
Salutare, dragilor! Sunt bucuros azi, că nu… Doar este 1 Iunie și deci ziua mea… 🤡 🤡 🤡 deși sunt născut în Decembrie. Astăzi m-am hotărât să abordez un subiect despre care am mai vorbit pe acest blog, NEGATIVISMUL, bre și NECESITATEA UNOR PRINCIPII SOLIDE în viețile noastre.
Negativismul zilelor noastre, după părerea celor mai mulți dintre psihologi (cu toată neîncrederea ce le-o port), a atins puncte neatinse decât poate în Evul Mediu. Asta nu doar că e alarmant, e dramatic pentru că, nu ne dăm nicio șansă, și cred eu, anunță zile încă și mai grele.
De ce? Dacă te-ai întrebat asta, e articolul cel mai potrivit pe care îl poți citi azi.
Te asigur!
Am scris un articol cu ceva timp în urmă, în care afirmam implicit că o persoană de 16 ani este un copil și ar trebui să discute doar teoretic despre sex. NO SEX POLICY.
Mi-am primit câțiva bobârnaci și asta mi-a dat de gândit.
Într-o lume în care discutăm de pansexuali și libertinaj ca despre bomboane, nu m-ar mira ca mâine-poimâine să discutăm de înființarea comunelor lui Dostoievski (nu că pansexualismul nu ar permite asta deja), și să ne dedăm la crime pentru a pune în gură o bucată de pâine mai mult (nu că asta nu s-ar întâmpla deja).
Creștem noi și noi generații de oameni ahtiați după senzualism și materialism și această situație este accentuată de existența unui negativism feroce care ne împiedică să vedem și ne face să ne mulțumim cu mai puțin.
Ne întrebăm de ce fete de 15-16 ani se află gravide în plină copilărie și de ce fetițe de 12 ani imită târâturi pe care le văd la TV dansând senzual (îl amintesc aici pe Dorian Popa care după părerea mea și-a dat măsura imbecilității de care suferă, când a chemat pe scenă o fetiță de vreo 7 ani să danseze twerk pentru el imitând, probabil ce a învățat în casă), și transmițând în trupurile lor încă nedezvoltate complet senzații complexe pe care nu ar trebui să le aibă la vârsta lor îi stimulează psihologic creând în mintea lor idei negative care le vor crea mentalități în conformitate cu acestea, negative.
Apoi ne întrebăm de ce copii sunt depresivi la vârste din ce în ce mai fragede și de ce unii dintre ei fug de acasă.
După care, când și-au distrus copilăria, îi întrebăm de ce sunt atât de negativi.
Asta este tragic!
CINE E DE VINĂ?
Aici nu voi avea nici o problemă să identific principalii vinovați, no, în niciun caz
Societatea? Să fie mediul înconjurător de vină?
Tehnologia? Faptul că mijloacele tehnologice au ajuns la culmi impresionante și ușurința cu care dispunem de lucruri, ne sporește mult confortul și deci lipsa de griji, neglijența, devin și ele ceva mai pregnante și ne afectează viața este în mod indubitabil adevărat, ne pot face să credem că avansul tehnologic este de vină. Să fie tehnologiile de vină?
Nu-mi spuneți, cel mai probabil ANTURAJUL ESTE DE VINĂ.
Așa este?
No-nope!
După părerea mea părinții sunt de vină pentru creșterea deviantă a copiilor lor și doar ei, toate celelalte cauze „ajutându-i din plin” la îndeplinirea acestui deziderat.
SIGUR ALEX, DĂ VINA PE PĂRINȚI, dar tu știi că ei nu sunt de vină, fac și ei ce pot!
Haideți să ne jucăm acum…
Eu cred în primul rând că părinții nu fac tot ce le stă în putere pentru o creștere sănătoasă a copiilor lor.
Părinți, de ce țipați? De ce îi acuzați pe copii? De ce sunteți agresivi în fața lor? De ce îi abuzați emoțional acționând negativ de față cu ei?
