
Salut!
Astăzi vreau să aduc lumină în viața unora dintre noi.
Subiecte tabu, ”în ziua de azi?”, ați putea întreba.
Uh, puey da! Mai ales în ziua de azi. Într-o societate care pune înainte de toate preț pe imagine decât pe conținut, tabuurile apar la tot pasul deși societatea actuală, afirmă un oarecare modernism din punct de vedere intelectual. Asta din punctul meu de vedere, dovedește încă o dată ipocrizia în care se scaldă ”cei mai mulți”.
Ok, la subiect.
Suferința nu e tabu deși există oameni ce-i resping pe cei diferiți de ei!
Acesta este și motivul pentru care Asociația Little People a creat o aplicație care se adresează tinerilor adulți afectați de cancer. Este de fapt prima aplicație de acest fel care vine în ajutorul acestor tineri din România.
Această aplicație pune la dispoziție un spațiu virtual, securizat și creat în așa fel încât oamenii să-și poată împărtăși experiențele cu privire la această afecțiune.
Comunicarea cu alte persoane care se află în situații similare cu ale noastre este esențială unei vindecări propice, unei înțelegeri mai coerente a afecțiunii dar și unui confort spiritual mai mare.
Când ne aflăm în suferință (orice fel de suferință), simțim nevoia de sprijin moral, de un umăr pe care să ne așezăm capul, de o ureche căreia să-i șoptim ce ne doare.
Când tunetele urlă-n cer
Și când fulgeră năpraznic în ploaia grea
Când te simți singur și stingher
Și nu e nici o rază-n calea ta
Atunci un ajutor și-o vorbă bună
Un umăr blând ce-ți dorește bine
Poate îndepărta orice furtună
Chiar și doar fiind lângă tine
Aplicația VIA eliberează oamenii de teamă, redă libertatea unei comunicări directe cu oameni care au experiențe similare în ceea ce privește tratarea și gestionarea acestei afecțiuni.
Prin intermediul acestei aplicații utilizatorii pot lega prietenii, pot schimba informații și pot găsi acel ceva care le poate întări încrederea în sine. Legând prietenii cu oameni față de care nu se vor simți respinși și care îi înțeleg, aceștia vor găsi siguranța unei vindecări mai ușoare și lupta va scădea în intensitate.
E minunat să știi că nu ești singur dar și mai plăcut este să fii alături de oameni cu care te identifici. Suntem diferiți dar cu toții simțim la fel.
Am spus ”tabu” mai sus, ehi, nici nu știu de ce am spus asta că, de data asta tabuurile și-au găsit nașul. Aplicația VIA. Viața e mai ușoară așa!
Aplicația poate fi descărcată în mod gratuit din Apple Store și din PlayStore. Imediat ce a fost descărcată, aceasta se poate conecta instant.
Schimbul de informații poate contribui la întărirea încrederii în propria persoană, ceea ce poate duce la schimbări din ce în ce mai pozitive în viața tinerilor adulți afectați de cancer din toate centrele de tratament din țară.
Contribuiți și distribuiți pentru a aduce lumina, pentru a împărtăși speranța și pentru a oferi.
Mulțumiri sincere trebuie aduse Asociația Little People și recunoașterea meritelor luării inițiativei și creării acestei aplicații atât de utile.
Să oferi e întotdeauna mai plăcut decât să primești.
Va mulțumesc!
Succes!
Spune-mi ce crezi...