Puneți-vă încrederea în persoana care vă poate face fericiți

 

Salut!

Majoritatea oamenilor caută pe cineva care să le spună ce să facă. Pământul e o planetă plină cu oi (și miei binențeles)..

Cei mai mulți dintre noi (mai cu seamă persoanele cu dizabilități), își consumă emoțiile în ”activități” neproductive și chiar nocive.

Despre ce vorbesc aici?

Despre frustrare, despre ură, despre necunoaștere de sine..

Și știți ce?

Acestea sunt emoții iar emoțiile reprezintă energie, ele sunt defapt scopul nostru în viață, într-o viziune mai largă binențeles.

Am vorbit în articolele anterioare (în multe articole), despre viziune. Viziunea în opinia mea, este acea stare mentală care îmi arată ceea ce vreau să obțin și am obținut deja .

Problema este că oamenii nu au viziune cu privire la ceea ce vor (ei caută pe cineva care să le spună ce vor, care să le dezvăluie cine sunt și care e scopul lor în viață).

Știți ce?

Eu nu vă pot dezvălui asta, nimeni nu poate, doar Dumnezeu și încă o persoană care îl reprezintă pe El în viața voastră. Voi înșivă.

Creați-vă viața și nu doar o trăiți

Ăsta e un îndemn și nu o simplă observație.

Suntem ceea ce gândim, am zis la un momentdat, interesant e că cei mai mulți nu dau importanță acestui concept deși, în sinea lor îl intuiesc (oamenii sunt ipocriți!!).

Gândim în imagini dar asociem cuvinte acestor imagini, este un alt concept pe care l-am creat și pe care încerc să îl dezvolt.

Cu alte cuvinte, cum vorbim așa trăim.

Am o prietenă în lista mea de Facebook care este persoană cu dizabilități și care se simte în negura vieții permanent.

Acum, din câte am înțeles, a pierdut pe cineva drag (mama ei..), care era și cea care o ajuta cel mai mult. Problema este că acum, ea simte că nu mai are nici un scop în viață.

Știți ce?!!

Nu asta este problema ei!, nope..

Niciodată nu a avut..

Scopul ei de fapt este acela de a se simți bine și dacă ceva s-a întâmplat și lucrurile s-au schimbat în viața ei, toată lumea i s-a prăbușit.

Să vă explic ceva..

De câteva zile nu am mai scris nimic pentru că, mi-am zis, ”tată e timpul să iau o pauză, să mă relaxez.. cam o lună, poate două..”

Am încercat dar, am învățat cu ocazia asta că, asta nu-mi aduce nici o satisfacție, scopul meu nu este de a sta ci este de a-i ajuta pe ceilalți să se descopere pe ei înșiși, să se dezvolte, să-și trăiască viața într-un mod satisfăcător. Să produc o schimbare în viața oamenilor – ăsta este scopul meu și atâta timp cât nu lucrez la atingerea scopului meu, eu mă simt ca atare, neplăcut..

Așadar, în ceea ce o privește pe prietena mea, motivul pentru care ea trăiește este ea însăși.

Este un scop și ăsta. Ok, nu unul foarte nobil dar este un scop care poate fi atins.

Problema este că, se uită la ea și își spune:

– Sunt persoană cu dizabilități, nu pot să fac cutare și cutare lucru, am o anumită vârstă și dacă până acum, cu ajutorul mamei nu mi-am făcut viața pe care ”mi-o doresc”, acum singură, ce rost mai are să încerc?

Observați ghilimelele (””), scopul acestora este acela de a evidenție faptul că, prietena mea, nu și-a dorit nimic niciodată ci a trăit conform unei plăceri proprii și dorințelor și condițiilor mamei ei, cu alte cuvinte a lăsat lucrurile la voia întâmplării.

Ce spun?

Scopul, rezultatul final la care vrem să ajungem cu toții și fiecare în parte e important, ba mai mult, e esențial.

Observați lipsa de afectivitate, lipsa motivației, lipsa vieții în cele din urmă din vorbele ei..

Cealaltă problemă a prietenei mele este aceea a lipsei unui scop înalt, care să-i creeze o viziune, o claritate, ceva către care să aspire, un punct de reper, să-i dea un motiv mai presus de ea, un Nord.

Da, motivul este esențial de asemenea, Dumnezeu este un motiv, cel mai înalt și mai bun motiv pentru care unii dintre noi fac sau nu lucruri.

Dacă scopul ei în viață este numai de a avea satisfacție personală, numai de a se simți ea bine și în regulă, de a avea ea tot ceea ce își dorește și cum își dorește și dacă mama ei este singura modalitate prin care ea crede că poate obține asta, se situează pe sine în pericol pentru că automat, odată ce ajutorul ei nu mai e, devine neajutorată și lipsită de sens.

Guy Kawasaki spune că pentru a dezvolta o afacere de succes, aceasta trebuie să se concentreze asupra celorlalți, asupra rezolvării problemelor oamenilor, a satisfacerii publicului țintă.

Nu e nimic rău în a face afaceri în căutare de profit dar fără public țintă profitul nu ar exista.

La fel stau lucrurile și în viața personală unde dacă, căutăm numai fericirea proprie, cu siguranță o vom rata.

Acum, dacă publicul ei țintă este propria persoană, acesta este un public cam sărăcăcios și nu poate reprezenta o afacere prea bună.

Un efect principal al mentalității prietenii mele este dezvoltarea negativității și a tuturor consecințelor acestei stări de spirit.

Frustrarea ei apare din comparația cu ceilalți sau chiar cu sine (cum era ea când o avea pe mama ei și cum e acum..), ura apare din sentimentul de neputință și din lipsă de soluții. Lipsa soluțiilor este o stare mentală de asemenea. Doctor Who spune că ”în mod surprinzător, întotdeauna există speranță” iar existența speranței (după părerea mea), este încredere în apariția unei rezolvări favorabile..

Am început acest articol cu afirmația că pământul e populat preponderent cu oi, ceea ce vreau să spun este că cei mai mulți nu au inițiativă, nu își construiesc viața și așteaptă de la ceilalți să le îndrume pașii.

În consecință, îndemnul meu către voi toți (cu dizabilități sau nu), este să căutați să vă atingeți visurile. Punându-vă toată baza, toată încrederea, toată speranța în cei din jurul vostru e ca și cum ați pune toate ouăle într-un singur coș (speranța și visele voastre, fericirea) și ați purcede la drum pe un drum accidentat (viața), sperând să ajungeți la destinație cu toate ouăle întregi.

Succes!