Astăzi vom vorbi despre succes sau mai degrabă despre genul de atitudine care poate conduce la acesta. Știu, am mai vorbit despre succes, despre planificarea acestuia și despre cum vă puteți pregăti pentru succes dar, din când în când, mi se pare util să reiau subiectul.
Știați că există oameni cărora indiferent ce le-ar apare în cale nu se opresc în drumul lor către atingerea obiectivelor și ca o consecință în obținerea succesului? Nu, nu mă refer la genul de oameni care, mint, înșeală, fură sau care fac chiar mai rău de atât în vederea atingerii obiectivelor lor, ba din contră, genul de oameni despre care vorbesc nici măcar nu se apleacă un pic pentru a evita bara ce pare să se îndrepte necontenit către capul lor.
Cu toate acestea, oamenii despre care vorbesc acum sunt aceia permanent deschiși la bine și la orice ar putea aduce acesta. Aceștia sunt conduși de principii solide care îi determină să rămână neclintiți. Știu, ”lumea e o într-o continuă schimbare, trebuie să fim flexibili” ați zice voi, eu zic că ”există principii care nu pot fi ocolite de dragul unei adaptări la mediu”.
Frica – război total
Fapt
Ceea ce cred cu tărie că dăunează în mod esențial unei mentalități sănătoase este frica de a fi noi înșine.
Fie că ne referim la teama de a fi înțeleși greșit sau de a fi judecați, frica aceasta este nesănătoasă deoarece ne modifică percepția personală cu privire la noi înșine și ne face să adoptăm un comportament neconform cu cine suntem în realitate.
Explicație
Cuprinși de frică oamenii de multe ori pierd abilitatea de a judeca și de a funcționa normal. Problema este că dacă dăm o prea mare importanță opiniei altora, aceasta se va impune opiniei noastre și ne va schimba concepțiile proprii cu cele impuse. În felul acesta oamenii ajung să urască pentru că privindu-se permanent în oglinzile altora se întâmplă să descopere că nu le place propria persoană, și nefiind împăcați cu ei înșiși aceștia se întorc cu ură împotriva tuturor.
(Spre deosebire de frica nesănătoasă, frica nesănătoasă ne ajută, ea ne dă putere, ne face mai rapizi, mai iuți în gândire și mai perspicace (v-a fost vreodată teamă și ați constatat că înfruntând obiectul fricii voastre vă simțiți mai puternici). Doctor Who spune că ”frica e o superputere”. Oamenilor li se pare dificil să-și înfrunte temerile deoarece din punct de vedere mental își blochează accesul la o atitudine de curaj. Frica sănătoasă este dependentă de o atitudine curajoasă față de obiectul ei.
Soluționare
Pentru a depăși acest complex este necesar doar să vă focusați atenția asupra a ceea ce vă aduce pacea, liniștea minții. Unul din conceptele care instaurează pacea în mintea noastră este ideea realizării unor lucruri pozitive. Astfel, axați-vă pe creare și pe construire mai repede decât pe distrugere și dărâmare. Vă amintiți, noi ne construim realitatea și influențăm ceea ce ni se întâmplă?! ”Faceți bine pentru a avea parte de bine” nu este doar un proverb, ci este un îndemn spre binele nostru care și-a dovedit valabilitatea în timp.
Înfruntându-ne temerile adoptăm o atitudine pro succes care cu siguranță ne va ajuta în drumul nostru către atingerea oricărui fel de succes pe care ni-l dorim.
Succes!
Spune-mi ce crezi...