Salut!
În cel mai recent articol am abordat subiectul „adevăr obiectiv” susținând ideea că doar acestea (adevărurile obiective), sunt adevărate într-o afirmație, hmm, să spunem „provocatoare”.
Iată o alta:
Nu există adevăr subiectiv!
Orice așa-zis adevăr trebuie testat ca să devină adevăr. Un adevăr subiectiv este absurd prin sine pentru că se neagă pe el însuși.
Să presupunem că adevărul meu „subiectiv” este că mă simt vinovat de ceva. Nimeni nu poate băga mâna în foc că asta este adevărat fără să devină irațional.
Aici ideea este că dacă este SUBIECTIV, este în mod automat o afirmație validată numai de un singur martor (de cel ce-o proclamă, neînsemnând neapărat că nu e adevărată), și de aceea NU POATE FUNCȚIONA CA ADEVĂR. În consecință, dacă, precum spunea o comentatoare aici la articolul „De ce există numai adevăruri obiective” (mulțumesc mult, Grațiela Vlad), cunoscând contextul renunțăm la păreri personale, emoții, perspectiva noastră proprie, adevărul subiectiv dispare și în locul lui, ghiciți ce, APARE ADEVĂRUL OBIECTIV. Ca atare… ADEVĂRUL SUBIECTIV ÎȘI NEAGĂ PROPRIA EXISTENȚĂ chiar prin această afirmație CĂ AR FI.
Problema nu este „dacă există adevăr obiectiv sau doar părerea noastră despre acesta”, ci abilitatea noastră de a demonstra toate ADEVĂRURILE ABSOLUTE, că depinzând de context există adevăruri care pot fi identificate ca fiind absolute. Dacă nu poți demonstra Adevărul Absolut, nu înseamnă neapărat că nu există ADEVĂR OBIECTIV, oamenii sunt obiectivi zi de zi și lucrurile sunt raționale în mintea celor mai mulți, altfel am fi toți confuzi și nu ne-am putea baza pe nimic.
Ok, ideea este o greșeală de formulare. De aceea în mod normal nu ne exprimăm cu „acesta este adevărul meu” ci spunem „asta e opinia mea”.
Este inerent adevărului să fie obiectiv și e cu neputință să fie altfel. El este și atât. Fără să fie părtinitor cuiva. De aceea, afirmațiile formulate corect vor avea întotdeauna o valoare aproape de absolut rezultând de aici în ADEVĂR OBIECTIV.
Este atât de simplu, dar eu știu ce se întâmplă și sunt pe cale să vă dezvălui și vouă, sigur, aceasta fiind opinia mea.
Este un subiect filosofic cu o încărcătură „argumentațională” destul de vastă, dar eu pot să sparg printre aceste argumente PUERILE și să mă strecor direct în rândul 1.
Cei care afirmă că există „ADEVĂR Subiectiv” vor să evite responsabilitatea de a da socoteală pentru ceva.
Dacă veți observa, majoritatea celor care afirmă „adevăruri personale” au ceva de apărat în opiniile lor, în ceea ce ei cred și cum ideile sunt creații abstracte este inventat un așa-zis Adevăr Personal/Subiectiv ca aceste idei ale lor să capete o greutate mai mare (dacă nu vezi, nu crezi, cu atât mai puțin crezi ce ți-a spus altul. Hai să înflorăm cuvintele atunci).
Tot de aici ia naștere și ideea de adevăruri multiple. Este amuzant și tragic în același timp.
Ideea de „fiecare are adevărul lui” nu este numai puerilă, ci absurdă.
Și nu numai că este absurdă, dar generează erori de gândire obiective care distrug raționamente care confuze, la rândul lor în avalanșă aduc alte și alte probleme.
Din punct de vedere logic un Adevăr este obiectiv prin însăși existența sa.
Noi suntem cei ce interpretează adevărul, nu depozitarii lui. În sensul ăsta, noi nu putem avea nici o influență asupra ADEVĂRULUI.
Sunt obligat să fac greșeala asta, dar o fac pentru voi, așa că țineți cont de asta, aș face cam orice pentru cititorii mei 🤣🤣🤣.
„Isus Hristos a Înviat ori nu a înviat.”
Această afirmație PRETINDE UN ADEVĂR ABSOLUT, nu pot să o demonstrez și este doar un ADEVĂR OBIECTIV și nu unul Subiectiv. Oamenii raționali pot cădea de acord cu privire la acest aspect.
(Nu voiam să atac subiecte teologice, dar acesta e un exemplu ușor de înțeles.)
Nu există Adevăr Subiectiv
Ideea de Adevăr Subiectiv poate fi însă o unealtă utilă, folosită în mod rațional ne poate ajuta să culegem cât mai multe informații cu privire la ceea ce este adevărat.
Polițiștii și procurorii, judecătorii se folosesc de aceasta în fiecare zi cu rezultate excelente de cele mai multe ori.
