Salut!
Oamenii de cele mai multe ori, sunt slujitorii propriilor lor obiceiuri iar acestea sunt adesea, parte integrantă a mentalului lor. Ceea ce trebuie adăugat aici este asta:
– Printr-o schimbare de mentalitate și de obiceiuri implicit, oamenii își pot schimba viața.
Este importantă o schimbare de gândire. Frica și ca urmare negativitatea se formează în modul nostru de gândire, modelându-l după chipul și asemănarea lor.
Ce facem?
De-a lungul timpului, am dezvoltat un obicei prost, eu însumi (nu din cauza motivelor menționate mai sus, ci a lenei.
Ce s-a întâmplat sau ce mi-a schimbat gândirea?
Am început să întâmpin dificultăți și am experimentat impulsul nevoii..
Mai exact îmi era lene să scriu dar, de când mi-am dat seama ce efect benefic are acest proces de gândire asupra psihicului meu și implicit asupra mentalității mele, mi-am propus să scriu zilnic. Și asta fac, zilnic..
În felul acesta mi-am dezvoltat reguli și principii cărora încerc să le urmez întotdeauna.
Câteva dintre acestea sunt următoarele:
1. Am încredere în Dumnezeu și apoi în mine. Îl pun pe Dumnezeu înaintea mea, nu atât dintr-o pioșenie exagerată, ci mai degrabă, datorită faptului că eu chiar cred că încrederea în Dumnezeu e un panaceu.
Dacă e să ne analizăm viața, fiecare dintre noi, am observa că lucrurile s-au petrecut așa cum trebuiau să se întâmple spre binele nostru.
2. Evit întru’ totul oamenii negativi.
Oamenii negativiști sunt de obicei, oameni fără succes care trăiesc să invidieze și să bârfească poveștile de succes ale altora.
3. Sunt determinat. Dacă se întâmplă să întâmpin dificultăți, fac tot ceea ce este posibil să continui, refuz să renunț.
Încerc să duc lucrurile la bun sfârșit, indiferent de obstacole.
4. Analizez lucrurile în profunzime indiferent de cât de superficială pare situația. Încerc să îmi ofer șansa înțelegerii lucrurilor.
5. Deși îmi place să lenevesc și să îmi petrec timpul după cum am plăcere, cunosc valoarea muncii și știu că găsesc plăcere în ceea ce fac. Sigur, nu câștig bani cum aș vrea, din scris dar, după cum am spus, îmi clădesc caracterul și îmi dezvolt mentalitatea.
6. Sunt un tip care evită problemele iar prevenția, este în opinia mea cea mai bună cale de a ajunge la succes.
7. Am învățat că a rămâne fidel principiilor mele, mă ajută să evit situațiile complicate și care nu aduc nimic bun.
Așadar, aceste câteva principii deși par logice și de bun simț, sunt evitate pentru că, implică efort, un efort de gândire un pic mai mare.
Se spune că ”un șut în dos”, e un pas înainte, în ciuda acestui crez, foarte mulți dintre noi, refuză să accepte provocările care le sunt puse în față.
Am învățat în timp că, aceste obstacole mă ajută să învăț, să mă dezvolt și să mă autodepășesc.
Menirea experiențelor este aceea de a învăța din ele, de a ne șlefui dar, cei mai mulți, împart experiențele în două categorii, ”experiențe bune și experiențe rele”, pe primele le îmbrățișează iar pe cele din urmă le resping.
Superficialitatea este una din caracteristicile umane care ne coboară mai prejos de orice animal.
Când vom învăța să ne bucurăm de experiențele bune care ni se întâmplă și când vom fi învățat să învățăm din experiențele rele, vom fi dezvoltat deja o mentalitate de învingători.
Succes!
Spune-mi ce crezi...