Eu și Lorena formăm un cuplu destul de atipic.
O cioară de la mama ei întâlnește un blond.
Am agățat-o pentru că seamănă cu mulatra aia româncă, care făcea emisiuni cu tentă sexuală pe Prima TV cândva, deși asta e mai colorată. De câte ori o vedeam la televizor pe Nadine, mi se făcea chef de sex, instant. Prezentatoarea ”Sex cu Nadine” mă excita teribil, mai ales pentru că e doar cu un an mai mică ca mine. Nu mi-o trag decât cu femei mai mici cu maxim 5 ani sau mai mari ca mine. Prefer blondele cu țâțe și cur.
Diavolul
Mi-a spus că e virgină.
”Virgină, la 24 de ani?” Zic.
Suna incredibil, dar oricum, o muie tot trebuia să-i dau.
Mai târziu în noapte avea să îmi spună că face parte dintr-o denominațiune creștină și că e pocăită.
Buzele alea însă, cereau să fie futute.
Ceea ce a urmat, poate descrie doar Sasha Grey.
Am convins-o în zece minute.
În acea noapte, Lorena m-a supt incredibil, 7 ore am lăsat-o până i-am umplut fața. Ce era în mintea mea, numai Nadine putea realiza.
Din ”păcate” pentru genialul de mine, după ce o ținusem în gura ei atâtea ore, sacul de sub mădular era vânăt, așa că ”Minte Creață” ăsta care sunt, se gândi să-i încerce vaginul. Am penetrat-o încet, s-a despicat complet și în circa 25 de minute de urlete și gemete, prezervativul a pleznit, ceea ce m-a excitat tare de tot și mi-am dat drumul în ea.
Unde mă trezesc nouă luni mai târziu cu femeia la ușa mea, cu doi bebeluși în brațe pretinzând că-s ai mei.
Bineînțeles că am încercat să mă eschivez, am încercat să o dau afară cumva. Exista totuși posibilitatea ca aceștia chiar să fie concepuți de mine, așa că i-am ascultat argumentele.
După ce mi-a vărsat toate motivele pentru care eu aș fi putut fi tatăl copiilor, inclusiv cel religios și cum că sunt singurul bărbat cu care a făcut dragoste/sex, că e pocăită, a rămas împreună cu ei la mine în noaptea aia. Cu condiția să fac testul de paternitate și vom mai vedea. Nici n-am atins-o.
Ca să vezi belea, testul a relevat că sunt copii mei. Trebuia să îmi asum responsabilitatea, așa că am luat-o de nevastă.
Știu, moartea pasiunii, căsătoria. Băh, eu vă contrazic.
Ne-am căsătorit în Franța, la hotel Saint James.
În ziua căsătoriei, pe lângă buzele ei rotunde, apetisante și caramelizate, am descoperit o nouă pasiune.
După ceremonie, am fugit în camera noastră de hotel. I-am zis ”fată, fundulețul tău mă scoate din minți de când te-am văzut. Îmi dai voie să îi încerc găurica?”.
Lore îmi zâmbește. Mă privește ademenitor și se lungește pe pat. Scap ușor de rochia de mireasă sfâșiind-o bucată cu bucată și am o surpriză, nu are chiloți.
O șterg între buci cu limba. Era plină de suc vaginal.
Acum eu sunt.
Limba mea tremură un pic și muierea mi-o prinde între buzele ei și îmi fură dulceața din gură.
”Vai! Ăsta e război.
Nu știi ce ai făcut, iubito!” Zic și o apuc de păr.
”Stai în genunchi, javră!” spun și o las să mă cuprindă în gură.
Limba ei ieși și îmi făcu loc până în gât. Se înecă și aproape vomită.
Se abținu și înghiți.
”Tragemi-o iubi, fute-mă tare.”. Îmi spuse.
Tremura, era disperată. După atâta timp, mă avea iar.
O întorsei cu spatele și-i ridicai fundul. Îi sărutai fesele și o privii un moment.
Un geamăt suav îi zbură din piept și se uită spre mine.
Niciodată nu o văzusem atât de frumoasă. Îi desfăcui fesele și lăsai limba să-i pătrundă anusul. Flawless! Perfect curat.
Femeia se pregătise temeinic.
”Clismă?”. Mă întrebai și continuai să o ling tot mai adânc.
Câteva picături grăbiră în jos pe labiile deschise ca o floare. Mă repezii și le prinsei cu buzele. Înghiții. Scosei limba și o sărutai îndelung. Limba mea era o jucărie în gura ei.
„De unde atâta experiență?” Îmi trecu un gând prin minte.
”Interesant!” Îmi spun și o așez mai bine.
