Salut!
Ok, acum că știm cum să înființăm o firmă și cum să ne asigurăm că vom duce la îndeplinire obiectivele acesteia, este timpul să abordăm subiectul cel mai important al unei afaceri, ”Marketing”, în cazul de față, Online Marketing.
Există o mulțime de strategii în marketing dar, în ceea ce privește aceste strategii, există un Model de Marketing care, în principiu, e luat ca bază pentru orice fel de campanie de Marketing. Acest model este numit, de obicei, Mix de Marketing.
Vorbim azi de Online Marketing deoarece sunt ceva mai familiar cu această formă de marketing dar principiile se aplică, după cum am spus, practic, în orice fel de marketing.
- Mix-ul de Marketing este constituit din patru elemente, acestea sunt următoarele:
- 1 Produsul
- 2 Place/Locul (de distribuție)
3 Promovarea
4 Prețul
Produsul
Să presupunem că afacerea voastră vinde inclusiv online.
Se pun următoarele întrebări:
– Ce fel de produse sau servicii vinde aceasta?
– Produsele sunt fizice sau virtuale?
– Serviciile sunt prestate online sau offline?
– Există bonus-uri la sau stimulente pentru cumpărarea acestora?
Notă:
Este esențial să puneți întrebările relevante, astfel încât, răspunsurile acestora să vă releve motivul pentru care efectuați promovarea produselor și/sau serviciilor voastre. Făcând asta, veți cunoaște în amănunt, atât în ceea ce privește punctele tari dar și punctele slabe.
Locul
Prin ”loc” se face referire la canalul de distribuție prin care duceți produsele sau serviciile către cumpărător. De exemplu, dacă oferiți consultanță contra cost (abonamente), prin intermediul website-ului și din când în când răspundeți și vizitatorilor ocazionali la întrebări, prin publicarea de articole de specialitate direct pe site. Asta e bine dar, făcând doar asta vă limitați opțiunile și profitul potențial. Ia gândiți-vă, distribuiți numai printr-un canal (website-ul vostru). În schimb ați putea folosi și alte canale, precum, alte siteuri, bloguri, forumuri, publicații de specialitate online etc. Procedând în felul acesta, veți câștiga mult mai multe persoane interesate de ceea ce oferiți și veți vinde mai mult.
Promovarea
Aceasta vine ca o continuare naturală a canalului de distribuție. În sensul acesta, Promovarea o puteți face prin intermediul canalelor de distribuție contra cost. Puteți, de exemplu, să plasați anunțuri publicitare afișate pe site-uri de specialitate, în anunțuri contextuale Google, puteți crea broșuri, atât virtuale cât și fizice, puteți închiria spațiu în presă, online cât și offline. Rețineți că publicitatea, în ziua de azi, este foarte costisitoare.
Prețul
Prețul este legat ombilical de fiecare dintre celelalte trei elemente strategice ale campaniei de marketing. De aceea dacă afacerea se află într-un domeniu foarte pretențios, este recomandat ca prețul să fie pe măsura acestui lucru. Se spune că, marketing-ul online costă puțin, neadevărat!, publicitatea în spațiul virtual e la fel de scumpă sau mai costisitoare ca cea offline. Mediul online s-a schimbat mult, au apărut o mulțime de companii care se ocupă, în principal, cu asta iar marile companii, ca Google și Yahoo, nu fac în nici un caz, viața mai ușoară proprietarilor de afaceri decât în măsura în care sunt plătite substanțial pentru asta.
Sfatul meu, e să angajați o companie să vă facă, campaniile de marketing și dacă insistați, să vă ocupați personal de asta, urmați un curs de marketing și adunați toate informațiile care vă sunt necesare înainte să vă avântați, în această aventură. Amintiți-vă că, promovarea costă.. Mult.
Succes!
Spune-mi ce crezi...