
Dezvoltarea personală și îmbunătățirea abilităților proprii prin acumularea de cunoștințe cât și prin punerea în practică a acestor cunoștințe și abilități duc la dezvoltarea intuiției și la o ușurare în privința luării deciziilor.
Intuiția este acea bănuială bazată pe experiență și cunoaștere dar aparent fără indicii reale, logice.
Se spune că doar un număr restrâns de oameni au darul intuiției. Peștii și scorpionii se crede că dețin o intuiție înnăscută.
Evident că ultima afirmație este falsă deoarece ea este contrazisă de afirmația că ”intuiția se formează datorită acumulării de experiență și de cunoștințe”.
Sigur, există tehnici de îmbunătățire a intuiției dar acestea nu pot crea intuiția dacă în primul rând nu există o bază de cunoștințe.
O definiție a intuiției sună astfel:
– Intuiția este abilitatea de a înțelege ceva din instinct, fără a fi necesară o argumentare logică.
Acum că am stabilit să aflăm care pot fi motivele care ne-ar determina să ne dezvoltăm intuiția.
Intuiția se mai spune că își are locul mai mult în plan spiritual decât într-o realitate, lucru cu, care sunt în dezacord pentru că ”un erudit este mai susceptibil dezvoltării intuiției decât un iliterat.
Dezvoltați-vă intuiția
- Intuiția vă sensibilizează cu privire la cei din jurul vostru.
- Intuiția vă dezvoltă abilitățile de comunicare.
- Intuiția vă dezvoltă creativitatea
- Intuiția este un instrument util pe care îl puteți folosi în rezolvare unei multitudini de probleme.
Treziți-vă intuiția
Câteva modalități de declanșare și apoi dezvoltare a intuiției sunt următoarele.
Meditația
Meditația este acea stare care vă ajută să găsiți pacea interioară și să scăpați de bagajul de griji și suferințe care vă oprește ăn procesul vostru de dezvoltare a intuiției.
Yoga este una din cele mai populare metode de atingere a stării de meditație.
Apoi, exercițiile simple de respirație vă pot ajuta și ele în pornirea intuiției, respirația făcând parte integrală din activitatea de meditație.
Eliberarea
Atunci când vă simțiți presați și stresați o idee bună de recăpătare a stării de confort și de este să mergeți într-un loc liniștit și să vă eliberați frustrările prin exerciții de gimnastică, prin zbierete sau chiar prin exerciții de lovire a unui sac de box. În felul acesta vă veți elibera de inhibiții și de frustrări obținând acea stare de calm necesară gândiri limpezi și unei intuiții excelente.
De cele mai multe ori prima impresie pe care ne-o lasă cineva este și adevărată, asta se numește intuiție. Intuiția este folositoare deoarece prin intermediul acesteia pot fi rezolvate situații care în alt mod nu ar putea fi atinse.
Hipnoza
Hipnoza este și ea o altă modalitate de obținere sau descoperire a intuiției.
Da, hipnoza este folosită în ziua de azi și pentru întărirea intuiției. Există ofoarte multe programe de hipnoză pe care le puteți executa singuri în intimitatea propriei locuințe.
Gândirea
Prin menținerea unei gândiri pozitive și lipsite de griji sau fobii vă puteți îmbunătății abilitatea de a intui.
După cum puteți observa singurul lucru necesar unei intuiții bune este existența fericirii. Fericirea generează o enormă cantitate de energie iar această energie pozitivă include și intuiția așadar pentru o intuiție excelentă principalul vostru motivator trebuie să fie atingerea stării de fericire.
Succes!
Spune-mi ce crezi...