Ce nu este iubirea?

Este bine să golim cupa, înainte să o umplem cu o licoare de calitate. Societatea e plină de clișee și valoare idei demne de o cauză mai bună, de prejudecăți și opinii care în realitate nu au nicio valoare și deci nicio utilitate.

Ce e iubirea – Capitolul 2

Înainte de a răspunde la întrebarea ce este iubirea?, este bine să argumentăm ce nu este iubirea.

Iubirea nu e independență.

Când iubești, vrei să aparții, vrei să fii prețuit de persoana iubită și motivul este același de fiecare dată. Tu ești protectorul acesteia prin faptul că o iubești.

Iubirea nu e acceptare irațională.

Când iubești accepți totul din partea persoanei pe care o iubești!

Până la un punct.

Atunci când iubirea ți se află în pericol, apare gelozia, ca un sistem de alarmă, că subiectul iubirii tale nu este în siguranță. Ceea ce se activează în tine este iubirea, nevoia de a știi persoana pe care o iubești, în siguranță.

Iubirea este bucurie, doar atât, este bucuria că ai găsit acea persoană de care vrei să ai grijă, pe care îți dorești să o protejezi. Protecția apare ca nevoie esențială din partea ambilor parteneri, iar când aceasta este refuzată, apare și gelozia, ca formă de informare că lucrurile nu sunt tocmai în regulă în paradis.

Regula într-o relație de iubire, de fiecare dată este fericirea, și „fiecare relație de iubire are suișuri și coborâșuri” este doar o parte a acestui sistem de alarme.

Când vine vorba de iubire, regula este să mergi tot mai sus, nu să te oprești și cu atât mai puțin să cobori. Iubirea e menită să îți deschidă mintea cu privire la persoana pe care o iubești, să te facă să o înțelegi și să o apreciezi tot mai mult și de aceea să o îndrăgești și să îți dai seama că e un privilegiu să ai șansa să îi porți de grijă, adică să o iubești.

Este de înțeles de ce se spune că iubirea este cea mai bună și dreaptă cale în viață, că atunci când iubești, ai un scop, o cale și te împlinești ca om. Când iubești ai pentru ce să trăiești, și știi încotro te îndrepți și cum să ajungi acolo. Asta te face să te simți mândru de tine, plin de speranță pentru viitor și optimist, pentru că știi care e scopul tău în viață. Bucuria asta poate provoca dependență, pentru că nimic nu e mai atrăgător ca măgulirea orgoliului propriu. Și asta este ceea ce face iubirea, ne gâdilă orgoliul în mod sănătos, lucru care înseamnă că iubirea este cea care poate duce la desăvârșirea de sine, adică la împlinirea scopului vieții.

Dar mai mult de atât, nevoia de independență se topește în nevoia de aparținere și de protejare a celor pe care îi iubim. Din momentul în care începi să iubești, îți supui voința acestei iubiri. Cu o singură excepție, când ceva amenință sau pune în pericol această iubire. Atunci apare gelozia, ca sistem de apărare al acestei iubiri.

Problema este că oamenii nu văd decât plăcerea pe care le-o provoacă persoana de care își doresc să aibă grijă și care le exaltă egoul propriu până acolo încât se transformă într-o obsesie.

Gelozia este sănătoasă într-o relație, nu pentru că atrage atenția că persoana pe care o iubim ne poate părăsi, ci pentru că ne arată că din punctul nostru de vedere ea este în pericol. Acesta este motivul real pentru care atunci când suntem pe cale de a fi părăsiți, iubirea se aprinde și mai mult, ca și cum atunci ne-am fi dat seama că iubim. Atunci persoana iubită este în pericol. Este și motivul pentru care relațiile se răcesc odată cu trecerea timpului, pentru că oamenii se obișnuiesc cu ideea că toate lucrurile sunt bune.

De aceea nimic nu mai funcționează și nimic nu poate reaprinde flacăra „iubirii”, pentru că oamenii uită de binele persoanei cândva iubite și ajung să creadă că le este bine și fără ei, și iubirea dispare.

În realitate ceea ce dispare este de fapt nevoia de a proteja bucuria pe care o simțim. Ne săturăm de ea.

De cele mai multe ori, această bucurie este ucisă de opțiunile pe care le avem la îndemână, de o potențial nou interesată persoană de persoana noastră.

Asta este de fapt ceea ce se întâmplă cu noi, uităm faptul că nu noi suntem importanți, ci ceilalți, cei pe care i-am putea iubi dacă nu am fi atât de preocupați de propriile noastre persoane.

De aceea cei care se află în greutăți și necazuri se îndrăgostesc cel mai repede, pentru că ei au nevoie să fie protejați. Este și motivul pentru care bărbații se îndrăgostesc mai repede ca femeile, pentru că ei au capacitatea de a proteja și nevoia înnăscută de a și-o exercita.

