Religie, credință și încredere

Salut!

Credința este importantă în găsirea fericirii și binențeles în rezolvarea problemelor cu care, inevitabil ne vom confrunta în viață.

Probleme, da, mari și mici, pot apare în calea noastră și ne pot opri.

Ce facem, permitem asta?

Trăiesc în lumea asta și știu că deseori ne regăsim în situația de a fi copleșiți de gânduri de neputință și renunțare.

Încrederea în propriile puteri, ne este zdruncinată pentru că ea în realitate, nu există!

Am învățat că încrederea în propriile abilități, în faptul că, cu ajutorul Domnului, pot depăși orice situație cu succes.

Sunt cât se poate de contrar doctrinelor religiilor ”creștine” în general și după părerea mea, dacă ar fi să mizez pe dreptatea unei religii aceea este religia budistă, religie care venerează viața dar, cred în Dumnezeu desigur, în ceva mai presus de mine.

Credința populară spune că ”Dumnezeu, ne dă dar, nu mură-n gură”, deși aș putea combate acest proverb cu următorul ”Cucului orb îi face Dumnezeu cuib”, dacă aș fi superficial însă..

Însuși Isus a propovăduit evanghelia și chiar I-a trimis pe discipolii Săi să o facă, El putând doar să spună, ”Aveți credință, voi locuitorii pământului” și cu toții am fi avut (v. Dumnezeu a făcut toate lucrurile prin cuvântul său..), lucru care nu s-a întâmplat..

Ceea ce vreau să spun de fapt este că, credința nu se naște din religie sau din doctrinele acesteia. Credința vine întâi și apoi religia.

Religia este subsumată credinței și nu invers. Religia este neimportantă deci.

Crezurile noastre ajung să ne definească, de aceea atenția noastră trebuie să fie îndreptată spre acestea.

Cum anume ne raportăm noi la noi înșine?

O încredere nestrămutată în cunoștințele și abilitățile noastre, ne poate insufla o atitudine pozitivă, ceea ce ne poate ajuta în rezolvarea problemelor și în ducerea la bun sfârșit a planurilor noastre.

Credința poate muta munții!

Eu cred că Isus s-a referit la credința în noi înșine.

Este musai să ne cultivăm încrederea în propria noastră persoană, nesubminând-o pe aceea în Dumnezeu, desigur.. (mândria e un păcat care ne poate costa).

În felul acesta, când credem că putem, cu siguranță putem. Încrederea poate primi stimuli externi, de ex. abilități și aptitudini native sau ne-o putem dezvolta voluntar, noi înșine.

Hipnoza funcționează pentru că mintea oamenilor percepe comenzile ca pe o realitate de necontestat.

Tot așa și noi ne putem sugera nouă înșine cum să gândim. Gândind în mod repetat într-un anume mod, putem antrena mintea să gândească cum vrem noi, descoperindu-ne și dezvoltându-ne încrederea în noi înșine. Este cel mai ușor mod în care ne putem mări încrederea dar, e și cel mai riscant pentru că, fundamentul acesteia suntem noi înșine și dacă un eveniment neașteptat ne doboară, încrederea poate scade și ea deoarece, este interdependentă de noi, ceea ce crează un paradox în faptul încrederea este și cauza și efectul propriei ei existențe.

Pentru ca noi, să putem deveni capabili să luăm atitudine și să acționăm, spre rezolvarea problemelor, încrederea este necesară. Dacă autosugestiei îi adăugăm și vizualizarea, adică abilitatea de a vedea lucrurile îndeplinite în mintea noastră, atunci cercul de generare a încrederii este închis și o putem face după voia noastră.

După părerea mea, credința în Dumnezeu este mai puternică decât încrederea în noi înșine pentru că, Dumnezeu este mai puternic decât noi.

Încrederea este o condiție a fericirii, în consecință trebuie dezvoltată și ocrotită permanent.

Succes!