De ce sunt părinții vinovați?
Copii învață copiind modelele de comportament din jurul lor și este cu neputință ca aceștia să nu fie influențați de comportamentul părinților/tutorilor lor.
După părerea mea, copii vor fi influențați și vor adopta, în mod inevitabil, mentalitatea pe care aceștia le-o insuflă și pe care le-o arată.
De aceea eu dau vina pe mentalitatea pe care cei mai mulți o au, și da, lipsa educației joacă un rol fundamental în asta, dar nu acum, nu când toată lumea se poate informa cu atâta ușurință. Și mai ales, nu acum când toți și toate stau pe rețelele sociale și își educă progeniturile să le urmeze exemplul.
Părinții ar trebui după părerea mea să se gândească mai mult la copii lor și la felul cum modul lor de gândire îi influențează pe aceștia.
Ce e de făcut în opinia mea?
O infuzie de optimism pe tot parcursul copilăriei ar duce la dezvoltarea unui caracter solid și sănătos.
Cum facem asta?
Prin insuflarea (nu vorbesc de ceva superficial aici, copilul va învăța ce îi arăți, dacă nu îi arăți nu va învăța), unor valori sănătoase.
Este atât de simplu și după părerea mea ORICINE poate face asta.
Pentru asta, desigur este nevoie ca în primul rând tu însuți, în calitate de părinte să fii deprins cu astfel de gândire bazată pe astfel de valori.
Despre ce valori vorbești, Alex?
Am să-ți dau o singură valoare pe care dacă le-o arăți zi de zi copiilor tăi, acestora le va fi ușor să le prindă înțelesul și celorlalte.
Onestitatea
Este valoarea căreia toate celelalte i se subordonează și ne vorbește despre noi și ne determină fiecare acțiune pe care o avem de-a lungul întregii noastre vieți.
Ce înseamnă asta?
VALORI
Adevărul
Bunătatea
Empatia
Compasiunea
etc.
Toate aceste valori dacă vor fi aplicate în viața oricui, vor conduce la creșterea respectului de sine și implicit la o stare de optimism sănătoasă.
În ziua de azi, după părerea mea, există un respect de sine prefăcut pe care majoritatea îl adoptă pe baza unor principii proprii și unor drepturi superficiale pe care și le arogă cel mai adesea în mod nejustificat.
Mulți zic că „fiecare are propriile lui valori”, asta este un fel de gândire new age care fără greșeală va duce la o ruinare a eului propriu.
Există un set de valori așa-numite universale de la care cei mai mulți dintre tineri fac rabat și pe care le iau în derâdere înlocuindu-le cu idei culese de la unul și de la altul, dar nu vă înșelați, vă garantez că de fiecare dată când veți încălca vreuna din valorile de mai sus, în subconștient, stima de sine vă va scădea.
Adevărul
Când ați spus adevărul ultima dată? Când s-a întâmplat asta?
Știu, aproape toată lumea se laudă că este de partea adevărului, dar câți dintre noi nu mint?
Știu… TOATĂ LUMEA MINTE! – Mă simt jignit și nu pot să înjur. Nu, nu toată lumea minte, dragilor!
Câți dintre noi nu acționează cu nepăsare în ceea ce îi privește pe semenii lor? Câți nu mint și nu înșeală pentru diverse câștiguri?
Gândește-te numai la un singur lucru. Doi tineri se căsătoresc și-și jură credință și iubire veșnică… și-apoi…
Apropo credința și iubirea sunt și ele valori/principii.
Ascultați-mă, iubirea înseamnă SACRIFICIU și nu Negociere, Iubirea nu este o afacere în care se fac schimburi de mărfuri, dar în fine, în superficialitatea lor, oamenii se căznesc să-și găsească o fericire rapidă, crezând că deîndată ce o vor avea, totul va fi isprăvit. Nu vor mai trebui să se gândească la asta, se vor putea bucura în tihnă de fericirea lor.