Dar ce este acel pericol care declanșează un așa sistem de alarmă?

Este încălcarea principiilor noastre, a ideilor după care ne conducem viața. Așa se face că dacă suntem crescuți cu ideea că nu e cine știe ce să fii înșelat/mințit, sistemul de alarmă nu se va declanșa, pentru că în realitate nu iubim persoanele cărora le suntem parteneri, ci ne face plăcere compania lor. Problema reală este însă că nu simțim nevoia să îi protejăm și nu ne pasă dacă se pun în pericol.

Ideea este că atunci când iubim, simțim nevoia să protejăm iar acest lucru ne produce bucurie, pentru că devenim noi importanți și avem un scop în viață, acela de a proteja pe cineva.

Acum este când principiile își fac apariția și definesc relația noastră de iubire.

Dacă credem că suntem responsabili pentru binele partenerei/partenerului, ne vom declara automat cea mai potrivită persoană să o protejeze, (că cine ar proteja-o mai bine ca noi?), și aici apare gelozia, iar ea ne indică faptul că iubirea e în pericol din punctul nostru de vedere.

Acea teamă că i se poate întâmpla ceva rău, aceea este iubirea, care la rândul ei declanșează în noi nevoia de a face orice să o protejăm.

Ceea ce simțim când iubim este o simplă bucurie, bucuria că ni se acordă privilegiul să protejăm pe cineva.

De aceea majoritatea oamenilor ori nu iubesc, ori nu sunt iubiți și de aceea ce-i mai mulți pierd afecțiunea foarte repede.

Din acest motiv a iubi înseamnă a te sacrifica. Iubirea este sacrificiu prin faptul că îți sacrifici bunul cel mai de preț pentru a proteja persoana iubită.

Iubești atunci când ești dispus să îți sacrifici timpul (adică viața), să fii alături de persoana iubită.

A îți petrece timpul cu cineva este iubire și de asemenea interes. Este interes pentru bucuria pe care ne-o provoacă nouă ceea ce simțim, importanța pe care o simțim ca persoane care tocmai au devenit responsabile de binele altcuiva și este iubire pentru că deodată am devenit capabili să ne sacrificăm pentru altcineva.

De aceea iubirea provoacă atâta dependență. Este bucuria importanței pe care i-o provoacă propriei persoane faptul că putem proteja pe cineva. Când iubim devenim deodată cineva, căpătăm o importanță nouă, o valoare mai mare, pentru că devenim importanți în viața altei persoane (din punctul nostru de vedere). Este și motivul pentru care cei care iubesc se simt mai puternici, ca și cum ar fi fost umpluți cu o energie nouă.

Este de asemenea motivul pentru care unii dintre cei care sunt făcuți geloși renunță. Nivelul de stres pe care îl provoacă grija pentru persoana iubită este ridicat și mulți nu-i fac față.

După cum am spus deja, iubirea este disponibilitatea sacrificiului, aceasta este justificarea sacrificării de sine în folosul altcuiva, pentru a ne asigura de binele acesteia.

Iubirea nu este fiorul pe care îl simțim atunci când privim în ochi persoana iubită sau când aceasta ne atinge și ne alintă cu mângâieri. Acest fior este un efect secund care are loc ca urmare a conștientizării importanței care ni se acordă din momentul în care ne îndrăgostim. El apare pentru că subconștientul nostru realizează cât de importanți am devenit deodată în economia vieții altei persoane, din moment ce am fost însărcinați cu protejarea acesteia.

Plăcerea pe care atingerile, săruturile și prezența persoanei iubite în viața noastră ne-o provoacă apare ca urmare a acestei conștientizări la nivelul subconștientului, fie că noi ne dăm sau nu seama de acest lucru, ceea ce amplifică simțurile și nevoia de a fi permanent cu ea, pentru a o proteja.

De aceea gelozia este indispensabilă oricărei relații de iubire și este intrinsec legată de aceasta la nivel de subconștient. Becul roșu pe care îl aprinde gelozia le este însă de folos doar celor ce simt gelozia, cu toate că aceia care pot profita și o fac de cele mai multe ori, sunt aceia geloziți.

Un singur lucru trebuie de aceea să știe cei ce se simt geloși, subconștientul vostru vă protejează și este bine să îi dați ascultare.

O persoană care te face gelos și este conștientă de acest lucru, nu te iubește și de aceea nu merită iubirea ta, nu merită să îți petreci timpul protejând-o și având grijă de ea.

Iubirea este exclusivă și nimic nu va schimba asta.

Iubirea cere reciprocitate, însă atunci când este direcționată spre propria persoană, nu este iubire.

Iubirea este grijă pentru cel pe care îl iubești și atât. Tot ceea ce simțim la nivel emoțional și fizic ca urmare a acestui sentiment este secundar și de o valoare mai scăzută.

