
Când vorbim de începerea unei noi afaceri sau mai ales dacă ești chiar la începutul unei cariere în afaceri, novice tot timpul în jurul tău vor roi ”băgătorii de seamă” (asta numim *inamici domestici).
Aceștia fac parte de cele mai multe ori dintre prieteni, amici cărora la un momentdat le-ați cerut o opinie sau chiar din familie.
Deși bine intenționați aceștia vor încerca să vă oprească sau să vă pună în fața unor probleme ca și când acestea în mod iminent vor apărea sau fac parte dintr-un status quo.
Astfel vor apare întrebări precum:
– De ce îți iei belele pe cap, tu ai idee câte afaceri eșuează în primele trei luni?
– Îâi poți imagine câți bani îți trebuiesc să o pui pe picioare?
– De ce te legi la cap cu așa ceva?
Nu vei mai avea timp pentru tine, nu vei mai putea merge la muncă, o afacere nu e doar un hobby ci este o întreprindere de care trebuie să te ocupi permanent și alte asemenea afirmații din partea unor persoane de încredere te vor pune în dificultate iar încrederea în viitorul unui startup de succes va fi scuturată serios.
De aceea este necesar să vă asumați acest rol. Dar este adevărat și faptul că inițiind propria afacere aveți și avantaje. Avantaje precum propriul program de lucru și a fi propriul șef pot reprezenta o ofertă de nerefuzat. Având propria afacere vă stabiliți propriile priorități și veți putea lua decizii pe cont propriu de cele mai multe ori.
Desigur a avea propria afacere este un lucru dificil deasemenea dar în caz că ar fi ușor oricine s-ar putea numi om de afaceri de succes. Va trebui să munciți mult, să vă treziți cu gândul că trebuie să reușiți dar cel mai bun lucru va fi că veți munci pentru voi.
Cât despre șef cel mai bun lucru ar fi să considerați ca singurul vostru șef cumpărătorul, da clientul este în realitate singurul șef al afacerilor în general, fără el orice afacere s-ar numi FALIMENT.
Există deasemenea prejudecata că trebuie să ai o idee inedită pentru a avea o fundație de succes. Acest lucru deși ar putea însemna un avantaj nu este atât de adevărat. Cele mai multe afaceri se clădesc în jurul unor idei generale. De obicei diferența se face în modul în care produsele sau serviciile sunt livrate. Avem exemplu Amazon.com care a falimentat multe librării în momentul când a apărut deoarece este mai facil să comanzi o carte de pe internet decât să mergi într-o librărie în nu știu ce capăt de țară pentru a o achiziționa. Gândiți-vă de exemplu la Fastfood-uri, acestea sunt francize ceea ce înseamnă că ideea centrală este aceeași doar că servirea sau locul unde are loc servirea este făcută un pic diferit, procesul de livrare are loc într-un mod diferit, într-un loc diferit sau puțin altfel este ceea ce contează iar acest mic amănunt poate însemna diferența dintre EȘECUL CELOR CARE NU CRED și SUCCESUL CELOR CARE CRED ÎN IDEEA LOR.
De aceea vă spun vouă celor ce doriți un trai mai bun, un scop și un drum către fericire, celor ce gândesc că trebuie să existe mai mult în viață decât a munci la un loc de muncă apoi a te căsătorii și a avea copii ca astfel să vă găsiți un scop în viață și prin acesta fericirea proprie. Celor care încearcă ă vă oprească, să vă pună pe gânduri, să vă încetinească sau chiar să vă determine să alegeți alte căi spunându-vă că afacerea voastră a mai fost încercată să le spuneți:
Minunat, asta înseamnă că merge!
Succes!
Spune-mi ce crezi...