Intru încet, cu multă grijă. Ultima dată îmi dăduse acute dureri de penis și chiar voiam să evit asta, dacă puteam.
Împing un pic și mă îndoi. ”Hop!” Zic și prima durere îmi fulgeră creierul. Un junghi în mădular mă făcu să mă aplec într-un mod nenatural. Mi-l prind cu mâna și zdrobii vaginul ăla pe fiecare bucățică. Lore se îndoi și ea, ”ichh!”
Un icnet de profundă durere se slobozi din gura ei.
Am lăsat-o două momente să își amintească cum îi place mai bine.
Îmi făcu semn să continui, dar încet.
”Încet iubire, te rog!” Zise.
Vocea ei îmi fu miere pe limbă și nu răbdai să nu o sărut. Un sărut ud leoarcă și culesei și ultima picătură de salivă din gura ei. O strânsei din spate pe pieptul meu. Sânii ei îmi umplură palmele.
Atingându-i, pielea moale și catifelată părea să alunece sublim asemeni unui tobogan în despicătura dintre pulpe.
O strânsei și mă împinsei mai adânc în trup.
Mă strângea în ea ca o menghină diabolică. Țâțele îi urcau și coborau atât de grele că abia o țineam de umeri să nu o lungească pe burtă. Alăpta.
Urla!
Un alt gând mă tulbură un pic ”Cum de e încă atât de strimta? A născut doi copii.” Și-mi amintii de operația de cezariană.
Îmi spusese chiar în ziua aceea.
Eram buimac. Mă dureau ouăle și mă mișcam tot mai greu.
Femeia se mișca extraordinar pe toată lungimea mea, profitând de fiecare venă.
Accelerez un pic mișcările, dar contrele ei îmi făceau genunchii să tremure.
Dădea din cur incredibil, ca un cutremur de pământ. Nu se putea așa.
O apucai de păr și începui să dau din ce în ce mai repede.
”Ahh, da iubire, așa! Vreeeau! Așa, așa, acum, te rooog!
Mă împinsei cu putere în picioare și totodată în ea.
Spatele I se arcui, capul ei mă lovi în gură. Aproape că am ieșit din ea.
O strânsei de sâni și-i sărutai gâtul și umărul.
Era fleașcă.
Mă scoase din ea și se gustă de pe carnea mea.
Mă luă în gura ei, buzele i se rotunji în jurul meu și mă lăsă câteva momente în gâtul ei. Mă scoase din gură și-mi spuse
– Ce faci iubi, când îmi dai lăpticul? Se ridică și se împinse cu fundul în penisul meu ce sta să explodeze.
Îmi zâmbi iar limba ei îmi indică că urmează ceva.
Se aplecă iar și-mi zise:
– Bagă-mi-o în cur, iubire!
Mă conformai și mă lăsai greu în anusul ei. Era strimtă, dar parcă nu mă durea atât de tare ca în vagin.
Încă o dată, ”interesant!” îmi spusei și continuai să o penetrez anal.
S-a transformat într-o fiară.
Șoldurile ei au început să se miște nebunește. Era o mare învolburată.
Mâinile i se prinseră de ale mele pe șolduri și își mișca întregul corp într-un mod atât de violent că mă duse în Paradis.
Unghiile i se înfipseră în carnea mea. Degetele mele îi strângeau și ele carnea.
”Minunat” Îmi spusei și simții că sunt gata să erup.
M-am tras tot.
”Întoarce-te iubito!” Zisei.
Aceasta se întoarse și începu să mă frece cu ambele mâini. Mă ținea pe limbă, așa că îi țâșnii în gura. Sperma își făcu drum jos pe limbă în gât iar ea înghiți.
”Te iubesc iubi, de când te-am văzut.” Îmi spuse.
Am adormit cu țâțele ei în gură.
Ziua următoare I-am pus marea întrebare, ce-mi dădea dureri de minte.
”De unde știi atâtea despre sex, iubito, dacă ai făcut dragoste doar cu mine?”
Mi-a spus că mămica ei, o româncă deșteaptă, o pregătise între timp. Aceasta îi aranjase și fundulețul și o învățase și să se miște.
Am făcut o pasiune pentru curul ei, astfel că acum prefer să i-o trag în primul rând anal. Iar ea se bucură mult.
M-am îndrăgostit de femeia asta chiar în ziua în care am cunoscut-o, fără să știu.
Îngerul
De curând mi-a propus un joc.
De aceea acum suntem în club. O privesc de departe. Este pe ringul de dans. Trei bărbați sunt în jurul ei. Lore dansează cu aceștia pe rând. Când îl ia pe unul îl împinge pe altul.
Ochii mei nu se mai satură. Nimeni nu știe că suntem împreună aici.
