
Salutare, lume-lume!
Vin la voi, dar cu vești bune
Anul acesta, s-a anunțat încă înainte de a-și intra în drepturi ca unul frumos, plin de oportunități și de tumult, de dragoste și de pasiune care să ne inspire pe fiecare dintre noi să devenim mai buni, mai frumoși spiritual, mai drepți în ochii Lui Dumnezeu și mai umani, mai demni de a ne numi oameni, copii ai Creatorului. Da, am știut încă de anul trecut că acesta va fi unul de poveste. Un an care să definească relațiile dintre oameni și oameni și de asemenea dintre ei și Dumnezeu. Un an plin de povești.
Povești ce ne vor ajuta să creștem, să înțelegem, să iubim și să privim viața cu un zâmbet pe buze, gândind: – oh, ce frumos e aici, în Paradis.
Povești. Și iată că tot despre povești vin să vă vorbesc și eu în acest articol.
M-am decis, așa, în ultimul moment, să intru în primul concurs din acest an, SuperBlog – Un periplu fantastic în lumea povestirilor. Storytelling La Puterea SuperBlog, competiția mea de suflet în ceea ce privește activitatea mea de blogger.
Aceasta este a doua participare în concurs, dar din păcate, de data asta, sunt nevoit să intru la jumătatea concursului, că deh, Minte-Creață care sunt, am crezut că începe în Aprilie…
Prima mea participare a fost una extrem de satisfăcătoare, dar și plină de tensiune. O mulțime de bloggeri talentați mi-au fost concurenți și m-au provocat să devin mai bun, să pun osul la muncă și să alung Lenea de care, recunosc, sunt pasional îndrăgostit și care când mă pupă, mă face să uit de toate.
Intru în SuperBlog pentru competiție, pentru provocare și pentru a cunoaște încă și mai mulți scriitori talentați. E o lume frumoasă, haideți să o facem mai bună, privind-o cu blândețea unei bunici care le spune nepoților ei povești în timp ce învârte fusul între degete, și cu pasiunea tânărului ce privește frumusețea celei pe care o iubește, ca pe o poveste încă nescrisă.
SuperBlog, ești de poveste, dar păzea, că vin!
Acest articol este pentru intrarea în concursul SUPERBLOG SPRING 2023
Spune-mi ce crezi...