Salut!
Dedic acest articol la patru dintre prietenele bloggerițe și până la urmă tuturor celor ce au urmărit și citit povestea „Întunericul”.
Acestea sunt după cum urmează:
Cătălina de la Lifestyle by Cata
Mult succes și numai de bine, fetelor!
„Nici nu știam cât trecuse și eram uimită. Pe drum, tata nici nu a vorbit cu mine. Asta era uimitor. El întotdeauna îmi vorbea, mă învăța și avea grijă de mine.
„Ce se întâmplase între timp?
Cât timp trecuse de fapt și de ce nu mă vizitase deloc?” Întrebări ce îmi pocneau în minte ca niște baloane de săpun. Întrebări ce mă uimeau prin însuși faptul că mi le puneam. Ajunsă acasă am aflat cât și totuși mă uimea atitudinea tatălui meu mai mult ca orice.
„Pfoai, Dumnezeule! Și eu care crezusem că am stat în locul ăla zeci de ani în șir.” Îmi zic. Mă simțeam mai bătrână, ca și cum îmi storseseră anii din corp cu metodele lor.
I se spune spital. Un spital presupune bolnavi care trebuie îngrijiți. Acolo, singura îngrijire de care am avut parte a fost faptul că în fiecare zi una din „asistente” le agresa pe paciente în mod regulat. Și când spun „regulat” exact la asta mă refer.
Pe Marta am întâlnit-o acolo. Au pus-o în lanțuri, dar ea se zbătea ca și când lumea ar fi fost pe cale să se prăbușească peste ea și trebuia să scape. Am văzut-o din hol, de cum am pășit în blestemăția aia de loc. În camera de pedeapsă. Cineva lăsase ușa întredeschisă și am putut-o vedea. Era practic o copilă. O copilă cu ochii triști.
Încheieturile mâinilor și gleznele picioarelor îi sângerau. Se vedea clar că durerea îi trecea prin corp din picioare și până în creștet din modul în care își pocea corpul, încordându-l și relaxându-l doar pentru a face față, doar pentru a nu muri. Din când în când mai leșina, dar era trezită de umflata aia cu găleata cu apă și cu palme peste ochi ca și când i-ar fi dat mângâierile mamă-sii.
M-am uitat la ea mai bine de două ore. La ea și la aia care îi administra probabil o corecție.
„Ce caut aici?” M-am întrebat atunci pe dată.
Deja știam însă. Judecătorul a recomandat o perioadă de verificare psihiatrică. Ca și când eram pedepsită pentru că am făcut ceea ce trebuia să facă organele în drept.
Și iată că găsiseră locul tocmai bun. Locul ideal pentru o eventuală vindecare.
„Ah!” Asta m-a înfuriat. Putea fi incompetență sau putea fi complicitate. Ambele variante erau rele pentru mine.
În prima zi acolo, am stat singură într-un colț pe vine uitându-mă la fetele care se plimbau prin fața mea ca niște somnambuli fără direcție, lovindu-se din când în când de mine și chiar împingându-se una pe alta în momente scurte de luciditate. Eram două care nu eram în cămăși de forță. Eu și această fată consumată de propria-i tragedie. Cu ochii plânși și roșii, brățări roșii la mâini de sânge s-a așezat într-un colț și ea. Mirosea a sălbăticie, avea ca o foame de nestăpânit în priviri. Se uita la mine cu aceeași teamă cu, care mă uitam eu la ea.
La circa 30 de minute după ce am ajuns în salonul ăla și mi s-a spus să fiu cuminte, să nu creez probleme, ușa s-a izbit de perete și Rodica a intrat cu mâna întinsă și cu arătătorul îndreptat spre ea.
„E timpul!” țipă aceasta.
Capul îmi plecă pe dată în direcția indicată de ea.
Marta se împingea în picioare dorind parcă să treacă dincolo de zid sau măcar să se facă mică, invizibilă dacă era cu putință.
„Nuu!” Zise, săraca de ea ghemuindu-se în zidul ăla de parcă ar fi fost mă-sa.
Rodica ridică cealaltă mână care fusese ascunsă ochilor mei de gabaritul femeii.
Două lanțuri cu 4 cătușe de fier la capete.
De cum le-am văzut, inima mi s-a oprit în piept și plămânii mi s-au golit de aer. Mi-am îmbrățișat ambii genunchi și mi-am pus fața între ei.
Nu mă puteam uita la așa ceva.
„Haide, altfel dai un exemplu prost noii noastre venite!” Zise aceasta.
