
Salut!
„E o idee bună câteodată să pierdem controlul în mod controlat.”
Frustrarea e un viciu, iar un viciu, desigur, e o problemă. În România, însă, frustrarea a trecut dincolo de orice scală.
Încrederea de sine este unul din elementele absolut necesare unei vieți împlinite, fericite și/sau de succes. Problema este că această caracteristică a fericirii nu este ceva nativ, este ceva ce trebuie dobândit în timp.
(Ceea ce cred eu este că românii se simt frustrați din cauza lipsurilor, a stresului de zi cu zi, a unor vini neasumate. Frustrarea duce în mod cert la panică, iar panica duce la comportamente deșănțate gen „Familia Tradițională – Hai la Referendum, să-i facem și pe alții nefericiți ca noi!”)
Problema reală este că, frustrarea generează frustrare într-un ciclu interminabil, ceea ce înseamnă că, mulți oameni sunt condiționați la nefericire.
Adică românii sunt perpetuu dați nefericirii?
Da, pentru că prea mulți dintre aceștia (peste 50%), caută opinii care să le confirme părerile lor preconcepute, pentru ca ei să se simtă bine cu propria lor persoană.
Până la urmă, este natural ca această frustrare să conducă la o colapsare a întregului sistem de valori și sentimentul de copleșire să își facă apariția.
Acest sentiment de saturație va duce în cele din urmă la idei precum „viața nu are nici o valoare și ce rost are să continui să trăiesc pe acest pământ).
După cum am spus, acest proces se alimentează pe sine într-un ciclu interminabil, și precum într-un perpetuum mobile, dacă un fenomen extern nu va interveni, acesta nu va putea fi oprit de către cel ce îl resimte și va sfârși printr-o epuizare a energiei (v. Ce rost are viața?).
În felul acesta ajungem să îi urâm pe oameni, să îi nedreptățim și să îi desconsiderăm pentru că nu sunt ca noi. Vom ajunge astfel să alegem acele idei care ne satisfac opiniile cu privire la noi înșine, neacceptând faptul că există opinii diferite și că acestea ar putea fi adevărate, și de câte ori aceste opinii ne vor putea fi puse la îndoială, ne vom răscula încercând în cele din urmă să ne impunem cu forța.
De exemplu, gândiți-vă un pic:
Cum m-ar putea afecta pe mine faptul că două persoane de același sex se căsătoresc, să fiu fericit, dacă eu sunt tolerant și principial?
Care este acel principiu care interzice ca două persoane de același sex să dezvolte sentimente romantice reciproce?
Ce anume ar putea împiedica din punct de vedere fundamental două persoane de același sex, să se iubească reciproc?
Sociologul Peter Berger ne spune:
„ Spre deosebire de marionete noi avem posibilitatea de a ne opri, să privim în sus și să observăm mașinațiunea prin care am ajuns în acel punct. În acest fapt se află primii pași către libertate.”
Avem de ales dragilor, vestea bună este că există soluții veridice la insolubila nefericire, soluții pe care le putem primi/accepta și că există lucruri care NU NE PLAC în lume și că acestea în realitate nu pot avea nici un efect asupra noastră sau asupra modului nostru de a vedea lumea.
Da, există soluții iar vestea minunată, EVANGHELIA dacă vreți, este aceea că depinde în totalitate de noi să fim fericiți.
Ignoratio elenchi
Luând în considerare teza propusă de principiul care spune că toți oamenii sunt egali (în fața Domnului, să zicem), aceștia, au dreptul „să aleagă” pe cine și cum să iubească și cu siguranță au dreptul să se căsătorească, cu cine vor. NIMENI (nici chiar Dumnezeu), nu poate impune unora lucruri împotriva voinței explicite a acestora în acea privință, fără a încălca acest PRINCIPIU. De fapt, chiar Dumnezeu afirmă că oamenii toți au libertatea de a-și trăi viața conform propriilor lor principii. „Nu am auzit pe nimeni protestând pentru a desființa creștinismul”. Dacă încercăm să ignorăm drepturile altor oameni propunând alte teze precum cele promovate de diferite religii sau culte, nu facem decât să ne păcălim pe noi înșine. Ceea ce decidem noi că e tabu, nu produce inexistența acelor lucruri ci doar ignorarea lor. Astfel dacă venim cu idei religioase să INTERZICEM lucruri celor care sunt diferiți de noi, eu cred că problema este a noastră și nu a celor diferiți de noi.

1. Soluția este să ne schimbăm noi și nu să încercăm să îi schimbăm pe ceilalți sau lucrurile care nu pot fi schimbate (logic).
(Există ideea aceasta „perfect adevărată” că „unii” după ce se îndrăgostesc de cineva, încearcă să schimbe felul de a fi al persoanei respective deși s-au îndrăgostit de aceasta exact așa cum era.
E inutil, odată ce încercăm să schimbăm felul de a fi al cuiva, ne vom confrunta cu rezistență și reacții legitime precum divorțul din partea acestei persoane).
Revenind la subiectul de azi, încrederea de sine și luând în considerare ce spune Peter Berger, chiar putem alege să ne schimbăm opiniile și să ne modificăm în esență modul de viață sau putem să ne încredem în niște idei preconcepute ca, cele biblice, proliferate de niște oameni ignoranți din urmă cu 2000 sau chiar 4000 (asta presupune Biblia), ani.
Avem de ales între RAȚIUNE și IGNORANȚĂ.
Religia spune că știe tot și că nu e nevoie să demonstreze nimic, tot ceea ce spune e adevărat și Dumnezeu e axiomatic.
De aceea, tot ceea ce propune Dumnezeu e drept și adevărat.
Rațiunea ne spune însă că e nedrept să-i negi iubirea cuiva.
Între astea două, pe cine alegem?
Având în vedere că societatea modernă e fundamentată în cea mai mare parte pe rațiune, mă bucur să spun și să susțin că a doua variantă este cea pe care majoritatea oamenilor o vor alege.
Astfel, apelând la logică, e rațional să acceptăm faptul că există lucruri în afara controlului nostru și că e bine să nu încercăm să controlăm totul.
Ceea ce rezultă din asta este în primul rând o creștere sau cel puțin nu o scăderea a încrederii în propria persoană, izvorâtă din încercarea de a controla lucrurile.

