„Întunericul” Un drum mai lung… Întrebări. Caut răspunsuri

Salutare, salutare!

Cu vreo lună în urmă când m-am decis să transform povestea „Întunericul” într-o carte din o serie de povești (la îndemnul mai multor prietene bloggerițe (mulțam mult, fetelor!), m-am decis să scriu în total vreo 60000 de cuvinte.

În aproximativ o lună am scris 50000 de cuvinte peste cele care constituiau începutul poveștii.

Când am ajuns la numărul de cuvinte propus mi-am dat seama că povestea a luat o întorsătură ce mă obligă să o duc mai departe și să scriu mai mult decât îmi propusesem.

Problema este următoarea:

– Voiam o poveste scurtă, citibilă în două ore. Credeam că 150-200 de pagini ar fi fost acceptabil. Acum mă gândesc că 90000+ cuv./250+ pagini ar fi mult mai bine.

De aceea m-am decis să iau o pauză, o lună să zicem după care o să mă apuc de scris din nou.

Până atunci, m-am gândit să vă dau două scurte fragmente din ce am scris până acum.

„Un sacrificiu trebuie dus până la capăt azi, Nume. Fiica ta va fi acest sacrificiu. Nume fată trebuie să treacă prin acest sacrificiu și e posibil, da, e posibil să fii în viață și să o vezi făcând asta, poate scăpând cu viață. Dar  cel mai probabil va muri, așa că spune-mi. 

Te bucuri?” întrebă săgetând-o cu privirea.

Femeia dădu din cap cu ochii larg deschiși atentă la cuvintele acestuia. Nici ea nu știu ce o înfricoșa mai tare, faptul că acesta îi spunea că-i va omorî fiica sau că el se aștepta ca ea să se bucure de asta. Nume lăsă însă o grimasă pe chipul său. 

„Amintește-ți Nume, ți-am scos călușul…” și „slap” nuielușa se lipi încă o dată și încă o dată și iar și iar de pielea ei.

Femeia se schimonosi în toate felurile, dar vocea ei rămase tăcută.

„E spre binele tău să suporți. Sângele tău e hrană pentru ea, Nume!”

Femeia nu zise nimic. Își închise ochii și atât.

„Aș vrea să mă omori pe mine prima. Fă-o din milă, ca o îndurare. Îți voi mulțumi.” Zise ea după aceea.

„Nu, tu trebuie să trăiești cât mai mult, să o hrănești.” Zise el în timp ce-i mai altoi o vergea peste sân.

Nume tresări surprinsă de gestul lui. Nu se aștepta la încă una. Îndrăzni totuși, strângând din dinți să murmure ceva abia inteligibil.

„Vreau, vreau să te mai rog ceva.” Zise ea.

„Ce anume?” zise Alt Nume.

„Vreau să îmi mai țin o dată fiica la piept și să o sărut, dacă îmi dai voie.”

„Nu! Poate după ce va muri! Vrei atunci?” zise el zâmbind diabolic.

„Omoară-mă pe mine prima!” zise Nume izbucnind într-un plânset convulsiv.

„Vreau să mor, e vina mea!”

„O să îți îndeplinesc dorința, Nume, dar fetița ta ce o să zică dacă o lași orfană înainte de vreme?” zise el înfășurându-și degetele în părul ei.

„Ce le-a zis, fă?” o întreabă pe Nume femeie.

„Oh Doamne, o să vin în fiecare Duminică la biserică, promit. Să nu-i spună.”

Nume femeie nu știu ce face, dar el își întoarce atenția spre mine strângându-mă de picior încă o dată.

Mă-ntreabă de ce am sunat dacă el mă iubește. Ca și când asta i-ar fi justificat în vreun fel faptele.

Îmi zice că trebuie să-i spun dacă le-am spus unde sunt, că altfel o să mă omoare.

Moartea pare însă o soluție rezonabilă în acest moment. Chiar nu văd altă cale în afară de asta. 

Chiar dacă aș fi vrut să le spun nu aș fi putut, că nu știu unde sunt.

Am tăcut că nu știu ce să spun.

„Nume nou, spune-mi adevărul!” Îmi zice. „Că te miros că minți.” Nici nu pot ridica privirea. Mi-e că o să fac iar cunoștință cu pumnul lui.

„Doamne ajută-mă, te rog!” zic în sinea mea. Nu mai e cale de scăpare. O să mă omoare. 

„Oh Doamne mă lovește iar!” Îmi zic uitându-mă la chipul furios.

M-a lovit peste față. Simt ceafa izbindu-se de ceva tare, plesnind în bucăți. Ceva călduț îmi picură pe ceafă. E întuneric, e întuneric de tot din nou. Acum nu mai văd, sunt în întuneric și se face rece. Din ce în ce mai rece în jur.

„De ce e atât de rece aici? În întuneric.”

Vă cer scuze că am înlocuit numele personajelor! Cred că e evident motivul…

La final vă rog să îmi răspundeți la două întrebări dacă doriți.

Care este lungimea ideală a unui roman?

Preferați poveștile lungi sau scurte?

Răspunsuri gen „dacă povestea e captivantă…” nu se califică. Vreau să știu doar care sunt preferințele voastre în materie.

Ok, vă mulțumesc pentru lecturare și vă invit să vizitați Neguțătorul de Visuri ori de câte ori veți dori!

Succes!