Se întunecă de tot deodată. Nu puteam respira. Mâna grea îmi acoperea toată fața presând asupra gurii mele, nelăsându-mă să trag aer în piept. O batistă și un miros ciudat.
„Stai așa, fetițo. Că te duc acum acasă. Acasă la mine.” aud în timp ce alunec încet către tunelul negru din ochii mei.
„Mă scurg. Oh, Doamne, mă scurg!”
Un zgomot puternic, ca de lopată în cap mă trezește din somn. Icnesc de durere.
Un întuneric și un gol în mintea mea mă fac să tresar.
„Ce se întâmplă?” Mă întreb.
Simt mâinile una lângă cealaltă, încheieturile zdrobindu-se reciproc. Brațele întinse la maxim. Corpul, atârnându-mi ca o bucată de carne într-o hală de abator. Un miros greu de sânge plutește în aer.
Cu greu deschid ochii. Aud voci în camera alăturată și un hârșâit ca și cum cineva ar trage un sac cu ciment după el.
Un moment mai târziu, un grohăit se aude din holul din fața mea.
„Ce să fac? Să mă prefac că nu m-am trezit? Sau să mă prefac moartă? Poate în acest fel s-ar descotorosi de mine mai repede?” Nu e timp. Îndată un bărbat matur apare în fața mea fluturând un satâr în mână.
„Oh, Doamne! Vine spre mine! E taximetristul!”
Acum îl văd bine, același chip necruțător și trist. O poveste de viață înscrisă în fiecare umbră ce cade sub fiecare cută de pe chipul său…
„Haide, fetițo! Că e rândul tău acum.”
Bărbatul își perie palma de fața mea. Inima îmi bate cu putere și simt sudoarea rece căzând pe obrazul meu.
„Oh! Ce vrei cu mine?” Întreb abia reușind să îmi țin respirația.
„Să fii cuminte și ascultătoare, atât!” Zise acesta.
„Fac tot ce zici. Sunt cuminte!” Zic.
Mâna lui coborând pe gâtul meu trimițând fiori pe ceafa mea.
„Bine, te dezleg! Dacă încerci să fugi, te omor ca pe-aialaltă!” zise el strângându-și mâna pe gura mea.
„Nu fug, sunt cuminte!” zic lăsând privirea în jos pentru a-mi stăpâni cumpătul.
Brațul lui îmi strânge corpul și mi-l ridică în sus. Durerea zvâcni în mine ca un torent turbat. Un icnet în piept îmi ridică bărbia.
Satârul din mâna lui căzu pe podea. Un zgomot metalic răsună în capul meu ca un clopot de biserică. La picioarele lui un cazan.
„Stai așa, fetițo! Că am eu grijă de tine.” Zise el presându-și buzele de gura mea.
Îmi las capul pe spate și mă prefac fără putere. Mâna lui trece peste obrazul meu. Am ochii închiși. Simt brazdele palmei lui zgâriindu-mi pielea și mă scutur involuntar. O mie de spasme trec prin trupul meu și mă scapă din brațe.
„Oh, ce făcuși măi copilă? Acum trebuie să mă aplec.” Satârul lângă mâna mea.
Acesta se aplecă. Cu toate puterile apuc mânerul și îi reped lama în țeastă.
O privire neașteptată în ochii lui. Ca și când lumea toată i s-ar fi întunecat deodată.
Despre Mine
Contact:
Alex Popa
Scriitor, Webdesigner, Online Marketer.
Urmăriți-mă și pe rețelele de socializare.
Facebook Twitter Instagram
evaancutahamza a zis
Wow! M-au trecut fiorii, mi-au dat lacrimile. Banuiesc ca scurta povestire este inspirata din contextul actual, din cazul fetelor disparute/omorate. Dar, indiferent ce te-a inspirat, ai scris extraordinar! O povestire scurta, dar extrem de intensa. Felicitari!
Alex Popa a zis
Îți mulțumesc mult, Eva pentru bunătatea ta!
Da, pot spune că situația celor două fete m-a motivat.
Mai cu seamă faptul că aș fi dorit un final „fericit”.
Îți mulțumesc pentru comentariu, Eva!
almonacalatoreste a zis
Ăsta este un caz fericit. Din păcate, se întâmplă doar în literatură și în filme. Personajul tău reacționează corect. Oare nu e la prima experiență?
Alex Popa a zis
Oh, la asta nu m-am gândit.
„…la prima experiență…”
Cred că am putea avea o continuare sau poate să aflăm mai multe despre răpitor și despre context? E o idee… Mulțam pentru asta, Almona!
Din nefericire, ai dreptate! În realitate lucrurile sunt cel mai adesea diferite.
Îți mulțumesc pentru comentariu, Almona!
almonacalatoreste a zis
Și despre agresor și despre victimă. Aștept continuarea
Alex Popa a zis
O provocare pe care o accept. Îți mulțumesc, Almona!
Adriana Ivan a zis
Foarte bun fragmentul. M-a captivat și m-a făcut să îmi doresc să facă parte dintr-o carte. Felicitări!
Alex Popa a zis
Da, e o idee bună. E o idee excelentă.
O să îmi fac timp să scriu o continuare.
E chiar o idee bună. Îți mulțumesc,
Adriana pentru aprecieri și pentru comentariu!
Ruxandra a zis
Oh! Îmi dau seama de unde această poveste cutremurătoare. Nici nu vreau să ma gândesc prin ce a trecut fata, dar din fericire, povestea ta are un final fericit.
Sunt atât de mulți oameni răi pe această planetă, încât o să tot repet „pământul acesta ar fi fost perfect fără specia noastră”.
Frica te poate face să iei atitudine sau te poate restricționa, atunci îți rămâne doar speranța…care e doar o speranță 🙁
Alex Popa a zis
Ai dreptate în tot ce spui, Ruxandra!
Îți mulțumesc pentru comentariu!
Elena Chedică Mateică a zis
Citind articolul tău m-a cuprins un sentiment de teamă și tristețe.
Ai scris foarte frumos, dar povestea este cutremurătoare.
Alex Popa a zis
Îți mulțumesc, Elena! Mă bucur că ți-a plăcut. Mulțam pentru comentariu!
illusion a zis
Mi-a plăcut textul, m-a cutremurat puțin, dar ce bine că ea, copila din imaginația ta, a scăpat. De-ar fi așa și în realitate…
Alex Popa a zis
Îți mulțumesc, Diana!
Ai dreptate și e trist…
Mulțam pentru comentariu de asemenea!
illusion a zis
E tare trist, da…
Alex Popa a zis
NO COMMENT!…
portiadecitit a zis
Foarte bine scris fragmentul tau. M-au trecut fiorii. De-ar fi asa si in realitate…
Alex Popa a zis
Îți mulțumesc, Cătălina!