Principiul și imaginea

Salut!

Ieri, mi s-a spus că profilez teorii, că în practică, oamenii au principiile lor, că lucrurile nu sunt niciodată ca în teorie. Uhh?!, sunt un pic confuz..

Va să zică, ceea ce fac eu, e să evidențiez niște principii?, uh, sper că am înțeles bine..

Păi da’ ce, eu am zis altceva?! Funny..

Context..

Afirmația de mai sus, a venit ca urmare a unei discuții avute cu persoana respectivă pe Facebook.com și unde eu susțineam principiul ”Live and let live” iar persoana în cauză, vocifera ”împotriva” ideii de schimbare (mai pe larg, dacă cumva ai făcut ceva și te-ai îmbogățit, ”te-ai ajuns”, nu ai nicicum dreptul să ridici capul, ci este musai, să rămâi în condiția ta de dinainte, ”umilă și cu, capul plecat”..

Cam ăsta, ar fi rezumatul discuției..

Faptul de care nu a ținut seama prietena mea, e că eu întotdeauna dau o aplicare concretă principiilor pe care le conturez sau pe care le susțin.

Ca să fiu mai explicit..

Există lucruri care nu se schimbă, ca de exemplu, unul din drepturile fundamentale ale ființelor umane, este dreptul la schimbare. Acesta este un principiu neschimbabil. Oamenii se schimbă din n’ diverse motive și este dreptul acestora să se manifeste conform, ce să vezi?!, conform propriilor principii, acumulate într-un timp, mai mult sau mai puțin îndelungat.

NU CONTEAZĂ CONTEXTUL în care cineva decide că e oportună o schimbare în viața sa, respectiv nu contează dacă faptul că ai dobândit averi și faimă te schimbă și începi să vezi lumea conform propriilor tale noi idei și convingeri (Jeny from the block, melodia lui Jennifer Lopez, e doar o melodie care sună bine, în realitate, J. Lo nu se comportă, nu gândește și nu vorbește nicicum ca și cum ar mai fi încă ”o fată obișnuită din cartier”), ”nu mă întreba cine-am fost, întreabă-mă cine sunt”, nu e o contradicție de natură morală, nicidecum, perspectiva din care privesc eu zicala, este aceasta:

– ”Nu mă întreba cine am fost, privește și aspiră să ajungi la nivelul meu.”, Cei mici îi vor judeca întotdeauna după standarde mici, pe ceilalți dar, ăsta e motivul pentru care ei sunt, încă mici.

În filmul Hercule (varianta cu the Rock Jhonson), regele Cotys spune că, ”nu contează cum ne vedem noi pe noi înșine, că în consecință, părerea celorlalți despre noi e importantă, well, contrazic asta cu înverșunare. Ideea aceasta, creează necesitatea de a construi o imagine, chiar și falsă, în mintea celorlalți. În cazul acesta, spuneți-mi voi, care este mai ipocrit, cel care se manifestă conform condiției sale actuale sau cel care îi cere acestuia să ignore faptul că se află într-o poziție mai elevată și să trateze pe toată lumea la fel.

Modestia

Ohh da, modestia, ce concept mai bun care să-ți umple inima cu fervoarea ideii cum că, sărăcia e cumva favoarea pe care Dumnezeu i-o face celui umil, ridicându-l deasupra celui bogat și semeț. Și mai vorbim de ipocrizie..

No, nu spun în nici un caz că a fi superior și cu nasul pe sus, este mai bine decât să fii modest, no, ceea ce spun însă, este că ipocrizia nu e mai bună decât un comportament natural și neconformist.

După părerea mea, e bine să te comporți exact cum simți atâta timp cât este în limitele legilor care guvernează locul în care te afli.

Succes!

PS- Parafrazând o idee din cartea Built to last, eu am o ideologie proprie care nu se schimbă și încerc să schimb (în bine), ceea ce este în exteriorul acestei ideologii.