Dacă stilul e un mod de a vorbi despre sine, atunci această pagină nu îți va plăcea. Nu am „stil”, nu unul considerat standard.
În mod normal, „Despre Mine” înseamnă o înșiruire de realizări și experiențe personale dobândite în timp.
Well, aici nu prea e cazul sau nu în așa măsură.
Aș fi scris „Un simplu om” și aș fi pus puncte de suspensie, dar nici asta nu ar fi spus mare lucru despre mine…
16 Decembrie 1992 se anunța o dimineață distractivă. Mai erau două săptămâni și împlineam 13 ani.
Am decis să chiulesc de la școală și am mers cu băieții să jucăm un barbut… pe bani, evident…
Lucrurile s-au complicat și câteva ore mai târziu, în loc să fiu la școală eram pe masa de operație în comă de gradul 4. Inima mi s-a oprit de câteva ori între timp pe masă iar doctorii au dat din cap, tot de atâtea ori.
După o lună și jumătate de comă m-am trezit și practic nu mai eram eu. Doctorii toți mi-au dat maximum două luni…
Ideea e că am fost externat pe semnătura mamei cu un diagnostic ce spunea că am lezate toate cele patru membre. Plus de asta diagnosticul menționa și o afazie, ceea ce însemna că aveam probleme cu înțelegerea limbajului articulat.
A doua parte a diagnosticului a fost parțial greșită, afazia nemanifestându-se decât prin faptul că am pierdut capacitatea de a vorbi.
După un timp, când starea mea s-a mai îmbunătățit un pic și mi-am recuperat mobilitatea mâinii drepte, vreo doi ani de la externare mi-am dat seama că lucrurile puteau să fie grele și posibil extrem de grele dacă aveam să îmi doresc lucruri potrivite copiilor de vârsta mea și am făcut ceva ce tuturor li s-a părut anormal, m-am retras și am început să citesc, să mă dezvolt pe mine însumi și mintea mea.
Am citit cam tot ce mi-a căzut în mână, de la cărți ale Martorilor lui Iehova și ale Adventiștilor de ziua a Șaptea, cu, care colaboram în încercarea de a înțelege lumea, la literatură internațională clasică, dicționare și cărți de psihologie și literatură spirituală în această încercare a mea.
Mai târziu aveam să-i descopăr pe Stephen Hawking, Michio Kaku, Richard Dawkins și alții care m-au făcut să îmi pun și mai multe întrebări cu privire la om, viață și spiritualitate.
Dintre toți scriitorii însă, Marcel Proust, Ernest Hemingway și Gabriel Garcia Marquez erau preferații mei.
După alți încă, câțiva ani, tehnologia și accesul la internet mi-a mărit această oportunitate și m-am pus încă și mai mult pe citit și învățat.
Am devenit un autodidact în toată regula și am început să selectez ceea ce învățam.
Astfel am învățat Webdesign, câteva limbaje de programare, marketing, vreo două limbi străine, strategii de dezvoltare personală și alte câteva lucruri pe care eu le-am considerat utile erei în care ne aflăm. Ba chiar am urmat câteva cursuri de afaceri și am început o afacere offline. Am văzut ce perspective aveam și m-am hotărât să îmi creez propriul drum.
Între timp, alți și alți scriitori s-au alăturat și ei panopliei mele și dezvoltarea mea ca persoană a devenit un modus vivendi de zi cu zi. Astfel dezvoltarea personală și afacerile online au devenit parte a studiului meu obișnuit. Concurența în domeniul afacerilor a devenit însă din ce în ce mai agresivă și nu mi-a plăcut încotro se îndreptau lucrurile. De aceea am renunțat la ideea cu afacerile online. Am păstrat totuși partea de „teaching și knowledge sharing” prin care continuam să împărtășesc din cunoștințele mele în aceste domenii și lucrurile s-au stabilizat cumva.
Am început apoi să învăț și să citesc despre scris și m-am specializat într-un fel în asta. Cu scrisul am avut legături încă de când eram mic. Îmi amintesc de colegii de clasă care mă rugau să le scriu poezii pentru fete și de sclipirile din ochiii acestora când le citeau, poezia fiind de fapt prima mea mare iubire.
O mulțime de autori „noi” și-au găsit drum spre inima mea.
De la Mark Twain la Stephen King, majoritatea scriitorilor mari și care au dat sfaturi cu privire la scris au intrat în biblioteca mea.
Cei mai mulți dintre acești scriitori spuneau însă, „scrie despre ce știi”, ceea ce era frustrant pentru că fundamental e atât de greșit.
Einstein care făcea cam cât toți la un loc, spunea „imaginația e mai importantă decât cunoașterea”. De aceea Stephen King mă amuză, când îl citează pe Twain. Îl iubesc însă în felul meu pe King, între noi e un fel de iubire cu năbădăi iar ultimele sale cărți m-au dezamăgit profund.
Eugene Louis Vidal spunea însă – „a scrie ceea ce știi nu e literatură.”
Kazuo Ishiguro și el spune „Nu scrie despre ce știi” afirmând că ăsta este cel mai stupid lucru de care a auzit.
Cu toate astea am ales să scriu ce știam și mi-am trecut câteva bloguri nișate sub semnătură.
Am fost angajat ca web designer și content manager la câteva firme și mi-am creat venituri proprii și în felul acesta.
În plus de asta mi-am încercat mâna la scris povești și NaNoWriMo a devenit oarecum a doua mea casă, competiția mea de suflet.
Apoi i-am ignorat pe Twain și King și pe toți ceilalți și mi-am aprins imaginația în scris.
Acum asta a devenit de fapt principala mea ocupație pe lângă faptul că învăț în fiecare zi.
Ideea este că nu mă consider dizabil. Asta se întâmplă pentru că munca pe care aș putea să o depun în mod normal nu îmi e împiedicată de faptul că nu pot să merg sau să mă exprim perfect inteligibil verbal.
Ceea ce vreau să spun e că, cea mai mare realizare a mea sunt eu însumi.
Sunt mintea mea și dacă este ceva ce ar trebui să știi despre mine, e asta.
Sunt scriitor cu experiență în domenii diverse și dincolo de asta sunt un om, un univers propriu.
Alex Popa, alias Al Konda.
Ăsta-s eu.
Dacă nu mă cunoști însă și vrei să afli mai multe despre mine, mă poți găsi pe paginile mele de socializare.
Încercarea mea de a cunoaște lumea continuă. Spiritualitatea și omul în toată complexitatea lui sunt subiecte pe care le studiez și pe care le abordez adesea în conversații când am ocazia.
Cam atât deocamdată…
18.09.2019
Contact:
Alex-Popa.RO