Oamenii par să creadă că dacă folosesc trucuri semantice introducând ideea de Adevăr în raționamentele lor, opiniile lor capătă valoare de adevăr.
Ghiciți ce, Nu Capătă, acestea trebuie testate și puse sub lupă și DOVEDITE ca fiind ADEVĂRATE.
Pot înțelege utilitatea (v. mai sus…), în asumarea unui Adevăr Personal, pot înțelege confortul pe care această idee îl poate aduce, dar o justificare factuală, cum că un așa-zis Adevăr Subiectiv există nu are argument logic. Cât despre o impunere a acestei Opinii Personale în fața altora ca argument per se, mi se pare un sacrilegiu la adresa rațiunii.
În concluzie, NU EXISTĂ ADEVĂR SUBIECTIV, ci DOAR OPINII PERSONALE și idei exprimate greșit.
Sperând că acest articol v-a plăcut și că ați înțeles ceva din el, vă mulțumesc mult pentru lecturare și vă aștept în comentarii pentru că OPINIILE VOASTRE CONTEAZĂ și SUNT IMPORTANTE.
Succes!
Despre Mine
Contact:
Alex Popa
Scriitor, Webdesigner, Online Marketer.
Urmăriți-mă și pe rețelele de socializare.
Facebook Twitter Instagram
Raluca Anghel a zis
Wow, ce subiect serios. Trebuie să fiu de acord cu tine că există adevăruri obiective și adevăruri subiective (personale), iar cele din urmă nu au mereu argumente logice.
Totuși, lumea este în continuă schimbare, de multe ori adevărurile considerate absolute într-un timp, s-au dovedit a nu fi chiar așa adevărate (de exemplu, pământul este plat vrăjitoria etc.).
În plus, uneori mi se pare că, deși realitatea e una singură, cumva trăim pe paliere diferite și atunci pot apărea aceste adevăruri personale, care nu sunt prea raționale dar care, în viața persoanei care crede în ele, au sens și reprezinta realitatea ei.
Nu știu, lumea mi se pare complexă și încă nu cred că am aflat tot ce era de aflat despre ea ca să avem doar adevăruri obiective 🙂
Alex Popa a zis
Oh, în primul rând mulțumesc pentru comentariu, Raluca și bine ai revenit! Scrii cam rar!
E adevărat, constanta lumii acesteia este că este tot timpul în mișcare.
Pământul este plat, vrăjitoria? Pentru fiecare dintre acestea, la ora actuală sunt adevărate mișcări
și crede-mă, pentru membrii acestora ambele subiecte sunt absolute.
Așa este, lumea este extrem de complexă, aproape imposibilă.
Oamenii găsesc refugiu în aceste adevăruri personale, problema apare atunci când vor să le impună și altora.
elvira a zis
Bună Alex. Ai stat cuminte ultima parte din 2019 și acum dai tare cu filozofia când eu încă nu mi-am revenit din bubuiturile și fumul artificiilor vecinilor chinezi! Și fii milos, urmează Anul Nou …chinezesc dar în România! Adevăr absolut și nu relativ.
Suntem diferiți, fiecare individ percepe viața reală și pe cea ….visată, altfel. Așa și cu adevărul. Este diferit, zic eu. Acum depinde cât este acel +/- și, cum bine zici, cât de mult unii vor să ne bage în neuron adevăruri neclare. M-aș alia Ralucăi, părerea mea, de multe ori, a fost că noi oamenii trăim în lumi paralele, deși aparent nu pare așa. Cele mai bune argumente ar fi legate de justiție; adevărul crezut absolut diferă după neuronii judecătorilor. Mă refer la judecători cinstiți, în cauze dificile. Cum am spus și la celălalt articol, subiectul e foarte vast și mai ales rotund, fără o codiță de care să ne ținem bine în argumentare.
O seară bună!
Alex Popa a zis
Îți mulțumesc mult, Elvira și mă plec, ca întotdeauna înaintea ta!
Oh, faceți echipă? Împotriva mea? Ce vă făcui, bre? Sunt și io mic și tac chitic…
Devenind serios, știu sigur că ai înțeles ce exprim în articol.
Ideea e că se bagatelizează totul și ignoranța…
Acum, Anul Nou chinezesc? Aș vrea să fiu în China!
Îți mulțumesc, Elvira!
gratielavlad a zis
În primul rând îți mulțumesc pentru referință și pentru răbdarea de a-ți bate capul cu opinia mea!
Foarte interesantă perspectiva din care ai analizat întreaga situație. Aș putea spune că este, mai curând, o eroare semantică în toată interpretarea adevărului subiectiv și a opiniei personale.
Pot înțelege, la un anumit nivel, tot ceea ce ai argumentat… dar cred că tot îmi este foarte greu să accept ceea ce cred eu, ca individ rațional, ca fiind o simplă opinie personală.
*am stat vreo câteva minute să „rumeg” ceea ce am înțeles din articolul tău și să trec prin filtrul minții mele… și cred că în sfârșit am înțeles ce spui.