Apoi, pentru că este ceva clădit în chip ușuratic și pe motive proprii și nu pe principii solide, demne de laudă, fericirea se va destrăma asemeni unui castel de nisip lovit de valurile mării. Și atunci, aceștia vor începe să alerge hămesiți după fiece bucățică de „bucurie” pe care ei o vor vedea în orice lucru care se conformează ideilor pe care și-au clădit caracterul, aruncându-se în felul ăsta într-un cerc vicios și infinit spre ruina lor.
Bunătatea
Câți dintre noi arată amabilitate în fiece situație, câți dintre noi vin în ajutorul celui aflat în nevoie de mângâiere și de un cuvânt bun?
Empatia și Compasiunea se subordonează bunătății care dacă este manifestată nu le va neglija pe celelalte două.
Ce se întâmplă?
Dacă părinții vor manifesta astfel de valori în viața lor, copii vor crește abili din punct de vedere emoțional și intelectual.
Voi, părinții, sunteți modele pentru copii voștrii și este bine să fie așa, că oare cine i-ar putea iubi mai mult…
Învățați-vă copii cum să gândească și cum să acționeze, pentru că de asta va depinde modul în care se vor simți.
Dacă în calitate de părinți veți compromite aceste principii în ochii copiilor voștrii, asta le va schiloda caracterul și personalitatea creându-le idei nesănătoase care vor duce la o înțelegere greșită a relațiilor cu societatea și implicit la o aplicare greșită a acestora în propria viață.
Așadar, negativismul este generat după părerea mea de o neglijare a unor valori sănătoase din partea părinților. Apoi, dacă e să identific un singur factor care înlăturat să ducă la o îmbunătățire a respectului de sine, acesta este Negativismul.
Problema care însă se poate ivi este că am putea scăpa de negativism mințindu-ne, lucru care, după părerea mea ar putea duce la o scădere și mai drastică a respectului de sine.
Doar cultivarea unor principii precum cele de mai sus va conduce la înlăturarea eficace a negativismului.
Fiți principiali, veți avea numai de câștigat!
Astfel, dragilor, dacă doriți ca aceia pe care îi iubiți nespus, să se dezvolte sănătos, optimiști și să vă mulțumească mai târziu, generați în ei principii și valori precum cele despre care am vorbit.
ATENȚIE!!!
Ambiția nu este un principiu solid și este de preferat, în opinia mea, să fie scoasă din educația copiilor deoarece îi va face veșnic nemulțumiți și de aici nefericiți.
În speranța că acest articol va plăcut, și mai cuseamă ați învățat ceva din el, vă mulțumesc și vă invit în comentarii să îmi lăsați opinia voastră privitor la negativism și la principiile care ar putea înlătura acest defect din gândirea noastră și a copiilor noștrii.
Succes!
Mirela Marin a zis
Ai dreptate dar nu chiar sută la sută.
Chiar și oamenii mari (părinții) au circumstanțe atenuante. 🙂
Din exemplul personal, am transmis copiilor principiile acestea, adevărul, empatia, compasiunea, valorile, dar … există un „dar”. Sunt excepții, mici, foarte mici, dar ele există, de la conduita generală, de la cum sunt în general, ca om, ca educație etc., datorate societății, condițiilor impuse sau create de aceasta. Poate că, chiar și vârsta are o contribuție. Acționezi/reacționezi atunci, atipic, contrar felului de a fi și, constați că exact asta ține minte copilul. E adevărat, asta nu influențează ( ca și la părinți) caracterul, conduită general/ă, dar mă întreb dacă nu e vorba de genele moștenite sau, de educație.
Oricum, e mult de discutat pe marginea subiectului.
Felicitări pentru articol, reușit, la obiect (subiect)!
La mulți ani tuturor copiilor!
Alex Popa a zis
Mulțam, Mira!
