Învăţaţi Să Depășiţi Dificultăţile Ce V-ar Putea Opri
Salut!
Probabil că aţi observat că în ultimul timp am ales să scriu câteva articole mai bombastice, este vorba doar de niște opinii personale născute dintr-un fel de revoltă împotriva platitudinilor ce se vor exemple demne de urmat. Nimic prea important însă..
Astăzi vom vorbi despre lucruri care pe mulţi îi pot ajuta să-și realizeze visele.
Ce e viaţa?
Majoritatea ar spune că „o serie de suișuri și coborâșuri”, și eu cred la fel.
Problema e că cel mai adesea, aceste coborâșuri sunt cele care se așează în calea realizării scopurilor noastre. De cele mai multe ori, acestea ne distrag atenţia și ne determină să greșim. Pentru a evita un astfel de deznodământ luaţi în considerare următoarele:
– adoptaţi o gândire și o atitudine pozitivă, asta vă va ajuta să nu renunţaţi în faţa dificultăţilor. Din orice punct de vedere, renunţarea aduce prejudicii mai mari decât găsirea unei soluţii și implementarea acesteia. Singurul lucru la care ar trebui să renunţaţi este însăși „renunţarea”.
– focusaţi-vă atenţia asupra ţintelor voastre și evitaţi stresul rezultatelor imediate, oferiţi minţii voastre claritatea de care are nevoie pentru a se putea concentra. Gândiţi în perspectivă și nu vă sfiiţi să apelaţi la lucruri mai puţin conformiste pentru a vă atinge ţintele.
– luaţi în considerare toate posibilităţile pentru a vă asigura că veţi avea o cale de ieșire în orice situaţie. Pentru asta, aţi putea opera diverse teste de fezabilitate.
– dacă vor exista momente în care vă veţi simţi împovăraţi de greutăţi este o idee bună să cereţi ajutor. Căutaţi cunoștinţe care vă pot ajuta, prietenii sau familia vă pot fi susţinători reali presupunând că aţi fi pe punctul de a claca. Aceștia vă pot ajuta cu idei și soluţii noi sau la care nu v-aţi gândit.
Pentru a vă da un exemplu despre cum v-ar putea ajuta implementarea conceptelor de mai sus în propria voastră gândire, vă îndemn să analizaţi următoarea situaţie:
– aţi decis să lansaţi o nouă afacere pe o nișă nouă și din punctul vostru de vedere aţi condus toate analizele necesare care v-au confirmat opinia că afacerea voastră va fi un real succes. Apoi, spuneţi familiei și apropiaţilor despre ceea ce vreţi să faceţi dar aceștia încep să exprime opinii negative care vă induc ideea că din moment nimeni nu a descoperit această nişă până acum, ceva adevăr trebuie să existe în spusele familiei și ale prietenilor voștrii, că doar nu sunteţi voi mai deștepţi ca ei!
Și dacă chiar sunteţi??!!!
Funny dar, asta mi s-a întâmplat chiar mie iar la scurt timp după aceea nișa respectivă a luat amploare și sute sau chiar mii de afaceri world-wide au răsărit peste noapte.
Este interesantă viaţa!
Situaţia de mai sus este una specială însă, în realitate primele probleme care ne dau de furcă în afaceri sunt cele de ordin financiar, niciodată nu sunt bani suficienţi dar, după cum vedeţi antreprenorii continuă să dezvolte noi și noi afaceri.
Ceea ce vreau să spun este că oamenii sunt unici și deși cei mai mulţi vor fi influenţabili, este bine să știţi că vă puteţi crea propriul succes iar acolo unde mulţi au dat greș voi să reușiţi.
Nu lăsaţi pe alţii să vă spună ce puteţi și ce nu puteţi voi să întreprindeţi deoarece sunteţi proprii voștrii stăpâni și nimeni nu vă cunoaște ca voi înșivă.
Succes!
Spune-mi ce crezi...