Femeia își freacă curul de șlițul bărbaților și îi mângâie pe gât dar nu mă slăbește cu privirea.
Unul dintre bărbați nu mai rabdă și o sărută pe gură. Lore mă privește iar ochii mei se cască. Îmi zâmbește.
Nu mă mișc, continui să o privesc. E atât de frumoasă.
Un altul o atinge pe sâni din spate și o ia în brațe. Ea se eliberează fără să-și oprească dansul provocator.
Cu o mâna îi umblă în pantaloni unuia dintre aceștia iar el îi șoptește ceva la ureche. Lore îl împinge și îmi zâmbește.
”Calm, calm băiatul” îmi spun și-mi dau seama că sunt prea excitat.
Sorb o gură de gin cu grapefruit și suc de portocale. Sunt calm.
Îmi aprind un trabuc. ”Ce ți l-aș băga în cur, iubito” Gândesc.
Mulatra mea se satură de dans și se îndreaptă către bar. Muzica răsună în fundal în timp ce ea părăsește scena.
Un zâmbet îi înfrumuseță chipul încă și mai mult.
Înainte să zâmbească însă, aceasta avu un tresărit facial anticipând astfel expresia unei bucurii de necontenit. Este excitată.
Un bărbat se îndreaptă către ea la bar. Mâna lui se plimbă dea lungul barului și când ajunse lângă ea, o atinse ușor pe mână șoptindu-i ceva la ureche.
Zâmbetul ei ca de ”sunt stăpâna lumii” înflorii încă și mai mult.
Mâna lui îi atinse spatele descoperit. Pielea atât de catifelată i se furnică sub degetele bărbatului. Acesta îi intensifică senzația sărutându-i gâtul.
Un râset îi izbucnește din piept, plăcerea îi răscolește trupul.
Un fior îi scutură corpul asemeni unui sac de furnici.
Observ cum îi tremură mâna pe paharul cu ”Mary cea însângerată”.
Lorena lăsă băutura și îl urmă pe bărbat pe ringul de dans. Lumina reflectoarelor îi accentua curbele fine.
Șoaptele bărbatului părură să-i aducă amintiri în minte că privi spre mine.
Îl strânse aproape.
Transpirația mi se arătase deja pe frunte. Palmele mele îi simțeau lipsa asemeni pieptului meu aerul care nu îmi mai ajungea.
Pasiunea se aprinse în trupul ei sub promisiunea atingerilor lui și începu să se dezbrace.
Dansul ei îl impresiona și se vedea cum bărbatul nu își mai găsea loc în pantaloni. Își rulă rochia mulată pe trup și o scoase de pe ea.
Rochia se prăbuși pe scenă și Lore îmi aruncă o privire întrebătoare.
Îi făcui semn să se dezbrace complet.
Simțeam o plăcere profundă, sunt un hedonist convins. E o plăcere să privești o femeie frumoasă. Nimic rău în asta.
Lore băgă degetele mijlocii pe șolduri pe sub chiloți și dansa pe melodia lui Chacal – No se enamores de mi.
Șoldurile ei loveau aerul iar ritmul melodiei o incita violent către el.
Acesta o încercui asemeni unui asediu cu dansul lui. Privirile lor se fixară una pe cealaltă.
Aerul prinse un parfum aprins.
Bărbatul începu să lovească ringul de parcă voia să îl pedepsească. Scena de marmură tremura sub tropotele acestuia și ea acceleră ritmul și se potrivi pașilor lui.
Abdomenul ei se mișca sacadat, valuri de căldură îi înfășurară gâtul.
Capul i se lăsă pe spate. ”Ahh, ia-mă de păr!” Îi zise în gândul ei.
Înaintă către el și încercă să o prindă în brațe. Îl împinse.
Mâinile ei îi apucă cămașa și îl trase spre ea. Îl îmbrățișă.
Bărbatul îi prinse mâinile și o învârti în piruetă.
Eleganța lui exprimă o anume asprime refuzându-i controlul.
Chiloții ei căzu. Lore era goală dar mai avea încă sutienul. Îi făcui semn ”tot” și se împinse în brațele lui.
Acesta o prinse dar melodia luă sfârșit.
Își luă hainele și se refugie în brațele mele. Ochii îi erau plini, îi închise și lacrimile i se împrăștie pe obraz. Tot clubul începu să aplaude frenetic.
”Bravo, bravo!” se auziră voci o droaie.
Omul de la bar se apropie de noi și-i oferă o floare. Este un trandafir alb.
Dansul lor
Pe drum către acasă, șoferul ne puse muzică.
”No se enamores de mi” începu să se audă în boxe.
