Salut!
Am avut de curând o conversație deloc satisfăcătoare (care nu-mi dă pace), cu un prieten. Partea cu „satisfăcătoare” este legată de faptul că a avut loc cu un prieten.
Țin la prietenii mei, știți și voi.
Vraiște în lume, aș numi ordinea sau mai bine zis dezORDINEA (Un salut către Georgiana de la Ordine și Dezordine), din societatea în care ne aflăm.
E oare egoismul cel ce ne îndeamnă la atât subiectivism?
E totul relativ?
Ghiciți ce!
Well, yep, nu sunt de acord!
Cu ce? Păi…
Ce pot să spun? Sunt eu…
Deunăzi am auzit o expresie. Am auzit-o de fapt de zeci, poate de sute de ori până în acel moment.
E amuzant cum lucrurile care te enervează îți dau de gândit și te fac să iei atitudine.
Am făcut din acest motiv o afirmație pe Facebook.
„Nu există adevăr care să nu fie obiectiv!”, ceea ce e în realitate reversul afirmației pe care o auzisem, „Totul e subiectiv în lumea asta!” și am cerut bineînțeles să fiu contrazis cu argumente de cei care cred altfel.
Așteptam un răspuns elaborat, argumentat…
Bineînțeles că un astfel de răspuns nu a venit. A venit însă unul cu argumente de la autoritate (Albert Einstein). Asta a fost și nu a fost surprinzător.
Sigur că mă așteptam la asta.
Ceea ce cred eu este asta:
– Majoritatea celor ce spun că adevărul e subiectiv, sunt prea leneși să gândească pentru ei și iau informații mai mult sau mai puțin adevărate și încearcă să le adapteze în susținerea „opiniilor lor SUBIECTIVE”.
Fac o paranteză și spun aici, că aceștia sunt vinovați de propria lor soartă care îi conduce inevitabil în confuzie și în disonanță cognitivă. – Afirmație pe care o susțin și o voi întări de fiecare dată. Cine nu e de acord mă poate contrazice oricând în comentarii. Și da, se acceptă și „opinii subiective”.
La afirmația mea prietenul meu a venit cu o eroare logică care afirma că „nu există adevăr obiectiv”. Răspunsul nu a venit surprinzător, că mă așteptam din partea unui relativist.
Eroarea logică constă în însăși afirmația lui.
Nu există adevăr obiectiv! – Dar acest adevăr trebuie să fie îmbrățișat de toată lumea.
Bineînțeles că acum am cerut să definim „adevărul” că omul avea probleme de logică.
După aceea a venit cu ideea de „obiectivitate subiectivă” ceea ce e o altă denumire pentru relativitate.
Aici a trebuit să sugerez faptul că doar o singură realitate poate conta, altfel ne vom afla în disonanță cognitivă și vom crede două lucruri antagonice în același timp.
Bineînțeles că a venit cu o „nouă” afirmație. „Obiectivismul e relativ” întărit de ideea că există fluctuații în orice și că universul e în permanentă schimbare, un fel de „ba pe-a mă-tii!” mai pe ocolite.
Ca urmare și din cauza faptului că nu a avut maturitatea de a da o definiție a adevărului ci decât și-a întărit afirmația cu „Adevărul este afirmația mea sinceră, chiar dacă este fals pentru alții”, am dat-o eu. Acela care nu reflectă adevărul faptelor nu poate fi adevăr. Aici am argumentat că nu pot exista două adevăruri logice.
„Eroarea lui logică îl duce automat la ideea că nimeni nu se află vreodată în eroare, că logic, toată lumea are dreptate tot timpul.
Singura bază pe care și-a susținut „raționamentul” a fost ideea că nu există adevăr absolut, lucru pe care îl afirm și eu în parte, pentru că nu poate fi demonstrat.
Dar există adevăr obiectiv precum „apa e udă” care e defapt acceptat de toată lumea, deci e obiectiv. Nu pot spune, dacă sar în apă nu mă ud că eu nu vreau.
De ce nu există adevăr subiectiv și de ce există numai adevăruri obiective?
În primul rând, în realitate pot exista trei așa-numite adevăruri, „adevărul meu”, „adevărul lui” și ADEVĂRUL. Problema primelor două este aceea că acestea sunt în REALITATE „opinii personale” și nu pot constitui ADEVĂRURI de niciun fel.
Așa-zisul „adevăr subiectiv” este după părerea mea o plasă de salvare ilogică, care vine în ajutorul nostru și ne permite judecăți de valoare asupra lucrurilor și situațiilor.
„Sunt creștin și cred că doar Yehova (YHWH) este Dumnezeu!” este un adevăr subiectiv.
Sunt musulman și cred că doar Allah este Dumnezeu!” alt adevăr subiectiv.
Adevărul subiectiv ne ajută să ne diferențiem ca indivizi, dar nu ne oferă niciodată realitatea reală, ci doar perspectiva noastră asupra acesteia.
Pentru unii este suficient deoarece îi ajută să trăiască cu ei înșiși. Nu și pentru mine!
Singurul adevăr pe care ne putem baza este acela obiectiv. În consecință definiția mea cu privire la adevăr este următoarea:
Adevărul este acela care rezultă din fapte și ia în calcul toate informațiile.
Chiar dacă aparenta problemă a lipsei de informații poate genera ”un adevăr subiectiv”, acesta nu poate exclude existența adevărului obiectiv în nici un moment și în niciun fel pentru că el este intrinsec faptelor și datelor în totalitatea lor.
În speranța că v-a plăcut acest articol, vă mulțumesc pentru lecturare și vă aștept în comentarii.
Voi ce credeți, contează ce contează sau doar ce credem fiecare individual?
Lăsați-mi OPINIILE VOASTRE pentru că acestea CONTEAZĂ și e important să ne exprimăm.
