O surpriză plăcută

Salutări!

Azi am avut parte de o surpriză foarte plăcută, lucru care mi se întâmplă foarte rar, mai ales în domeniul de care vă voi vorbi în continuare.

Acum ceva vreme, în timp ce îmi făceam lectura zilnică (o carte pe zi te face mai deștept!), am fost întrebat de o prietenă ce carte citeam.

Atunci m-am oprit din citit și m-am uitat imediat pe deasupra ochelarilor, mustrând-o virtual, în mintea mea doar.

Ce indiscreție, m-am gândit atunci, ce greșeală, ce gravitate!
Așa mi-am zis pe loc și i-am răspuns, fără să stau pe gânduri.

„Nu pot să fac asta, ar fi o responsabilitate prea mare pentru mine. Nu spun ce cărți citesc și nu recomand nimănui cărți, decât dacă persoanele respective îmi sunt pe deplin cunoscute…” 

Am ridicat eu însumi sprâncenele atunci și probabil că am fost considerat, ca de fiecare dată, filfizon, sau arogant, cine știe. Cu toate astea, după cum i-am detaliat ulterior, a recomanda cuiva cărți, de orice fel, este o nerozie, o dovadă de superficialitate și de nepricepere. 

Cărțile au puterea de a schimba mentalități, de a modela destine, iar eu unul, nu vreau să mă fac responsabil de gândirea sau de alegerile nimănui.

Astăzi, pe când mă aflam în compania celei mai bune prietene, cartea, am dat peste o afirmație a lui Andrei Pleșu, care în alte împrejurări nu m-a impresionat și nu m-a făcut să mă identific cu el, care suna cam așa:

De aceea, de câte ori mi se cere „lista celor 100 de cărți fundamentale” mă derobez. Nu există rețete. Nu poți face sugestii de lectura decât celor pe care îi cunoști, cărora le știi „felul”, tulburările, căutările și apetiturile. Fiecare vârstă își are țesătura ei, fiecare individ uman are o chimie interioară care nu se poate sistematiza. În consecință, a recomanda o carte e un act de maxima răspundere și de mare intimitate.

Solemnitățile pedagogice, ca și neglijența frivolă, pot strica minți, caractere și vieți. E preferabil, prin urmare, să nu te pronunți decât când cel care te întreabă e, pentru tine, ,,O carte deschisă”.”

Nu vreau să critic pe nimeni cu aceste rânduri, dar e ceva ce încă mă intrigă la societatea zilelor noastre și la contemporaneitate în general, de ce sunt oamenii atât de dornici să aibă influență asupra altora și de ce se miră apoi de gândiri greșite de care ei înșiși se fac vinovați. 

Rămân la părerea mea, și subliniez poziția lui Andrei Pleșu de asemenea.

Responsabilitatea e prea mare să recomand cuiva lecturi, dar dacă ar fi o carte pe care, cu pistolul la tâmplă, în fața plutonului de execuție, ar trebui să o recomand, aceasta este Biblia.

Citesc zilnic, trei capitole pe zi și în decursul zilei mă trezesc că îmi vin în minte detalii noi și imagini cu personaje care cândva au viețuit cu adevărat în lumea asta și care și-au pus amprenta asupra ei.

Cu puțin efort în fix un an citesc din scoarță în scoarță întreaga Biblie, ca de fiecare dată. Biblia este deci cartea care ar trebui citită de toată lumea, pe lângă altele, desigur, precum Coranul.

Oh, iată că mi-am dat cu stângul în dreptul și v-am recomandat din greșeală nu una, ci două cărți. Să-mi fie învățătură de minte. S-a dus cu infailibilitatea mea.