Momente în Khthelyon – Sunt Moon D…

Pășesc în fața Sagradei Familia și trupul ei, îmbrăcat în ceață, mă face să tresar. Și când mă gândesc că am fost acolo, prin 2011, și parcă îi simt textura dură, aspră și delicată în același timp. Aproape că-i simt gustul, rânced pe limbă. Ca al unui sarcofag, greu și de mult uitat în templul său, al cărui lemn de mult-a putrezit, eliberând mirosul în vântul ce doar adie, dar care amenință să viscolească. Răcoarea dansează în aer, ca o cadână goală, în fața, sultanului, însă e noapte, și mă plec în fața sfintei  mele case.

– oh, Khthelyon, preaiubită casa mea, te iubesc mai mult decât te-am iubit, în ziua când te-am părăsit, șoptesc, dar doar minții mele, că tărâmul pe care calc e sfânt, e casa mea, e Khthelyon.

Un moment tresar, și parcă întrevăd niște litere. Scutur puțin din cap să-mi limpezesc vederea încețoșată și un șir scurt de litere îmi apare în fața ochilor: CAPITOLUL 4. E Khthelyon, îmi zic și continui să citesc, pierzându-mă din nou în poveste.
O idee îmi vine în minte și adulmec, din nou, mirosul rânced din aer, și realizez, vampiri!

Ceva se întâmplă, îmi zic și mă ridic cu ochii spre intrarea principală. Iată-mă în sfârșit înăuntru, dar unde e Faria? La ora asta, bătrnul trebuia să fie în pat de mult timp, 
și la fel, unde e Ella? Fata trebuia să fie în patul ei, probabil cu o carte în mână, că Temp spune că citește mult și că e fascinată de lucrurile pe care le află, dornică să învețe mai multe, să experimenteze viața. Dar Ella e ascultătoare, așa că unde ar putea fi la ora asta?

– Hih, bibl
ioteca, îmi zic și mă reped afară din cameră. Dar la ora asta, mă întreb bănuind că s-a întâmplat ceva extraordinar. O fi venit Temp, deja? Asta da veste bună!

– Nu, nu-uu! strig, dar doar ecoul din pereți răzbate către mine. Un om mort în fața mea, la picioarele mele. Și încă… cineva, cu două găuri mici pe gât, din care încă mai curge sânge…

Ce s-o fi întâmplat aici?
Ella, de ce, atât de devreme? întreb și îmi înfig colții lacomi, primind în cap imaginile ce-mi explodează în minte ca un mănunchi de artificii.

Sunt pe moarte și-o știu, a fost însă așa din momentul în care m-am născut, un drum.

Mă zbat și durerea unduiește în mine asemeni valurilor mării. Un țipăt, un urlet răzbește din pieptul meu și îmi simt spatele arcuindu-se.
— Agh! Ce mă fac? Clara? Huh, Vasper!
Mă trezesc și deschid ochii larg. Sunt Moon D, îmi zic…
Citiți  Khthelyon – Oameni și Demoni – Mostră gratuită