Momentul acela de „Aha!”
Da, foarte pertinentă explicația! Și să știi că asta mă face să înțeleg mai profund motivul pentru care susținem cu atâta ardoare modul derulării unei povești, în momentul în care credem în acel adevăr. De fapt, ca să îmi traduc mie, acest adevăr obiectiv este validat TOCMAI de faptul că există o credință în spate care să îl susțină… nu contează că el nu este, neapărat, cel favorabil. El este REAL într-o reprezentare mentală a cuiva. Și asta îl obiectivizează.
Greșesc?
Mi-a plăcut foarte tare dezbaterea! Chiar îți mulțumesc. E târziu dar îmi place maxim când găsesc articole care să mă provoace intelectual.
Și e rar să pot purta astfel de discuții „abstracte” cu un partener atât de pertinent!
Îți mulțumesc, Alex! Tocmai ai câștigat un abonat!
Felicitări!
Alex Popa a zis
Îmi place foarte mult modul tău de gândire și nu pot decât să îți mulțumesc eu că te exprimi în cadrul acestui blog!
„Să-mi bat capul?” Ar trebui să îți acorzi mai multă încredere, ai o gândire foarte profundă și logică.
Sunt oarecum surprins că, cineva a sesizat și sugestia mea subtilă.
Există un Adevăr Personal, dar odată ce-l fac public și-l impun altora cu valoare de adevăr, acesta își pierde sensul și devine o simplă opinie.
În momentul în care ne asumăm un adevăr personal, precum ai spus, într-o poveste de exemplu, acesta devine obiectiv doar pentru noi.
Ceilalți au dreptul să îl vadă și îl vor vedea doar ca pe o opinie.
Da, în mintea noastră el este real și obbiectiv și ca să-ți dau un exemplu de un astfel de adevăr, gândește-te la iubire.
Ea este adevărată și obiectivă doar pentru tine și faptul că tu crezi în ea, îți întărește această poziție.
Dacă cel pe care îl iubești nu te-ar iubi, iubirea ta pentru el ar fi o opinie și atât.
De aceea zic că e periculos ca lumea să se joace cu noțiuni despre adevăr afirmând că este cool să nege existența acestuia relativizându-l.
Îți mulțumesc mult, Grațiela! E o onoare pentru mine să te știu printre cititorii acestui blog!
gratielavlad a zis
Cu intarziere am revenit sa vad raspunsul tau….dar am stat cu gandul la el cateva zile.
Iti multumesc pentru tot!
Alex Popa a zis
Oh,cu multă plăcere, Grațiela! Eu îți mulțumesc!
Mirela Marin a zis
M-am ținut departe de comentarii după ce am citit primul articol de teama de a nu greși. Părerea mea este ca DA, adevărul este și trebuie sa fie obiectiv. Un fel de c.c.t.d. după enunțarea unuia, automat îl face adevăr indubitabil. Dar frământarea mea este: oare până să fie demonstrat, adevărul enunțat în primă fază, din ce categorie face parte? Este el subiectiv, și mă gândesc la exemplele date de tine cu polițiștii, judecătorii, etc. Reducând totul la persoana mea, am întâmplări adevărate, adevărul meu, pe care nu-l pot numi subiectiv doar pentru că îmi aparține, corect? El există, dar nu-l pot demonstra decât ulterior. Abia când am argumente logice, demonstrații, probe, el devine credibil.
Oricum, profund și inteligent articol! De fapt articolele. Le-am citit pe ambele dar acum nu am reușit să mă abțin de a comenta.
Felicitări!
Alex Popa a zis
Oh, nu ai de ce să te temi, Mirela. Aici nu judecăm pe nimeni și orice opinie este binevenită.
Eu sunt sigur că la tine e la fel. Se întâmplă să greșim, vorbești cu #Numărul 1 în greșeli, subsemnatul.
Opiniile tale sunt prețioase pentru mine și sunt sigur că la fel sunt pentru toți cei ce te cunosc.
Așa că aici poți spune orice, oricând și oridecâteori vei dori.
Așa este, adevărul trebuie să fie obiectiv.
Tot adevărul e subiectiv până la „dovedirea fără putință de tăgadă a acestuia”. De aceea există investigații.
Cu Adevărul Personal e o altă problemă după părerea mea. Acesta poate părea obiectiv pentru tine, dar odată exprimat el capătă valoare de opinie și nu poate fi considerat altceva decât un punct de vedere. După cum spuneai și tu, Adevărul poate fi doar Obiectiv. Dar după cum spunea Elvira, suntem oameni și suntem diferiți și subiectivi cu privire la noi înșine. Este ok să fim așa, e în natura noastră. Problema este că Adevărul nu devine și el Subiectiv odată cu noi și asta este ceea ce unii refuză să înțeleagă, Noi suntem subiectivi și NU ADEVĂRUL. Asta este opinia mea.
Îți mulțumesc mult, Mirela!