Iubirea, în ceea ce ne privește pe noi este o înălțare a eului, o promovare a valorii noastre ca persoană responsabilă. De aceea este important să putem avea încredere în persoana care ne iubește, pentru că ne punem propria viață în mâinile acesteia și trebuie să fim siguri că aceasta ne-o va proteja cu propria viață.

Vedem dar aici că nu cel care ne iubește este necesar să aibă încredere în noi, ci noi trebuie să ne încredem în acesta, că ne va iubi până la capăt și în consecință ne va proteja cu orice preț.

În felul acesta, mitul cu nu mă iubești, că nu ai încredere în mine, este cu totul spulberat pentru că acela care iubește, știe că iubește, pe când celălalt trebuie să meargă pe încredere și până nu îi va fi demonstrată una sau cealaltă, el nu va știi cu adevărat că este iubit sau nu.

De aceea iubirea pentru propria persoană ne va împiedica întotdeauna să iubim cu adevărat, deoarece în centrul acesteia va fi propria noastră persoană, ceea ce ne va opri să ne sacrificăm pentru altcineva, adică să iubim.

Când două persoane se iubesc cu adevărat, eul fiecăruia în parte se topește în nevoia de a-i fi bine celuilalt. Numai în felul acesta poate fi evaluată ca iubire. 

 

Disponibilitatea la sacrificiu este motivul pentru care iubirea de sine doar de dragul propriu este egoism, pentru că a ne pune pe noi înaintea celorlalți nu aduce niciun beneficiu nimănui altcuiva în afara propriei noastre persoane.

Problema cu egoismul este că ne schimbă la nivel mental, ceea ce de multe ori provoacă schimbări la nivel fizic de asemenea. La nivel psihic, schimbările sunt încă și mai profunde, generând gânduri nocive care vor genera, asemeni unor viruși, alte gânduri și mai nocive, care în cele din urmă vor fractura structura subconștientului și întreaga noastră personalitate se va schimba.

Asta se întâmplă cu psihopații, care sunt schimbați la nivelul subconștientului de ură, de lipsa iubirii și care în timp capătă trăsături fizice aparte pe care le putem folosi pentru a ne da seama de caracterul lor real. Este motivul pentru care cei care se gândesc în primul rând la binele propriu, par un pic lipsiți de afecțiune reală, pentru că asta face lipsa iubirii adevărate, transformă totul în ură, întâi în aparență, apoi în realitate.

De aceea iubirea este cea mai mare dintre poruncile Lui Dumnezeu și conține în sine întreaga putere a Legii pentru că atunci când iubești cu adevărat, ești dispus să te sacrifici pentru binele celuilalt, și este ceea ce a demonstrat din plin Isus Hristos murind pe cruce, ca semn etern al puterii și semnificației iubirii, împlinind și devenind El Însuși Legea demnă de a fi urmată de fiecare dintre noi.

Este simplu să înțelegem ce e iubirea cu adevărat, cum funcționează aceasta și de ce iubirea celor mai mulți dintre oameni nu rezistă vicisitudinilor vieții și încercărilor acesteia. 

Pentru cei care iubesc, este simplu de înțeles ce este iubirea, pentru că fiecare dintre aceștia ar muri pentru a proteja persoanele iubite.

Și da, am spus persoane iubite, pentru că iubirea este aceeași indiferent din punctul de vedere al cui am privi-o. Iubirea unui tată pentru familia lui este aceeași cu iubirea fiicei pentru cel ales de inima ei și nimic nu le diferențiază la nivel mental pe cele două pentru că tatăl simte aceeași iubire pentru soția sa.

De aceea este posibil ca fata care fuge cu băiatul pe care îl iubește, în pofida interdicției tatălui, să continue să își iubească familia pe care a lăsat-o în urmă, inclusiv pe tată, pentru că simte nevoia să îi protejeze în ciuda faptului că aceștia nu au fost de acord cu alegerea ei.

Astfel se întâmplă că aceia care aleg să se pună pe ei înșiși înaintea partenerilor lor, și să-i facă geloși, aruncând apoi vina asupra acestora din urmă, acuzându-i pe aceștia de problema apariției geloziei, o fac pentru că ei nu iubesc în realitate. Este simplu de înțeles de ce, și anume: 

– Atunci când iubești, tu începi să trăiești doar pentru subiectul iubirii tale, mai bine spus pentru binele acestuia și nevoia ta de a îți fi bine se leagă indisolubil de cea de a-i fi bine persoanei iubite. La rândul ei, dacă aceasta te iubește, va simți același lucru referitor la tine, ceea ce va crea o legătură de iubire de nezdruncinat, ce va supraviețui oricăror încercări.
Citiți și Capitolul 1.