Lorena își privi goliciunea dintre picioare.
”Te-am făcut de râs!” Spuse ea și începu să plângă.
Chipul ei era biciuit de cravașele de foc.
Lacrimile ei îmi făceau gropi în suflet.
”Prințeso, ești minunată. Mi-a plăcut mult dansul tău. Sunt mândru de tine. Sunt mândru de soția mea.
Te iubesc iubito!”. Îi șoptesc și-i sărut pleoapele.
Intrarăm în casă. De cum închisei ușa după noi, Lorena mă îmbrățișă.
Buzele ei se prinseră cu sete de buzele mele și ne lipirăm de primul zid care ne oferi sprijin.
Până în dormitor mai e puțin dar nu mai rabd.
Mâinile mele îi fixară gâtul și-mi lăsai limba să-i guste lobul urechii stângi. Urcai în urechea ei și-i trezii la viață fiecare nerv dinăuntrul acesteia.
Lore eliberă un geamăt din abdomen. Vâlvătaia dorinței o cuprinse și se scăpă pe degetele mele ce o cercetau între picioare.
Un jet mic și fierbinte.
Chipul i se aprinde pe măsură ce săruturile noastre se intensifică.
Pantalonii mei căzură. Sunt plin de dorință și falusul mi se propti un moment în coapsa ei stângă. Iubita mea tresări ca atinsă de un fier încins.
Un parfum dulce aromat de vagin arzând îmi urcă în nări și îmi produse spasme în pelvis.
Sfârcurile ca niște mici turnulețe îi produc cutremur în trup la fiecare atingere a palmei mele. Îi strâng sânii tandru și observ cum ochii i se închid involuntar sub impulsul momentului. Extaz.
Cu un deget îi sondez vaginul și aud clipoceli plăcute răzvrătind din acesta.
Lore își ciupește sfârcurile cu degetele anticipând momentul meu.
”Te vreau în mine, iubire”, se iscă pe buzele ei din senin.
”Ar fi un sacrilegiu.” Gândesc și proptesc gura în delicatețea dintre pulpele ei. Sorb cu disperare nectarul din trupul ei și înghit cu lăcomie.
O proptesc cu mâinile și se cățără pe mine. Limba-mi alunecă delicat în trupul ei iar buza mea se agăță în clitoris.
Coapsele i se contractară și mă izbi puternic în obraji. Saliva mea îi împroșcă toată păsărica.
”Un schimb corect.” Gândesc și mă ridic proptind-o în zid.
Un mesaj de iubire îmi lovi palmele în timp ce-i atingeam sânii catifelați. Ritmul inimii ei acceleră.
Pielea I se zburli când îmi apucă penisul cu mâna. ”Ahh, iubi te vreau!”
Am dus-o în cameră și am aruncat-o pe pat. M-am repezit deasupra ei și mi-am împins penisul plin de dorință în ea.
Cearceaful se schingiui sub picioarele și în palmele ei. Trupul ei formă un pod al iubirii pentru un moment și se prăbuși când mă trăsei.
Dansam ușor înafara și înăuntrul ei. Mâinile i se încleștară pe fesele mele.
”Te vreau tot, în mine, iubii”, răcni din piept. Alunecam ușor în vaginul ei umflat. Urletele noastre se contopiră.
Mâinile mele se prinseră de umerii ei ca de ultima scăpare și mă împinsei cu putere. Pelvisurile ni se ciocniră și se frecară apăsat.
Picioarele începură să-i trepideze, se agăță cu ardoare de spatele meu.
Sânii îi tremurau și ei și sângele șirui de sub unghiile ei. Iubirea mea mă pedepsea. Buzele noastre se întâlniră din nou iar limbile începură un dans voluptos.
Cu un ultim efort se împinse în mine și își arcui spatele. Tremurăturile îi încetară. Și expresia i se schimbă.
Nu se mișcă. Cuprinse lumea în ochii ei. Țâțele-i țâșniră câte un jet de lapte în fața mea.
Așteptă o clipă, poate două și vibră. Ștersei laptele cu palma și îl linsei tot.
Înăuntrul ei un val de căldură îmi învălui penisul și-i strivii micul ei penis cu pelvisul meu. Trepidă toată.
”Te iubesc” alunecă de pe buzele ei ca de pe aripi de fluture.
Îmi împrăștiai sămânța pe abdomenul ei.
Colțurile gurii ei se ridicară și pe măsură ce ochii i se micșorau obrajii ei formară două culmi simetrice. Zâmbește, este satisfăcută.
Te iubesc iubito! Tu și copii sunteți viața mea!
Femeia e zeiță și trebuie venerată
[acxp_adult_confirm]
Spune-mi ce crezi...