mult la degradarea naturii sale. 

Și în felul acesta omul ajunge să meargă din rău în mai rău. 

Legătura dintre fericire și conștiință este aceea că devenim fericiți cu adevărat numai dăruind această fericire și nu luând-o doar pentru noi. De aceea apare neliniștea, că, chiar și așa tulburat și confuz, omul în subconștientul lui se revoltă.

Ce e de făcut?

De multe ori, din motivele de mai sus, ajungem să ne vedem reflexia și să tresărim nerecunoscând persoana pe care aceasta o exprimă. Asta se întâmplă că peste tot în societate vedem o lipsă a valorilor reale și chiar dacă la nivel conștient nu voim să o recunoaștem (fiind adesea subiectivi), subconștientul nostru tresare și se tulbură începând să ne dea ghionturi la nivel psihic, aducându-ne față în față cu realitatea lucrurilor. 

„Cine ești tu?” Ne întreabă.

Lipsa sau mai degrabă negarea valorilor adevărate față în față cu subconștientul propriu individului generează o stare de vinovăție și o negare a propriei persoane. Problema e că omul e confuz și nu știe în realitate ce e bine pentru el. Nu are niște valori conform cărora să se conducă pe sine la fericire sau de multe ori, chiar dacă are valori morale, acesta este confuz cu privire la raportarea la acestea și la aplicarea lor în viața sa.

De aceea cei mai mulți dintre noi își iau exemple din societate. Dar după cum știm, societatea mustește de non-valori care ele însele sunt nefericite și extrem de tulburate. Astfel omul ajunge să se compare cu alții pe care el îi vede mai fericiți ca el, dar care sunt la fel sau poate mai distruși emoțional.

Principii și valori

Se pare că cei mai mulți au o idee greșită cu privire la ce înseamnă să ai morală și principii. Majoritatea asociază aceste idei cu religia și cu un comportament cu totul dogmatic, și deși cei care au principii în genere nu se abat de la acestea făcând comportamentul lor oarecum dogmatic, aceste idei nu își găsesc neapărat originile în religie. 

În realitate orice om are principii iar asta înseamnă doar că are un set de valori conform cărora înțelege viața și prin care se raportează la aceasta. Se întâmplă însă ca nu de fiecare dată aceștia să aibă și o morală.

Moralitatea se referă la capacitatea noastră de a recunoaște ceea ce este rău și ceea ce este bine. Și deși pare că omul este nativ programat să își dea seama ce e bine și ce e rău prin sine, acesta poate fi deprogramat prin educație, creștere, traume etc.

„Ceea ce îți dorești, aceea te definește.”

Suntem ceea ce ne dorim cu adevărat să fim.

Mai mult decât faptele, năzuințele noastre joacă un rol fundamental în ceea ce vom deveni la un moment dat. De aceea modelele de viață pe care ni le alegem (de obicei făcând parte dintre părinți sau cunoștințe), contează atât de mult.

Principiile sunt importante în acest context și vrem sau nu, acestea ne decid viața în cele din urmă.

Uite-te la principiile cuiva și vei fi în măsură să-ți dai seama integral de caracterul persoanei respective.

De exemplu:

Cineva care spune, „Toată lumea minte.”

Această persoană nu va inspira niciodată încredere, pentru că unul din principiile după care își ghidează viața este că este permis să minți.

Personal, cred că există onestitate în lumea asta. De aceea despre „toată lumea minte” pot spune că inepție mai mare nici că am auzit. Această idee este din aceeași categorie cu „nu există oameni perfecți” și „toată lumea greșește” unde pentru că nimeni nu încearcă să fie ireproșabil/perfect, nimeni nu este, și unde pentru că nimănui nu-i pasă cu adevărat, toată lumea greșește. La fel este și cu „toată lumea minte”. Acestea „toată lumea/toți oamenii” le acceptă pentru că le convine și precum spune proverbul, „vehiculează suficient de mult o minciună și aceasta va deveni adevăr.”

Ca atare, principiile cărora ne subordonăm deciziile ajung să ne determine existența.

În consecință, căutați modele care au valori și principii solide de viață.

Suntem rezultatul propriei gândiri și ceea ce gândim ajungem să devenim. Respectul pentru propria persoană este în mare măsură influențat direct de aceste principii și valori.

Influența celorlalți asupra voastră poate să fie sau poate să nu fie una negativă. 

De aceea asigurați-vă că atunci când vă veți privi în oglindă veți recunoaște persoana principială din ea.

Succes!