
Salut!
Astăzi vom aborda un subiect oarecum exotic acestui blog dar, pe care în trecut l-am mai discutat așa ”en passant”.. “dragostea”. M-am gândit că ar fi o idee bună să luăm o gură de aer și să ne delectăm cu un astfel de subiect.
Eu am ceva în minte dar hai să vedem ce iese.
Știți, Don Omar are o melodie care mie îmi place foarte mult, se numește “viviendo con el enemigo”- trăind cu dușmanul. Don Omar descrie cât de complicat este să trăiești sub același acoperiș cu o persoană care te calcă pe nervi foarte des și căreia îi scoți peri albi la rându-ți. Îmi amintesc că în Spania am înnebunit-o pe soră’mea cu de câte ori am dat Play acestei melodii, (hah, e un privilegiu să o enervez.)
Mda, dragostea e complicată din acest punct de vedere pentru că atunci când ești îndrăgostit dar persoana pe care o iubești parcă se încăpățâneazâ să te scoată din sărite oridecâteori interacționați unul cu celălalt înseamnă că undeva existâ o pană de comunicare.
But is it?
Ceea ce cred eu este că cele mai multe dintre relațiile gen dragoste-ură sunt pline de patos și adesea aceste sentimente aparent contradictorii sunt cele care aprind focul pasiunii și te fac să o iei de mână pe persoana pe care o iubești și să fugi cu ea departe de lume în ciuda faptului că în același timp de asemenea îți vine să o plesnești și să fugi de ea.
Ceea ce mi se pare mie interesant este faptul că din punct de vedere hormonal omul nu a evoluat deloc ci a rămas același animal bazàndu-și relațiile sentimentale pe aceleași instincte animalice. Acest lucru mă ajută să înțeleg mai bine de ce relațiile din ziua de azi nu durează sau durează numai creând un mediu de nesuportat în centrul lor. Într-un final, toate relațiile de acest gen sfârșesc în ură profundă.
Probabil vă întrebați ”de ce?”, permiteți-mi..
De ce Cenușăreasa nu poate fi regină
Acceptând ideea că simțim atracție față de o persoană de sex opus (sau nu..), doar pe baza unor procese hormonale ce ne indică până la un punct că cineva este compatibil cu noi pentru a ne fi partener, trebuie să acceptăm și ideea că dacă atracția este doar fizică și nu și intelectuală (din punct de vedere al valorilor, educației și principiilor) și că aceasta se va stinge odată cu trecerea pasiunii pe care o simțim de fiecare dată când ne atingem reciproc dar pentru o perioadă limitată în timp. Este sindromul pe care eu îl numesc ”Fantezia Cenușăresei”, ceea ce vreau să spun este că dacă stabilopodul Cenușăresei nu este la aceeași înălțime a stabilopodului lui Făt Frumos va fi imposibil ca aceștia să formeze un cuplu care să răzbească să se susțină atunci când valurile vieții vor lovi în căsnicia lor.
În consecință, în cazul în care aceștia doi se vor încăpățâna și se vor căsători Cenușăreasa va ajunge un fel de servitoare a lui Făt Frumos ceea ce o va determina până la urmă să îl urască ori Fătulică al nostru va ajunge să tragă la măsea și să se ducă cu altele în timp ce Regina va convoca zilnic curtezani la ”palat” care să-i satisfacă și ei nevoile, puey no?!, lucruri care vor dezvolta o relație antagonică între aceștia și va dizolva într-un final căsătoria. Cel mai corect este ca cei ce se angrenează în relații pline de pasiune să își asume faptul că aceasta nu va dura prea mult și să nu-i dea speranțe deșarte partenerului sau partenerei.
Ok, ”sentimente aparent contradictorii”, am folosit formula asta deoarece după părerea mea dragostea față de cineva a cărei personalitate ne displace apare ca urmare a atracției sexuale. Îmi amintesc de o melodie pe care am auzit-o la radio Fresca FM și care spunea cam așa ceva, ”simt ca un foc când mă îmbrățișezi, simt ca o energie când mă ți în brațe”. Oh man, too bad!, că această energie și acest foc se consumă..
Vă spun, poate fi dragoste adevărată într-o relație ce fluctuează între iubire și ură dar cu siguranță această dragoste se va stinge curând mai ales dacă focul pasiunii voastre arde intens, așa că înainte să vă alegeți partenerii asigurați-vă că aceștia vă împărtășesc principiile de viață și visurile voastre altfel relația voastră de iubire va fi foarte dureroasă.
Succes!
Spune-mi ce crezi...