Salut!
Ieri am citit un articol care se intitula cam așa:
”Psiholog: Ceea ce oamenii numesc Iubire, deseori nu e decât dependența de Iubire”
Acum, eu nu știu cine e psihologul care a făcut această afirmație dar, tare mult mi-aș dori să-i dau o replică mai elaborată, față în față..
Chiar și în principiu afirmația de mai sus mi se pare ridicolă.
Dependență de iubire? Sună a boală psihică și bă’, nu de alta dar, sunt prea mulți care trebuie tratați mă’.. Uh, încep să cred că e o strategie de marketing a anonimului nostru psiholog de mai sus..
Sună bine dar, în realitate e formă fără fond..
(Ceea ce urmează nu este un răspuns dușmănos sau cauzat de ură, ci este revolta mea împotriva formei fără fond din toate mediile!)..
De ce nu e bine să ne uităm în gura oricui
Autorul/autoarea ”articolului”, editorialului de mai sus afirmă în continuarea acestuia implicit că iubirea nu e neapărat ceva firesc și că experiența proprie și a altora (probabil prieteni/cunoștințe), îi spune că iubirea e foarte rară și că nu se întâmplă în viața oricui.
Hah!
Din contră, trivialitatea (ușurința cu care e privită azi, superficialitatea), de care dă dovadă iubirea în ziua de azi este bine cunoscută, telenovelele fiind un exponent major din acest punct de vedere.
Ce dovedește asta?
Că iubirea e omniprezentă, sub toate formele ei, de la cea mai de „jos” până la cea mai profundă.
În viziunea autorului/autoarei, iubirea adevărată este accesibilă doar omului complet (Heil Hitler!), doar celor cu un caracter puternic, oamenilor integri și celor autosuficienți.
Uh, ce greu a fost!
În realitate, iubirea e cel mai firesc sentiment și nu e dependentă de cultură, situație financiară, stare fizică, psihică sau emoțională.
Chiar și un nebun poate iubi și dacă are probleme de ordin psihic nu înseamnă că iubirea lui e mai puțin reală, de asemenea, un depresiv poate iubi, un complexat poate și el să se îndrăgostească cu adevărat (asta apropo de afirmația că în relațiile de iubire în care apare o anume dependență partenerii au ”probleme”)..
Afirmația articolului este una pompoasă ca să atragă privirea și să gâdile urechea dar lipsită de un fundament real.
Iubirea este mai evidentă în ziua de azi datorită libertății de exprimare care există.
Pasiunea este și ea iubire, desigur că e, cu atât mai mult în cazul celor tineri care, ca și în cazul copiilor care învață mai repede decât adulții, sunt și ei avizi de a învăța și de a experimenta.
Iubirea își plătește propriul preț, pe sine și nu este necesar nici măcar să fii de aceeași cultură cu cel/cea pe care îl/o iubești, nu trebuie neapărat nici să-i cunoști limba în care comunică pentru a te îndrăgosti de ea/el. Iubirea este sentimentul pe care oricine și-l poate permite și respectul, valorile sau principiile și cu atât mai puțin loialitatea nu condiționează în vre-un fel apariția iubirii adevărate.
Afirmație din articol
”Îndrăgostirea poate începe cu chimie, însă iubirea întotdeauna se bazează pe cunoașterea şi acceptarea celeilalte persoane.”
Uh, un pleonasm frumos, nu pot nega dar, e iar vorba de formă fără fond..
iubirea e prin excelență, acceptare iar cunoașterea există la nivel spiritual. Ideea justificatoare a articolului cum că ”tinerele cauta ca prin iubire să-și umple un gol spiritual” este o idioțenie per se deoarece, iubirea este prin sine de natură spirituală și la nivel cognitiv ea este deplină.
Iubirea nu este chimie și nici pasiunea, aceasta din urmă fiind de fapt cea mai pură formă de iubire, iubire brută, esență de iubire..
Dependența și gelozia, nevoia de control, pot fi și ele (cu moderație), manifestări brute ale iubirii. Teama de singurătate este un efect al iubirii, la fel cum gelozia este dar, ambele sunt foarte naturale și nici una nu are nevoie de tratament psihologic decât în cazurile patologice.
Dumnezeu Însuși este gelos.
Teama de singurătate în lipsa iubitului/iubitei este ca teama de a-ți lăsa copilul pentru prima data singur în excursie, este iminentă și justificată. Nu ți-e teamă pentru că el ar face ceva rău și s-ar răni ci ți-e teamă pentru ce I-ai putea face alții (cu excepții, desigur).
Creatoarea de lumi
Totul se învârte în jurul persoanei iubite deoarece, iubirea iubirea are capacitatea de a determina crearea unei noi lumi, o lume ideală, o lume utopică până la urmă dar totuși o lume frumoasă, o lume care-și permite să sfideze.
Nu este nimic rău în asta.
Nevoia apariției de proiecte comune este necesară într-adevăr, la fel cum se afirmă în articol, pentru o dezvoltare din punct de vedere material, social ș.a.m.d. dar, iubirea este un sentiment deplin prin ea însăși.
Următoarea afirmație e pur și simplu năucitoare deoarece spune că te îndrăgostești să primești ceva în schimb de la celălalt (fericire), că tu ești cam gol spiritual..
Și justificarea din punct de vedere psihologic este următoarea:
”Acest lucru nu se întâmplă pentru că cineva e rău şi cineva e bun, ci pentru că în relațiile co-dependente pot ajunge parteneri unde ambii au complexe şi traume psihologice.”
Condiția ”pot ajunge”, nu își are locul în afirmație pentru că ipoteza articolului este categorică și se aplică global, tuturor relațiilor de iubire pasională.
Cică așteptări prea mari, tată..
Acum, eu nu știu ce fel de experiențe în dragoste a avut fata asta sau băiatul ăsta, care a scris articolul/editorialul în dragoste dar, cu siguranță descrie cazuri patologice sau în înțelegerea ei/lui iubirea e mult distorsionată.
Iubirea este atunci când te gândești la binele celei/celui pe care o/îl iubești și nu neapărat la binele propriu, ”trebuie să mă faci PE MINE fericit(ă)”.
Cam atât despre iubire, pentru azi..
PS – Ah, nu am dat linkul articolului în colimator deoarece nu promovez idei imbecile.
Succes!
Spune-mi ce crezi...