2. Este bine să evităm să controlăm totul și ca atare este bine să ne asumăm lucrurile pe care nu le putem controla. De aceea este bine să ne asumăm faptele care ne privesc.
(Uitați care e problema celor care se încred mai degrabă în religie pentru a-și conduce viața, aceștia sunt imorali/păcătoși și nu vor să-și accepte condiția, vor să o arunce în spatele altcuiva, ce bine e că îl avem pe Isus!
Ce e mai imoral și ma rușinos decât neasumarea responsabilității faptelor. Ce e mai imoral decât să pretinzi amnistie asupra faptelor tale imorale și complet diabolice (presupun)?
Ce anume e mai nedrept decât să rănești pe cineva și în baza credinței tale să spui, „Isus mă iartă, așa că nu ți-am făcut nimic!”?
E oribil să gândești așa, absolut abominabil.)
Toată frustrarea este generată de lipsa unor rezultate conforme punctelor noastre de vedere deja formate, ceea ce înseamnă că vine din prejudecăți.

3. De aceea, dacă vrem să fim împăcați cu noi înșine și cu lumea, este bine să nu ne formăm prejudecăți în privința oamenilor.
Oamenii nu sunt perfecți.
Gândurile noastre negative în ceea ce îi privește pe ceilalți se transformă în gânduri negative asupra noastră deoarece îi vom compara cu noi și ne vom compara automat cu ei, ceea ce va contribui la stresul deja acumulat și la o perpetuare a ideilor negative.
Priviți partea bună a oamenilor și nu îi mai judecați după cum ați vrea voi să fie, ci ajutați-i să fie numai dacă ei vor și vă solicită asta.
Fericirea este ceva atât de sensibil. Cere atât de puțin și totuși atât de mult.
Cei mai mulți dintre noi o căutăm în lucrurile exterioare și nu o găsim, intrăm în panică și chiar disperăm, căutând-o.
Este o idee pe care nu o vom găsi în cărți, este răspunsul nostru la viață, este ceea ce ne alimentează pofta de a trăi pe această planetă.
Privind lucrurile obiectiv, foarte rar vom greși. Asta înseamnă că de cele mai multe ori vom avea parte de succese, privind lucrurile așa cum sunt ele și acceptându-le ca atare.
Este bine să schimbăm lucrurile care nu ne plac, dar a încerca să schimbăm lucrurile care nu se află sub controlul nostru este o idee nefastă.
Astfel, de ce să ne îngrijorăm cu privire la lucrurile pe care nu le putem schimba?
Așa aducem frustrarea în mintea noastră, și, grijile și bolile tot așa le invităm în corpul nostru, îngrijorându-ne pentru ceea ce nu poate fi schimbat.
Și pe de altă parte, dacă putem schimba lucrurile, le putem schimba așa că e irațional să ne frustrăm cu privire la acestea pentru că le putem schimba.
Maya Angelou ne recomandă să ne schimbăm atitudinea în ceea ce privește lucrurile pe care nu le putem schimba.
Ca să concluzionez acest articol, căruia sper că i-ați rezistat (și vă mulțumesc mult pentru asta), vă spun că este bine să ne pierdem controlul din când în când, adică să sperăm la mai mult decât putem realiza, așa are loc progresul, pentru a ne elibera de frustrare în mod controlat, obiectiv și rațional.
Când nivelul frustrării și a stresului este prea mare însă, cel mai bine este să ne îndepărtăm într-atât de ceea ce ne afectează încât să putem privi situația în ansamblul ei și să determinăm ce este de făcut și cum putem să ne eliberăm de povara ce ne stă pe umeri în acel moment.
Așadar, pentru a ne mări încrederea în propria noastră persoană și pentru a deveni fericiți, sunt necesare următoarele:
1. Să acceptăm faptul că nu-i putem schimba pe ceilalți și ca atare să luăm atitudine cu privire la propriul nostru comportament, schimbându-ne noi înșine.
2. Să evităm să controlăm totul acceptând faptul că există lucruri care se află în afara controlului nostru.
3. Să ne eliberăm de prejudecăți în privința oamenilor, acceptând faptul că aceștia sunt individualități separate care se pot schimba singure dacă vor vrea.
Cam atât pentru acest articol.
Vă mulțumesc încă o dată și vă rog ca dacă aveți întrebări, obiecții, sugestii sau idei propriii în privința celor adresate în acest articol să nu ezitați să comentați.
O zi bună până data viitoare!
Succes!
Spune-mi ce crezi...