
Salut!
Astăzi voi reproduce o poezie pe care am scris-o în urmă cu ani…
Poezia
Caldă, cuprinsă de o teamă mare
Se mișcă tainic, fantomatic
Fruntea-i e valuri de sudoare
Cuprinsă de un tremur enigmatic
Ochii-i sunt roșii, imbibați cu lacrimi
Sufletu-i plăpând de dor și de patimi
Se simte străină, ruptă de-astă lume
Și se simte veche, din vremuri străbune
Merge încet, cu un pas adânc
Dorind parcă să intre-n pământ
Biserica pare că-i departe
Spovedire și oculte șoapte
Clipele trec una câte una
Este noapte-acum și se vede luna
Ca o luptătoare se ridică-ndată
Cu mâna întinsă, apucă o sageată
Cu cealaltă arcul și țintește-n sus
Mai apoi ca pieptul să-i fie greu străpuns
Se prabușește incet, ca un vis profund
E roșu-acum pe sânul ei rotund
Nici nu clipește, privește în cer
Și se-ncheie povestea ca într-un mister
evaancutahamza a zis
Superbă! Atât de frumos mânuiești cuvintele!
Alex Popa a zis
Îți mulțumesc mult, Eva!
Complimentul ți se aplică și ție în aceeași măsură.
Mulțam de commentariu!
evaancutahamza a zis
Mulțumesc!