„Ce putea face făptura asta pentru a fi nevoie să fie pusă în lanțuri? Cu ce greșise ea?” M-am întrebat și eu retoric.”
Acesta va fi probabil ultimul fragment pe care îl voi posta online din poveste. Lucrurile se pot schimba însă… Acesta e doar un teaser – Întunericul-Hidra.
Despre Mine
Contact:
Alex Popa
Scriitor, Webdesigner, Online Marketer.
Urmăriți-mă și pe rețelele de socializare.
Facebook Twitter Instagram
ralu990 a zis
Wow! Imi place mult cum scrii, as citi cu siguranta toată povestea, este foarte puternică, ma atrage mult.
Alex Popa a zis
Îți mulțumesc frumos, Raluca!
Mă bucur mult că îți place!
Mulțam mult de comentariu!
illusion a zis
Știi deja că eu aștept mai mult și că voi fi printre primii care vor cumpăra cartea! P.S. Mulțumesc pentru dedicație 🙂
Alex Popa a zis
Ești o splendoare, Diana!
Îți mulțumesc mult pentru încredere!
illusion a zis
😁
Dana a zis
Intetesant și intrigat subiect.
Dana a zis
Intetesant și intrigant subiect!👏
Alex Popa a zis
Îți mulțumesc mult, Dana!
Alex Popa a zis
Mulțam de comentariu!
almonacalatoreste a zis
Alex, mă bucur că descopăr (încă) un blogger care scrie. Bine, bloggerii scriu, dar cel mai mult scriu ca să promoveze diverse chestii. Dar imi plac bloggerii care scriu cărți.
Spor și inspirație! Aștept continuarea.
Alex Popa a zis
Îți mulțumesc mult, Almona!
Întotdeauna am spus-o, „În orice blogger e un scriitor”.
Și mie îmi plac bloggerii care scriu cărți.
Să sperăm că, „continuarea” o vei citi într-o carte.
Asta bineînțeles dacă nu încep să public din nou online…
Mulțam mult de interes și de comentariu!
lifestylebycata a zis
Multumesc de dedicatie, Alex! Abia astept autograful, de pe cartea scrisa. 😀 Scrii bine, asa ca da-i inainte!
Alex Popa a zis
Mulțam frumos, Cătălina!
Adriana Ivan a zis
Îmi place foarte mult cum scrii. Sper să nu fie ultimul post de genul acesta, dar, mai ales, sper să publici.
Alex Popa a zis
Îți mulțumesc, Adriana!
Gabriela Rizea a zis
Sper să vedem continuarea într-o carte. O carte care va avea cu siguranță succes. Baftă!
Alex Popa a zis
Mulțam frumos, Gabriela!
Otilia Dima a zis
M-am apucat de citit acest artico lși speram ca finalul să anunțe o carte. Mă bucur că am avut dreptate. Mult succes și eu sunt un viitor cumpărător.
Alex Popa a zis
Îți mulțumesc, Otilia!
evaancutahamza a zis
Nu știu cum de mi-a scăpat fragmentul ăsta până acum. Scrii minunat! Îți mulțumesc pentru dedicație! Să știi că, la finalul acestui fragment, mi-a încolțit un sâmbure de bucurie și de mândrie în suflet, știind că, măcar parțial, ți-am dat imboldul de a continua povestea. Abia aștept să citesc cartea tipărită! Mult spor și inspirație!
Alex Popa a zis
Hai măi, nu fii modestă.
Mi-ai dat ideea de a o continua.
O oprisem deja, era un final potrivit
pentru evenimentele care aveau loc la data aceea în societate.
Ideea ta a dat roade și îți mulțumesc pentru asta. Ai tot dreptul să fii mândră,
și mă bucur mult să pot spune asta, „m-ai împins înainte!”.
Îți mulțumesc mult, Eva.
Ești prima pe lista aia cu un motiv întemeiat.
evaancutahamza a zis
Acum sunt și mai mândră! Mă bucur și sunt extrem de încântată că sfatul meu ți-a dat imboldul de a continua povestea, chiar merita să prindă contur și am simțit din prima că ai potențialul de a o duce mai departe… și intuiția nu m-a înșelat deloc.
Alex Popa a zis
Îți mulțumesc mult, Eva.
Susținerea ta a fost mană din cer.
Mulțam încă o dată!
evaancutahamza a zis
Cu drag! Aici sunt, dacă îți pierzi vreodată (Doamne ferește!) avântul sau inspirația, sau dorința de a continua cartea. 😉
Alex Popa a zis
Oh my God, ești minunată!
Îți mulțumesc mult, Eva Ancuța!
evaancutahamza a zis
🤗