
Salut!
În 2017, mai exact pe 31 Decembrie 2017 am împlinit 38 de ani și după cum spune mama, ”am 38, fac 40 și merg pe 50-100”. Este interesant faptul că tenul meu este la fel de tânăr și pielea mea este la fel de proaspătă ca la 28 de ani, ca și când 10 ani nici nu au trecut.
No, m-am maturizat și eu desigur, iar lucrurile și încercările vieții și-au pus amprenta asupra mea însă nu am nici măcar urmă de rid pe chip. Să spunem că sunt binecuvântat din acest punct de vedere, eu.
Am citit de curând un articol care mi-a ridicat moralul pentru voi, toți ceilalți care vă găsiți afectați din punct de vedere al epidermei și al sistemului tegumentar de la nivel facial odată cu trecerea timpului.
Este vorba de SC ELANALBA SRL, o societate comercială 100% românească, înființată în anul 2015, de care am fost pur și simplu impresionat.
După cum știți, aici promovez în special companii românești iar aceasta merită din plin o promovare cât mai largă. Firma SC ELANALBA SRL se ocupă cu crearea de produse dermatocosmetice.
Vorbim astăzi despre câteva dintre produsele comercializate de firmă.
E în natura omului să îmbătrânească și timpul își face de cap pe chipul oamenilor. Femeile, mai cu seamă cele care au intrat sau sunt pe cale să intre la menopauză, resimt o serie de schimbări care au loc în corpul lor. Lucrurile devin și mai dramatice și din cauza îmbătrânirii organul tegumentar devine mai subțire și în consecință femeile acestea reușesc cu mai multă dificultate să își mențină un ten proaspăt și reconfortant.
Produse de îngrijire a pielii
Sigur, ridurile reprezintă o afecțiune medicală de care oamenii sunt afectați la un moment dat, dar aceasta poate fi cu siguranță tratată și există lucruri care pot fi făcute în tratarea ridurilor.
Acestea ne urâțesc chipul și asta duce la o serie de alte probleme, scăderea stimei de sine fiind doar una dintre acestea.
Soluția propusă de Eladerm este crema antirid Rid Stop care este în realitate un tratament împotriva ridurilor cu efecte favorizante în ceea ce privește menținerea pielii sporindu-i strălucirea și fermitatea, lucru care duce la o înfrumusețare a acesteia.
Proprietățile benefice ale Rid Stop sunt foarte multe și cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să încercați crema.
After Shave – Tratament pentru piele iritată după ras
După cum am spus, Eladerm se axează în principal pe oferirea de soluții de tratare.
Sunt bărbat și am obiceiul ca din când în când să mă bărbieresc. Câteodată însă mi se înroșește pielea și mă irit în timpul procesului. Am căutat soluții pentru această problemă însă majoritatea aftershave-urilor mă irită ele însele.
Sunt sigur că nu sunt singurul bărbat care se află în această situație. Se pare că soluția vine de la Eladerm care ne vine în ajutor cu un After Shave care tratează pielea iritată (perfect!), care reface pielea iritată și o lasă moale și catifelată.
Detalii aș putea să continui să dau cu privire la produsul în cauză, dar găsesc mai util pentru voi să îl folosiți deoarece aș vrea să experimentați chiar voi senzația unui ten hidratat și reconfortant chiar și după bărbierit.
Hidraderm – Tratament pentru piele deshidratata, crapata
Că tot vorbim despre hidratarea pielii în cele două produse de mai sus, e bine să vă recomand un tratament care se ocupă cu precădere de rezolvarea problemei hidratării pielii.
Crema Hidraderm hidratează intens pielea și reduce pierderea de apă, ceea ce asigură întreținerea pielii și chiar o emoliere a acesteia.
Mai multe despre Rid Stop și Eladerm.
Datele de contact ale companiei sunt următoarele:
Strada Crișanei, nr. 1c, Alba – Iulia , România
- www.eladerm.ro
- contact@eladerm.ro
- + 40741045150
Problema îngrijirii pielii este una care ne preocupă pe fiecare dintre noi în ziua de azi, pentru că în definitiv, toți vrem să arătăm bin, indiferent dacă suntem bărbați sau femei.
Eladerm ne propune soluții interesante și demn de a fi luate în considerare, deci vizitați www.eladerm.ro.
Succes!
Spune-mi ce crezi...