
Ce am făcut?
Oare mai contează această întrebare când e perfect vizibil că te-a distrus?
Salut!
Întunecate vremuri ajuns-am de-acuma, până și lumina în lampă se teme să mai pâlpâie.
Un gând negru se scurge ca un râu de sânge, încet și simți cum te sfărâmi pe dinăuntru. Fiecare clipă ce trece te face să te îndoiești.
„Oare mai pot continua, pot merge, pot merge mai departe?”
Odată ce fost-a pereche, în trup își pângărește menirea.
„Ce merit, ce merit eu acum? Ce am făcut?
Sunt o nenorocită, îmi merit soarta.”
Hop. Vântul îți lovește în față, e drum lung până jos.
Întotdeauna ai înfruntat consecințele și nu te temi.
„Nu mă tem!” Îți spui și accepți biciuirea răcelii ce-ți sapă în obraji.
Cimentul se apropie de tine și îți spui, „mai e puțin, mai rabdă, hai că poți.” Dar furia dinăuntrul tău te sapă. Ai încerca să privești în stânga, sau poate în dreapta să te uiți. Pentru o clipă măcar. Dar știi că nu ai timp de asta.
„Mai e cineva ca mine?
Tot singură, chiar și acum?” Te întrebi.
„Te iubesc, iubire!” Strigi.
Bum, te lovești cu capul de podea. Deschizi ochii năucă.și observi podeaua udă.
O pată cu moaca ta pe ea.
„Ce se întâmplă?” Te întrebi și nu îndrăznești să ridici capul să te uiți în pat.
În cele din urmă te ridici în patru labe și precum un copil ce știe că a făcut o năzbâtie, te uiți pe furiș pe cearceaful alb.
„Oh, altul!” îți spui și lacrimile încep să îți curgă pe chip.
Îți pare rău și inima ți se rupe.
Nu îți face griji, este de bine, ești încă om. Repară stricăciunile.
Ce am făcut și ce facem încă?
Problema pregnantă a zilelor acestora este faptul că societatea creează din ce în ce mai multă iresponsabilitate.
„Ce am făcut?” s-a întrebat și-un rege
Când am început să citesc pentru prima dată povestea lui David și a Batșebei mi-am spus, „frate, ăsta va plăti cu viața pentru ceea ce face”.
Pur și simplu impactul pe care l-a avut desfășurarea evenimentelor pe care le citeam asupra mea m-a zguduit.
Nu îmi venea să cred ce era pe cale să facă unul din cele mai cunoscute personaje ale Bibliei.
Povestea este următoarea:
Regele David a plăcut-o pe nevasta unui soldat din armata lui. Acesta a pus ca ea să fie adusă la el și s-a culcat cu ea. Ea a rămas însărcinată și David a omorât pe bărbatul ei prin viclenie și a luat-o de nevastă.
Lui Dumnezeu nu I-a plăcut fapta regelui și I-a omorât copilul pe care Batșeba l-a născut.
Ideea este că după legea lui Dumnezeu, David ar fi trebuit să plătească, cu viața pentru păcatul acesta, numai că Dumnezeu avea un plan mai mare cu el și nu l-a omorât, ci l-a iertat.
Totuși, iertarea vine cu un preț. Prețul pentru păcat e întotdeauna moartea păcătosului.
Astfel, felul în care a plătit David a fost „viața copilului său”.
Convenabil, huh?
Se spune că nu e durere mai mare ca aceea a unui părinte care își vede copilul fără viață. Fără îndoială că regele și-ar fi dorit ca el însuși să moară.
Fie că credem sau nu în această istorioară, e de netăgăduit învățătura pe care o tragem din ea.
Consecințele faptelor negative le depășesc pe cele ale plăcerii de moment.
„În tot răul e un bine” e după părerea mea o amăgire.
Dacă ar fi să ne luăm pe noi înșine drepte exemple, cu siguranță că putem observa acest adevăr în viețile noastre. De câte ori nu am fi luat înapoi vorbele sau faptele rele pe care le-am spus sau le-am făcut?
De câte ori un rău al nostru nu i-a afectat și pe alții iar noi am regretat?
Ideea e următoarea:
– Oare chiar ne permitem risipirea acestei energii, irosirea acestui timp pe care îl investim în regrete și gânduri negre?
Răspunsul e oarecum retoric din punctul meu de vedere pentru că fiecare acțiune a noastră are un efect și acesta se răsfrânge de multe ori și asupra altora.
„Oare ce am făcut?” Te întrebi, dar nu mai contează, că faptul e consumat…
Vă mulțumesc pentru lectură și dacă v-a plăcut, îmi puteți lăsa un comentariu.
Succes!
Spune-mi ce crezi...