Cu ceva timp în urmă am scris un articol în care sugeram sau chiar afirmam că suntem cu toții vânzători pe tot parcursul vieții noastre. No, nu mi-am scimbat opinia, simt doar nevoia de a o nuanța un pic.
Ideea pe care vreau oarecum să o subliniez este următoarea:
– Exact ca în viață, este bine ca atunci când căutați să vindeți ceva să nu vă împiedicați de refuzuri. Paralela cu viața s-ar putea releva în privința refuzurilor primite în dragoste. Refuzuri și dezamăgiri am avut cu toții dar acest lucru nu ne-a oprit în căutările noastre.
Luați refuzurile ca pe lecții din care să învățați despre preferințele oamenilor și nu-i învinovățiți pe aceștia. Sigur, este mai dificil să priviți un ”Nu” ca pe ceva pozitiv și indiferent de cât de des se întâmplă să primim câte un exemplar din acesta, parcă tot nu ne cade bine. De aceea spun, încercați să învățați despre oameni, despre caracterul acestora și despre ce anume îi motivează pe aceștia.
Cum puteți să faceți față refuzurilor
Nu e adevărul, doar păreri
Antreprenorii sunt oameni care evoluează într-o lume foarte competitivă, cea a afacerilor. Aceștia sau mai bine spus voi, ați face bine să știți că în calitate de antreprenori, în ciuda tuturor șanselor și a concurenței va trebui să fiți suficient de perseverenți pentru a continua să vă duceți la îndeplinire scopurile.
Este de asemenea un lucru bun pe care ați putea să îl învățați faptul că atunci când cineva vă spune că ceea ce vă propuneți este imposibil de realizat, este doar opinia persoanei respective. Un proverb pur românesc și anapoda ca mai toate proverbele românești este acela care spune că ”atunci când doi îți spun că ești beat, te duci și te culci”. Sigur, reacția mea imediată de fiecare dată când aud proverbul acesta este să întreb, ”cu cine?” dar, este esențial su nu vă lăsați influențați de opinia celorlalți în ceea ce vă privește. Cei mai mulți dintre oameni dau curs opiniilor persoanelor din jurul lor și adesea aceștia se lasă conduși de opiniile altora cu privire la ei, dar acest lucru se întâmplă de cele mai multe ori, din cauza faptului că persoanele în cauză sunt slabe, nu au încredere în propria persoană și simt nevoia unor opinii externe. Nimeni nu vă cunoaște mai bine ca voi înșivă (cu excepția Lui Dumnezeu binențeles), așadar încredeți-vă în voi, nu cu obstinație și nepăsare ci cu logică și analiză.
Nu permiteți opiniilor celorlalți să vă scadă încrederea în voi înșivă, o opinie este bine venită atâta timp cât această își păstrează statutul constructiv altfel o respingere categorică a acesteia se impune. Amintiți-vă că de multe ori oamenii își revarsă propriile frustrări asupra celor ce-i înconjoară în încercările lor de a scăpa de propriile complexe și din propria distopie.
De aceea, atunci când cineva vă spune că vă înșelați dovediți-le contrariul. Nu, procedând astfel nu înseamnă neapărat că cedați unor presiuni și nici că le faceți vreo favoare, înseamnă doar că din când în când și doar când considerați de cuviință, este bine să le dați oamenilor peste nas. Făcând asta, vă veți crește încrederea în propria persoană dar în același timp veți crește și încrederea celorlalți în voi și totodată veți oferi un exemplu acestora din urmă.
Jules Verne, cu siguranță ideile sale au controversat și probabil au provocat opinii sarcastice și chiar de batjocură dar astăzi putem observa cum ”de la pământ la lună” a devenit ”un simplu drum” și cum submarinul din ”30.000 de lege sub mări” este ”doar o mașinărie de transport”. Ideea este că deși ați putea părea caraghioși în ideile voastre, este bine să aveți încredere în ele deoarece oamenii care sunt înaintea timpurilor lor vor fi întotdeauna controversați. În caz că oamenii râd de ideile voastre, ceea ce aveți de făcut este să vă întrebați dacă nu cumva v-ați exprimat voi într-un mod prea sofisticat încât aceștia să poată cuprinde conceptele acelor idei și oamenii nu au putut înțelege care vor fi beneficiile lor sau poate, posibil, ideile voastre sunt cumva prea revoluționare. Desigur, există posibilitatea ca ideile voastre să fie pur și simplu absurde, în cazul acesta veți știi cu siguranță înaintea oricui, dar, ceea ce este extrem de important este să vă asumați, asumați-vă ideile și consecințele acestora înainte de a le exprima. Ceea ce vreau să spun este să evitați să-i acuzați pe ceilalți pentru faptul că vă refuză sau vă pun la îndoială capacitatea de a realiza ceea ce vă propuneți. După cum spuneam, oamenii nu prea au încredere în ei înșiși.
Este bine să realizați faptul că ideile noi, revoluționare vor fi întotdeauna cu greu acceptate, oamenii sunt în general conservatori și legați de tradiții și obiceiuri mai ales în România, de aceea mulți vor accepta cu greu schimbarea.
În concluzie, mai bine decât să respingeți întru’ totul refuzurile sau opiniile negative ale celorlalți este să le îmbrățișați și să învățați din ele. În felul acessta vă veți întări încrederea în voi înșivă și veți reuși în ceea ce vă propuneți.
Succes!
Spune-mi ce crezi...