Este cunoscut faptul că, cauzele autismului sunt necunoscute și că oamenii de știință nu au găsit nici măcar o sursă cauzatoare a acestui tip de tulburări. De aceea se bănuiește că deși este posibil să se dovedească în fiitor că o anumită genă este ceea ce duce la TSA, este mai degrabă un grup de factori ceea ce duce la dezvoltarea TSA.
Până în acest moment nu a fost găsită nici o metodă prin intermmediul căreia autismul să poată fi prevenit sau chiar vindecat.
Ceea ce poate fi făcut în beneficiul copiilor și adulților din spectrul autismului este ca oamenii să fie înțelegători și dispuși la a crea o lume mai confortabilă pentru toți.
Mituri
Există presupuneri fără bază reală care spun că sunt de fapt cauzele autismului. În această privință trebuie menționat faptul că un părinte nu poate cauza acest tip de tulburări copilului lui prin faptul că îl tratează cu răceală sau chiar îl pedepsește atunci când acesta crede de cuviință. Alt mit spune că o alimentație precară care duce la malnutriție de asemenea poate crea și condițiile dezvoltării autismului. Acest lucru nu este adevărat.
Există multe legături între autism și creier. Majoritatea celor cu autism au un creier mai mare decât cel al persoanelor fără această tulburare iar creierul oamenilor din spectrul autismului pare a fi conectat diferit de un creier al unui om neautist. Diferențele apar în mai multe zone ale creierului astfel autismul nu poate fi legat de o diferență anume ci mai degrabă de diferențele cumulate. Copii autiști dau semne de asemenea că au un sistem imunitar slab. Mulți copii autiști au probleme de sănătate cauzate de deficiențe imunitare. Per total, toate aceste lucruri par să ducă în direcția unor cauze genetice deși părintele în sine nu poate fi învinuit este foarte posibil ca autismul să fie întâlnit undeva în arborele genealogic al acestuia.
Autismul a mai fost asociat și cu vaccinarea șeși beneficiile și vaccinării le depășesc cu mult pe cele ale riscului de a cauza autism. Așadar nu vă privați copii de beneficiile vaccinări iar dacă aveți griji cu privire la acestea vorbiți cu medici sau cu specialiști în domeniu.
În ciuda acestor lucruri, nimeni nu știe care sunt de fapt cauzele autismului. Ca atare nu se poate face nimic în sensul vindecării sau prevenirii autismului, cee ce se poate face însă este să se trateze tulburarea oamenilor autiști așa cum se poate mai bine. Cheia este o bună informare a populației pentru că cu cât oamenii vor fi mai informați cu privire la această tulburare cu atât cei ce suferă din cauza acesteia vor fi tratați mai bine.
Succes!
Spune-mi ce crezi...