Salut!
Se spune că suntem individualități distincte. I somehow, doubt that but, let’s see, cu alte cuvinte mă cam îndoiesc de această afirmație a majorității dar să probăm această afirmație în următorul context.
Există depresie, care are printre factorii majori care o declanșează și subiectul nostru trecut ”stresul”.
Cum ne afectează deci, depresia individual?
Deși în mod clar, procesul de gândire este diferit de la individ la individ, eu cred că oamenii, au atât de multe trăsături în comun încât, în mod cert, se regăsesc unii în situațiile altora și la un momentdat, din nevoia de identificare (în cazul persoanelor depresive), ajung în situația de a nu mai diferenția între situația proprie și cea a altora, ceea ce duce la amplificarea stării lor de depresie iar asta înseamnă că atunci când apare o schimbare atât de dramatică precum depresia în viața lor, oamenii, se identifică cu tot felul de situații pentru a scăpa din capcana singularității individului.
Ok dar, de ce se întâmplă asta?
Depresia
Depresia este o boala de factură psihică și trebuie înțeleasă ca atare. Factorii care contribuie la starea de depresie sunt de obicei următorii:
Stresul (o formă mai accentuată a acestuia)
Îmbolnăvirea
Lipsa echilibrului (mental)
Negativitatea accentuată
Singurătatea
Ideea de nesperanță permanentă (deși, așa cum spunea prietenul meu Dr. Who, ”există întotdeauna speranță”)
O alimentare ineficientă
Lipsa soarelui (a luminii naturale), se știe că este și ea unul din elementele care accentuează starea de depresie
Ok, pe o plajă imensă de cauze care pot duce la depresie, acestea ar putea fi identificate ca fiind cele mai frecvente și mai determinante.
Manifestări
Unul dintre cele mai cunoscute efecte ale depresiei este faptul că duce la accentuarea stării de pesimism pe care persoana depresivă o resimte și la o incapacitate de gândire logică.
De aceea, testul pesimistului și al optimistului, în care o persoană este întrebată dacă vede partea plină sau pe cea goală a paharului iar optimistul răspunde că pe cea plină, pe când pesimistul o vede pe cea goală, este făcut inutil de persoanele depresive care nici măcar nu văd paharul, respectiv nimic în afara stării lor de rău, a neputinței lor. De aceea, persoanele depresive, pot părea adesea ca fiind egoiste.
Starea de melancolie, este starea în care acestea își găsesc o liniște care, de fapt le adâncesc în starea de depresie.
Tratament clasic
De aceea, medicii recomandă tratamente medicamentuase, menite să altereze simțurile și să producă stări de bine. Din punctul meu de vedere, această cale poate fi luată numai în cazurile de ”depresie ușoară” dar, este una care duce la o și mai mare depresie în cazul persoanelor cu depresie accentuată. Acest lucru se întâmplă (din punctul meu de vedere), pentru că, această boală, nu poate fi tratată impersonal.
Aș puncta următoarele
Din punctul meu de vedere, persoanele depresive, sunt persoane inteligente care se simt copleșite de neputință. ”A adăuga medicamente în cazurile depresiilor avansate, echivalează cu punerea paielor pe foc”.
Spun asta pentru că, acești oameni sunt inteligenți și știu că starea ”de bine” produsă de medicamente, este una artificială și că în lipsa acestora, ar simți sfârșirea care caracterizează depresia în general. Asta poate duce la o depresie încă și mai mare.
Un bun început
În primul rând, aceste persoane au nevoie de sprijin în ceea ce privește diminuarea stresului (aici, e bine venită o scădere a sarcinilor de lucru pe care acestea le au de făcut) , rezolvarea problemelor de ordin fizic, care pot exista(medicamentele sunt necesare în cazul acesta), recăpătarea echilibrului mental (un psiholog bun poate face minuni). Este bine ca aceste persoane să fie sprijinite moral (aici familia și prietenii pot juca un rol fundamental).
Sfaturi către noi
1. Este bine să tratăm acești oameni, ca pe egalul nostru, deoarece, orice manifestări dincolo de limita aceasta, care să denote dispreț sau chiar milă pot duce la o dorință și mai mare de însingurare.
2. Este bine să evităm ridicarea tonului atunci când ne adresăm unei persoane depresive.
În concluzie, depresia este o stare mentală foarte complexă dar, aceasta poate fi tratată cu succes. Depinde de noi toți.
Succes!
PS – Ca atare, concluzia mea de la început, e și adrevărată și greșită în același timp, omul este o ființă infinit de complexă și nu poate fi tratat în afara locului între semenii cu, care se identifică dar în același timp el este o ființă unică pe această planetă.
Spune-mi ce crezi...