Pe la 20 de ani, pe vremea în care credeam încă în ideea că aveam să fiu un poet, și trăiam poezia ca stil de viață, scriind practic, zeci de strofe zilnic, am scris o poezie care se numea „Moartea”. Poezia era foarte lungă, întinzându-se, din câte îmi amintesc, pe multe pagini, dar mutându-mă, caietele mele cu poezii s-au pierdut, sau cele mai multe dintre ele, au ajuns în sobă.
Timpul a trecut și poezia aceasta mi sa șters din amintire, dar din când în când, versuri disparate îmi veneau în minte, ca și când poezia aceasta nu voia să moară, sau să fie uitată, fapt pentru care, sporadic, am mai publicat din ea. Niciodată în întregime însă.
Ieri stăteam și mă gândeam, când dintr-o dată am început să recit versuri în minte, ca dictate de o putere nevăzută și mi-am amintit… erau parte din ea.
Le redau aici în continuare, înainte să îmi dispară cu totul din minte.
Timpul a trecut și poezia aceasta mi sa șters din amintire, dar din când în când, versuri disparate îmi veneau în minte, ca și când poezia aceasta nu voia să moară, sau să fie uitată, fapt pentru care, sporadic, am mai publicat din ea. Niciodată în întregime însă.
Ieri stăteam și mă gândeam, când dintr-o dată am început să recit versuri în minte, ca dictate de o putere nevăzută și mi-am amintit… erau parte din ea.
Le redau aici în continuare, înainte să îmi dispară cu totul din minte.
O cucuvea, noaptea, în depărtare
Îmi anunța moartea cu o dulce chemare
Vino dragul meu, că mireasa te-așteaptă
Caldă și frumoasă, plină de iubire
Este-ngândurată, te poartă-n amintire
Atunci pe dată, de cum auziră
Morții din morminte, imediat ieșiră
Și se-așezară, în drum la răscruce
Care mai de care, repede să m-apuce
Vântul, ca la o chemare, vâjâind de-odată
Îmi lovi în casă și-mi bătu în poartă
Deschide bărbate, căci moartea te-așteaptă
Cadavrele-ambulante începură sa urle
Atunci eu somnambul, m-am ridicat pe dată
Și iele veniră, și stafii destule
Mă uitai înspre ele și căzui la pământ
Tremurând ca varga lovită de vânt
Un lup urlă în noapte, de dor, dar și de jale
Moarte, se poate, să fiu a-l dumitale?
Ce ai să faci cu mine, când tristețea mă doare?
Cum ai să mă alini când inima-n mine moare?
Cum ai să mă iubești când ești putreziciune?
Cum am să te numesc, când nu ai niciun nume?
Iubirea ta e rece și tare-ntunecată
Deplâng cu-amărăciune sărutul tău perfid
Vrei să îmi fii mireasă, să îmi fii tristă soartă
Într-un locaș nesfânt, vrei să mă închid?
Vrei să mă-nconjori cu brațele-ți de gheață
Să mă dai carne vie, la viermi scârboși și râme
Să îmi scoată din trupu-mi, scumpă dulcea viață
Și ca într-un festin, în inimă să-mi scurme
Unde ar fi atuncea iubirea ta fierbinte?
Și zestrea nunții noastre, e un câmp cu morminte?
Ielele acestea și acești morți destui
Crezi că te-au iubit vreodată, și-au fost ai nimănui?
Tu i-ai răpit din viață, din dulcea lor trăire
I-ai tras în adâncuri, i-ai șters din amintire
Spui dar că-mi ești mireasă și vrei să te iubesc
Dar te hrănești cu viața, neamului omenesc
Sunt doar un om și eu, și viața îmi e dragă
Uita-ți-vă la mine, voi, puteri nevăzute
Copilul mamei mele, la voi toate se roagă
Veniți și ajutați, credinței mele slute
Veniți și ajutați, credinței mele slute
Căci mă știu slab de înger, păcatul mi-este mare
Și fără ajutor, pierdută-i viața mea
Făcut-ai legământ și n-am să am scăpare
În lipsa vieții mele, va mai cădea o stea
Nimeni nu îți ajută, mare războinic brav
Prin crunta ta cădere, ai încălcat legământul
Acum păcatul tău, te-a pus la pat bolnav
Și în astă noapte, îți vei afla mormântul
Din ochi închid, din pumni strâng cu putere
Poate că sunt pierdut, mai am doar o dorință
Păcatul mă chinuie tare și țip de durere
Să se termine odată, să scap de suferință
Cad pe genunchi și ochii-mi sunt la cer
Mă rog la Cel ce toate le știe
Ajută-mă, Doamne, nu pot decât să sper
Ai milă de oameni și ajută-mi și mie
Știu că nu sunt vrednic, de Iubirea-ți divină
Și că în a mea cale, călcat-am a Ta Voință
Dreaptă e Judecata Ta, eu port întreaga vină
Sunt prăbușit, dar mă rog cu credință
Nu așteptai de astă dat prea mult
Un arc de foc crăpă văzduhu-n două
Îți promit Doamne, am să Te ascult
Ca o sfântă iertare, ceru-ncepu să plouă
Armata cea mare mă privea în poartă
Cu o privire străină, mă uitam la gloată
Pregătit să lupt, să-i înfrunt pe mișei
Gata toți să mă-nhațe, să mă ia cu ei
Deodată o liniște deplină se arată
O umbră mișcă rapid în jurul meu
Am zis atunci, se dusa’ a mea soartă
Și-am mulțumit deplin Lui Dumnezeu
Moartea și armata ei, mă priveau uimiți
Și am crezut că am murit deja
Moarte cu mine n-ai să te măriți
Eu mi-am dăruit deja inima
O mână invizibilă, un semn le făcu
Vântu încremenit, pe dată tăcu
Noaptea ţesu’ o ceaţă deasă
Groaza se făcu o tânără frumoasă
Spune-mi ce crezi...