Oamenilor le pasă tot mai puțin și unii chiar zic că familia e ceva de domeniul trecutului.
Circumstanțe atenuante…
Ți-aș acorda acest punct și nu aș face-o, dar după cum spui, subiectul e unul vast și am scris un articol destul de scurt ca să îi pot cuprinde toate caracteristicile.
Opinia ta e de luat în considerare și cu siguranță mă voi gândi la ea.
Răzvan a zis
Mi-am judecat parintii, pana am acceptat ca ei doar au facut tot ce au stiut mai bine.
Sunt oameni simpli 🙂
Asa este, la 15-16 ani tu nu ai discernamant sa iei decizii si e nevoie de sustinere, dar… Mă rog, mie îmi pare că noul val de parenting e un fel de fabrică de pămpălăi, dar asta e alta discuție.
Alex Popa a zis
Well, cu new age-ul ăsta multe idei năstrusnice au fost adoptate ca „evoluție”.
Aș avea atâtea de spus despre subiectul ăsta…
În Spania modalitățile de educare a copiilor sunt, după părerea mea, adevărate tragedii. Nici nu îți poți imagina…
Mulțam, Răzvan!
Elvira a zis
Foarte interesant. Și util. Un subiect care ar necesita discuții mai ample la o cafea, o bere, ceva!
Problema părinților este că au cedat terenul fertil din educație, că dau prea mult material și prea puțin spiritual, emoțional, copiilor lor. Spui foarte bine că iubirea nu înseamnă negociere. Ei bine aici e o mare bubă în educația de azi, totul se negociază, mai ales financiar. Și mai au o vină părinții, cea legată de relația cu școala unde ori se impun, ori se supun fără crâcnire. Din păcate anturajul părinților, al copilului și sistemul educațional dezastruos de la noi se unesc și rezultatele se văd. Fiecare, părinte și copil, se vede agresat în felul lui.
Este o combinație complicată de știința de a fi părinte bun, de genele care se mai amestecă aiurea uneori, de anturajul din copilărie și apoi modelele profesorilor. Fiecare copil e un melanj pe care nu-l poți ghici când îl concepi (încă) așa că e greu să dai vina doar pe una din părți. Oricât de dedicat ai fi ca părinte, uneori matrița nu e cea corectă. Sau nu e cea dorită de părinte și crede că o poate modifica după crezul lui.
În multe cazuri părinții nu vor să aplice ce le-a fost lor dat să suporte de la părinți dar nici nu cântăresc cât au greșit aceștia și cât a fost corect.
Pe de altă parte, istoric, chiar și educația copiilor de către familie a fost ca o roată. Sperăm ca și cea de azi să se învârtă spre bine.
Alex Popa a zis
Numai că roata nu se prea învârte, nu? Că părinții sunt tot mai prinși în nevoia lor de a trăi în mizeria gândirii lor superficiale și își educă, copii cu lingurița. Nimeni nu mai trăiește pentu copii, suntem în CARPE DIEM, Elvira, unul prost înțeles și într-un egocentrism perpetuu al celor ce se decid să aibă copii, unul care se transmite de fiecare dată mai departe.
Asta este cauza înghițirii pe nemestecate a tot ce vine din vest. O mentalitate săracă spiritual care țese în jurul tuturor o pânză de păianjen din care puțini scapă.
Când am spus că părinții sunt vinovați, nu a fost nevoie să iau în considerație situația lor, pentru că ei decid să procreeze și copii sunt inocenți de propria existență.
După părerea mea, este egoismul părinților cel ce le mutilează existența copiilor.
Spun asta nu cu pizmă, deloc, am fost crescut sănătos de mama, dar trebuie să văd obiectiv lucrurile și înțeleg perfect punctul tău de vedere, care are o parte de adevăr în el și îți mulțumesc pentru concretețea argumentelor tale, dar la o analiză mai aprofundată, acestea cad și apar ca posibile doar în cazuri particulare.
Îți mulțumesc, Elvira!