Credință vs autocompătimire

Salut!

Se spune că ”ce e prea mult, niciodată nu e bine”. Acum, mă gândesc că Dumnezeu (pentru alții, natura), permite un echilibru între ceea ce ni se întâmplă ”în bine” și ceea ce ni se întâmplă ”în mai puțin bine”.

Este interesant proverbul cu ”roata se-ntoarce”, pentru că, dacă ne gândim mai bine, Biblia însăși ne spune ”Aruncă-ţi pâinea pe ape și după multă vreme o vei găsi iarăşi! Împarte-o în şapte şi chiar în opt, că nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ” (Eclesiastul 11:1-2).

Ce înseamnă asta pentru noi, toți?

Eu cred că de fapt este un îndemn la cumpătare și la decență. Este totodată o mângâiere în legătură cu faptul că există speranță, noi nu cunoaștem căile Domnului, de aceea, atunci când apar dificultăți, e bine să ne gândim că un echilibru va fi restaurat și binele va reveni în viața noastră.

Nu, nu mă înțelegeți greșit, nu am devenit religios, e încrederea mea în Dumnezeu. Din punct de vedere psihologic, necazurile adesea, sunt devastatoare însă, cei încercați recunosc acest echilibru, ei știu că nici o încercare nu e veșnică.

De aceea, este o idee bună să nu exagerăm în nici o privință pentru că dacă, bețivul nu ar bea până se îmbată, el nu ar fi numit ca atare. Exagerarea în orice privință este dăunătoare.

Mă gândesc că, dacă am aborda dificultățile cu o logică constructivă, am da mult mai puțin de lucru medicilor. Necazul este că majoritatea, tratăm dificultățile cu îndârjire și implicare posesivă față de ceea ce ni se întâmplă, negativ, mai ceva ca atunci când câștigăm la lotto.

Amicul meu, Shaggy spune, în melodia lui ”Why me lord”, în felul următor:

”As soon as people reach in a 

Bad situation they start to call on God

Ha haa haa

You should remember God in your everyday nuance

Not just when it gets bad you know what it is”

”De-ndată ce oamenii ajung

La rău, încep să strige către Dumnezeu

Ar trebui să vi-l amintiți pe Dumnezeu în fiecare zi

Nu numai când dați de greu

Refrenul este ”Why me Lord?”, ”De ce eu, Doamne?”

Ce ne spune nouă, prietenul Shaggy câteva versuri mai jos?

Că avem șansa noastră și să nu ne plângem ci să facem tot ce putem pentru a reuși cu onestitate și dreptate.

Ideea mea despre șansa de care vorbește Shaggy în subsidiar, este aceea că ne putem întrece unii cu alții în compătimiri de sine dar atâta timp cât facem asta, șansa aia stă ascunsă și noi o vom rata.

Echilibrul de care vorbeam la început, se află în tot ce ne înconjoară, cu atât mai mult acesta, se va manifesta în viața noastră de zi cu zi.

Acum, mie mi se pare nedrept să ne pierdem speranța  în fața ”nedreptăților vieții”. Aici nu mă refer numai la negativitate ci mai ales, la voluptatea auto-compătimirii. Compătimirea este arma omului slab, lipsit de încredere în Dumnezeu și în el însuși!

Pauzăăă! Să știți că aud ecoul..

”Păi cum, fără încredere în Dumnezeu?!, românii formează un popor credincios, or fi românii slabi dar ei au încredere în Dumnezeu!”.

No, mă îndoiesc că toți aceia dintre români, care spun că sunt credincioși, chiar și sunt. Românii sunt religioși, ceea ce e diferit de credință și denotă o ipocrizie specifică..

Într-o concluzie largă, aș conchide în felul următor:

– Lucrurile sunt în permanentă schimbare și cum spunea prietenul meu Dr. Who, ”nimic în univers, nu rămâne la fel, nici măcar pentru o secundă, ci totul este într-o perpetuă schimbare”.

Supărările nu ne pot ajuta cu nimic iar o plângere de milă, îndreptată către oricine, va dărâma și mai mult. Este important să știm asta și să mergem înainte că oricum suntem împinși într-acolo.

Succes!