
Unele dintre cele mai întâlnite greșeli făcute de antreprenorii începători pot ruina visele unei afaceri prospere a acestora. Evitarea acestora reprezintă o necesitate în supraviețuirea oricărei afaceri. Luarea deciziilor este de o importanță capitală iar deciziile pot fi luate doar ca urmare a procesării unor informații actuale și precise.
Este important să înțelegeți cauza și efectul astfel încât să va situați în perspectiva de a lua cele mai bune decizii.
Greșeli de ordin financiar în afaceri
A) Înregistrări contabile neregulate
Nemenținerea unor înregistrări contabile lunare atunci când afacerea operează optim este echivalent cu punerea unor piedici repetate unui alergător de cursp lungă.
Indiferent de mărimea afacerii menținerea unor înregistrări contabile inexacte sau nemenținerea unor înregistrări contabile crează tot felul de probleme în ceea ce privește circuitul financiar, planificarea și precum am spus luarea deciziilor.
Menținerea unor situații contabile sub formă de înregistrări reprezintă cea mai ieftină investiție pe care o puteți face cu privire la afacerea voastră. Pe măsură ce procesul contabil se stabilizează acesta devine din ce în ce mai eficient ca și costuri deoarece eforturile de menținere a contabilității devine o rutină.
De regulă greșeala de mai sus (ținerea unei contabilități inexacte sau totala ignorare a acesteia) duce la alte greșeli.
B) Neproiectarea unui circuit financiar
Pe când existența unor înregistrări contabile exacte arată unde ai fost existența unei proiecții a circuitului financiar arată unde vei fi.
Fără ținerea unor însemnări afacerile tind să se îndepărteze de scopul lor în așteptarea unei crize care să forțeze o schimbare în cheltuielile lunare.
Proiectarea unui circuit financiar trebuie să fie una realistă.
Capital de lucru inadecvat
În cazul în care capitalul de lucru lipsește sau este insuficient nici un fel de avantaj sau pregătire, abilitate sau consiliere nu va putea ajuta afacerea voastră să crească.
Din acest motiv cu atât mai mult este necesară o proiectare a circuitului financiar al afacerii încă înainte de începerea afacerii (ideal).
Adesea componenta capitalului de lucru este ignorată în favoarea invesțiilor activelor.
Când acest lucru se întâmplă circuitul monetar este potivnit deoarece nu există suficiente fonturi pentru gestionarea ciclului de vânzări în mod normal.
C) Gestionarea ineficientă a plăților
După cum am spus mai sus în lipsa proiectării, a unui capital sau a unei contabilități propice duce în mod indubitabil la apariția de probleme. Rezultatul este fără îndoială amânarea și/sau anularea de plăți sau achiziții sau investiții. Acest lucru poate însemna o pantă la 85.5°. Altfel spus dacă nu aflați ce anume creează probleme în fluxul monetar întârzierea sau anularea de plăți nu va face decât să mărească aceste probleme.
D) Neînregistrarea de profit
Din punctul de vedere al unui startup cel mai important lucru este să devină profitabil cât mai repede posibil. Majoritatea creditorilor au nevoie să vadă cel puțin un an de profit înregistrat în registrele contabile pentru a considera finanțarea pe baza fiabilității afacerii.
Înainte de asta finanțarea afacerii are loc pe baza creditării personale a proprietarului și pe valoarea netă a acesteia.
Inexistența unei strategii financiare
O strategie financiară adecvată crează suportul financiar necesar susținerii actualelor și viitoarelor fluxuri monetare. Deasemenea aceasta crează un un plan de plată a datoriilor și eventualitatea finanțării necesare pentru nevoi neprevăzute.
Indiferent de motiv lipsa unei strategii financiare este în mod cert o greșeală care ar trebui remediată cât mai rapid cu putință. Pentru ca acest lucru să se întâmple și strategia financiară să fie una de succes este necesar să nu existe greșeli asociate celor de mai sus.
Aveți grijă cum vă creeați succesul și evitați greșelile pentru a nu fi nevoiți să le reparați la costuri mai mari.
Succes!
Spune-mi ce crezi...