Vă mulțumesc încă o dată și vă invit să reveniți.
Succes!
Despre Mine
Contact:
Alex Popa
Scriitor, Webdesigner, Online Marketer.
Urmăriți-mă și pe rețelele de socializare.
Facebook Twitter Instagram
evaancutahamza a zis
Foarte interesant subiectul si perspectiva ta. Nu pot spune ca am o parere pe subiect, pentru ca ma depaseste, recunosc. Insa, citind articolul tau, s-a nascut o curiozitate in mine si sper sa nu te ofensez: ai terminat filosofia sau ai fost pasionat de domeniu? Nu intreb in sens negativ, dimpotriva.
Alex Popa a zis
Mulțam mult, Eva! Pftiu, interesantă întrebare…
Pasiunea pentru filosofie și în general pentru gândire
să spunem că urlă înlănțuită în mine. Da, e o pasiune ce mă consumă.😅
gratielavlad a zis
Hmmmmmmmmmmmmmmmmmm….. si as putea continua cu mmmmmm…..
Da… aici deja o dam putin in filosofie… si prefer sa o fac verbal…. si mi-ar lua pe putin o ora.
DAR (cu toate ca fara explicatiile din spate, fara context, imi este greu sa cred ca se poate intelege exact), consider ca exista un motiv pentru care ambii termeni (Subiectiv si Obiectiv) exista.
Si hai sa privim oarecum de pe pista pe care ati lansat-o voi:
Este adevarul tau despre un lucru, un adevar SUBIECTIV, pentru ca iti apartine (ce e rau in faptul ca iti apartine, nu stiu… dar mah rog, aici este despre ce poveste ai tu personala cu acest termen), exista adevarul interlocutorului tau, care este, de asemenea, unul SUBIECTIV (pentru ca ii apartine lui, este paradigma sa, partea sa de viziune) si mai exista inca un adevar SUBIECTIV al meu, ca fiinta emotionala care vede interactiunea VOASTRA. Eu pot rezona mai mult sau mai putin cu una din parerile voastre pentru ca am sau nu mai multe referinte trecute care sa se asemene informatiilor si emotiilor pe care le exprimati voi si le aduceti in scena.
TOTUSI, daca dau la o parte emotiile, opiniile mele personale, preferintele mele…cu alte cuvinte, daca ma anulez pe mine ca individ si realizez ca nu am nicio implicare in argumentul vostru, atunci pot practica NEUTRALITATEA. Si din punctul de practicare a neutralitatii, ma raportez strict la DATE mai mult sau mai putin cuantificabile.
Cand ajungem sa analizam „la rece”, excluzand factorul uman, atunci ajungem la un ADEVAR OBIECTIV.
Acum inteleg ca ar putea spune cineva ca obiectiv nu poate fi nici macar un calculator pentru ca si el a fost programat de un OM si la origine are amprenta identitatii unui SUBIECT.
De-asta zic ca totul este relativ.
DAR, totusi, din dorinta de a considera ca exista totusi neutralitate si oameni echilibrati emotional, capabili de a inhiba creierul primitiv si a activa creierul rational in luarea unei decizii, voi sustine ca exista ATAT perspectiva/adevar SUBIECTIV, cat si perspectiva/adevar OBIECTIV in ABSOLUT orice situatie :).
Alex Popa a zis
Frumos Rabinicul tău mod de a veni cu o soluție!
Da, poate fi interesantă o discuție cu o astfel de perspectivă asupra lucrurilor.
Ca om ceea ce găsesc eu interesant la adevărul subiectiv este faptul că privind totul
cu un astfel de argument, pot scăpa mai ușor de responsabilitatea de a da explicații cu
privire la propria-mi viață. Știi vorba cea mai de preț a românului, „Așa a vrut Dumnezeu!”
Îți mulțumesc mult, Grațiela!
elvira a zis
Bună Alex.
Ai ales o temă de discuție care seamănă cu rața sălbatică ce tocmai și-a uns bine penele cu propria grăsime și plutește și pe un lac liniștit dar și pe apă curgătoare învolburată. Nu mă simt în stare să filozofez dar așa, pe repede, îmi amintesc că am citit ceva ce se leagă de provocarea ta și în care se cerea să spunem dacă noi vedem curcubeul ca pe un adevăr absolut sau nu. Mă rog, ciudat.
Părerea mea este că putem vorbi de adevărul absolut dar depinde din ce poziție privești problema, obiectul, ideea. Și cine se pronunță asupra subiectului că doar știm un adevăr… adevărat (sic), suntem atât de diferiți în gândire, chiar dacă am fi din aceeași generație și aceeași școală. Sunt prea puține adevăruri absolute dar enorm de multe subiective. Pot spune că e adevăr absolut faptul că până acum nici o ființă omenească nu a trăit 1000 de ani dar când vine vorba de adevărul istoric, chiar documentat cu papirusuri, e clar că e subiectiv, relativ. Ca și comentariul meu 🤔.
Discuția va naște, dacă ai norocul ăsta, o serie de comentarii privind adevărul juridic, medical, emoțional și poate chiar teologic. Ai propus un subiect vast și alunecos, multe felicitări pentru idee!
Mă voi întoarce la articolul tău zilele următoare, sunt convinsă că vor fi comentarii cu adevărat interesante.
O duminică frumoasă!
Alex Popa a zis
Îți mulțumesc frumos, Elvira!
Așa este, cam multe adevăruri subiective, dar să sperăm că subiectul va prinde și dezbaterea va prinde și ea aripi.
Mi-ar plăcea enorm să intru adânc în subiect cu toate că pe Facebook l-am închis.
Este un subiect cuprinzător, într-adevăr.
Mulțam mult, Elvira!