Sunandra tinde să-și creeze propria poveste. Continuarea poeziei „Sunandra” se încheia într-un nou vis, dar se pare că aceasta revine la viață ca pasărea Phoenix. Sau e ajutată?

Heh, well…

 

Dragostea Sunandrei

E noapte și frumoasa doamnă

Sta îngândurată, ca o Cosânzeană

Tot chemând cu gându-i frumosul iubit

Își închise ochii și a adormit

Sunandra! Se-aude un șoptit domol

Întorcând privirea, îl zări în hol

Oh, ai venit iubire? Eu te aștept de veacuri

Uite cum de doru-ți, ochii-mi sunt în lacrimi

Mă sting încet de doru-ți iubire

Că în viața mea, doar tu ești fericire

Unde-ai dispărut odată cu zorii?

Când nu te-am văzut, m-au trecut fiorii

Atunci mi-erai aievea, mi-erai doar un vis

Acum ești aici venind cum ai promis

M-am zbătut în lanțuri, singură prin viață

Picurând în suflet lacrimi de speranță

Doar amintirea ta e cea ce m-a hrănit

Și îți mulțumesc că încă n-am murit

Deși aș fi făcut-o până să-mbătrânesc

D-aș fi știut că astfel, pe tine te-ntâlnesc

Vreau sărutul tău, să-ți gust buzele moi

Să te-așezi lângă mine, să fim iar amândoi

Să te revăd am vrut, iată că ești aproape

Chiar aici lângă mine, cu ale tale șoapte

Vreau să mă atingi și să te simt profund

În brațele tale din nou să mă ascund

Să mă scufund cu totul în iubirea ta

S-aleg de data asta, cu drag patima

Să-ți văd chipul din nou, e tot ce mi-am dorit

Să te ating acuma, frumosul meu iubit

Sunandra-ntinse mâna, dorind a îl atinge

Dar văzu cum în lampă, focul ușor se stinge

„Stai!” zise ea, „Ești iarăși departe…”

Și scumpul ei iubit, dispăru în noapte.

„Stați!” strigă poetul uitându-se la ei

Eu ce sunt aici, cerneala din condei?

Dragostea e sfântă, ea trebuie trăită

Și nu doar în piept, să fie simțită

Se vedea pe el, în iubirea lor

„Cu dragostea, la naiba, nu-i nicicând ușor!

Ce bătrâneți vorbești, Sunandra, tu copilă?”

Și repede de cei doi i se făcu milă

Sunteți iarăși pe dune, înalte de nisip

Iarăși dragostea voastră de dor face „risip”

Vă-mbrățișați ‘ntr-o doară

Vă sărutați puțin

Vă vedeți prima oară

Și-amintirile revin

„Oh tu, ești tu iubitul meu, cel tânăr și frumos”

Zise Sunandra un pic ezitând.

„Sunt aici, lângă tine!” Zise el drăgăstos

Prinzând-o iar în brațe și în sărut arzând

Sunandra temătoare, ochii își strânse tare

De-i vis, nicicând nu vreau să mă trezesc

Te-am căutat o viață în lumea asta mare

De-acum n-am să te pierd chiar de înnebunesc

„Oh Doamne, te rog din inimă adâncă

Scrie iubirea noastră, pe veci, cioplește-o-n stâncă

Scrie-o și, așteaptă ca să crească

Nu trebuie mult, doar să-mi mărturisească

Să-mi spună că-s a lui și că e doar al meu

Și-atunci am să cred din nou în Dumnezeu

Am să cred din nou că există iubire

Că el există chiar și nu-i doar povestire”

„Sunt aici, cu tine, scumpa mea iubită

Iar de data asta te fac fericită

Îți jur, iubirea mea, pe veci ți-o dăruiesc

Oricum, nicicând pe alta, n-am putut să iubesc

Am navigat pe ape mari, mări, oceane negreșit

Dar nicicând pe alta eu nu am mai iubit”

Atunci ca-ntr-un vis, cerul se deschise

Cei doi se priviră și-n brațe se cuprinse

El îi sărută buza, nasul, i-atinse o sprânceană

În ochii ei lacrima, căzu de pe o geană

Un geamăt și-un suspin, din pieptul ei plăpând

Ieșiră împreună, într-un icnet profund

„Ah da, așa iubitul meu” Zise tânăra fată

El îi sărută coapsa, ea mai icni o dată

„Oh Doamne-ți mulțumesc!

Ce înseamnă iubire, acum îmi amintesc!”

Zise Sunandra cu mâinile pe el

Bărbatul sărutând acel mic ciucurel

Pe buzele lui, acele buze dulci

Ea fâstâcind din șold, „oh, în extaz mă duci!”

Cu-aceste cuvinte, ea întinzând o mână

„Ce?” privind din nou la lampă, „nu e nici o dună?”

Oh blestemăție, tu poet nebun

De nu-mi dai dragostea, am să mă răzbun

Și oi scăpa din lanțuri, din acest vis de-o clipă

Ce e doar un coșmar, o viață de risipă