Salut!
Încep acest articol cu subiectul în gând și atât, nu am un început formulat deja în minte, de aceea voi considera că am început deja articolul. Am vorbit de atâtea ori în cadrul acestui blog despre Paralizia Analizei (atunci când analiza pare că nu se mai termină iar subiectul consideră că nu poate începe ceea ce are de făcut pentru că mai sunt lucruri de planificat) deoarece este un subiect important care nu de puține ori pune capăt proiectelor multora dar ceea ce mă interesează să discut astăzi se referă la ”Scuzaci” (cei care caută motive să se scuze oridecâteori nu duc un proiect la bun sfârșit din diverse alte motive decât planificarea minuțioasă a proiectului).
Privesc în jur (în România) și văd peste tot învinși, uh..
E oarecum amuzant pentru că îmi amintesc de Emil Constantinescu ”învinsul sistemului”. Dar e trist și mă scoate din minți faptul că pentru lucruri esențiale se găsesc motive de neîndeplinire. Sunt sigur că fiecare dintre noi cei care am trăit câțiva ani și sub comunism dar care ne-am format după ’89 vedem în jurul nostru oameni a căror viață putea fi atât de strălucitoare chiar și doar cu decizia de a lua atitudine și a duce la bun sfârșit ceva pentru ei înșiși.
Aceștia sunt aceia al căror slogan este ”Nu Pot și Nu Știu”, cei care nu își ating nici un obiectiv în primul rând pentru că nu își propun unul, cei care își plâng permanent de milă și dau vina tot timpul pe soartă, pe Dumnezeu, pe Diavol, pe familie, pe cei din jur, pe poștaș și pe Băsescu (motivul preferat).
Îmi amintesc apoi de mulți alții care au trăit în același mediu dar care au reușit să își planifice succesele și chiar să și le ducă la bun sfârșit cu toate că acestea aparent erau de neatins.
Problema
Din proprie experiență cu mulți Scuzaci pot defini cu ușurință comportamentul acestora. Cei care nu își ating niciodată obiectivele abordează cu mult entuziasm ceea ce au de făcut după care pe măsură ce timpul trece entuziasmul scade și este înlocuit de plictiseală (un fel de rutină auto-indusă mental), ceea ce duce la un blocaj. Blocajul apare ca urmare a faptului că deși entuziasmul de început este cât se poate de real prima întrebare pe care aceștia și-o pun încă dinainte de a face primul pas este ”Ce fac dacâ nu reușesc” și încep să caute motive de nereușită, în consecință ei pornesc setați pe nereușită.
Spre deosebire de Scuzaci, cei care tind să își atingă cele mai multe dintre obiective știu că a porni cu un entuziasm exagerat în atingerea oricărui obiectiv poate reprezenta un pericol inutil deoarece entuziasmul este extrem de volatil în focul încercărilor și al obstacolelor. Ei știu că studierea și organizarea obiectivelor reprezintă timp câștigat, de aceea nu ezită să se pună pe planifcat drumul către succes. Odată întocmită ”harta” către atingerea obiectivului aceștia nu se mai opresc decât după îndeplinirea cu succes a ceea ce și-au propus. Un lucru important de care aceștia sunt conștienți este faptul că succesul este ca un drog și că trebuie să devină din ce în ce mai buni în obținerea acestuia.
Soluția
Cei care se află în situația de a putea fi numiți Scuzaci ar face bine să citească în continuare știind că intenția mea nu este să îi critic pentru că îi înțeleg și de aceea le ofer ajutorul meu.
Începeți cu obiective mici pe care le puteți îndeplini ușor (sunt sigur că mulți dintre voi aveți experiența eșecului dar întoarce-ți oglinda și priviți eșecurile ca momente din care ați învățat și din care ați căpătat experiență). Propuneți-vă de exemplu să citiți o carte (aah știu, e ușor ziceți voi de citit o carte, este însă nu pentru toți dintre noi) azi. Luați pauze mai mici de o oră și nu la distanțe mai mici de două ore. Este simplu de realizat acest obiectiv dar modul în care timpul trece astăzi îi poate pune pe mulți în dificultate.
Cartea nu e necesar să fie foarte stufoasă ci doar să fie utilă, beletristica nu intră în calcul.
Veți observa o satisfacție foarte mare după realizarea acestui obiectiv simplu. Continuați și stabiliți-vă un alt obiectiv după același model fără să trișați, țineți-vă de realizarea obiectivelor până ce acestea vă va intra în reflex. Veți vedea după realizarea câtorva obiective mai dificile că veți începe să vă planificați evenimentele și viitoarele succese din propria viață foarte natural și cu multă ușurință.
Este la îndemâna tuturor să devină din ce în ce mai îndemânatici în crearea propriilor succese, de aceea începeți de acum.
Succes!
Spune-mi ce crezi...